Antena Căutare

A cucerit scena de la "Next Star" și a venit hotărât să treacă la un alt nivel. Teodor Danci a surprins juriul și a smuls câteva sfaturi: "Sper să nu cânți niciodată sincer această piesă"

Teodor Danci are 14 ani, iar scena nu îi este deloc străină. Este foarte sigur pe el, are atitudine de vedetă, dar și ceva experiența. Printre concursurile la care a participat se numără și ”Next Star”.

Teodor Danci are 14 ani, iar scena nu îi este deloc străină. Este foarte sigur pe el, are atitudine de vedetă, dar și ceva experiența. Printre concursurile la care a participat se numără și ”Next Star”.

Merg pe stradă și mă opresc fetele să îmi spună că le-a plăcut cum am cântat… Și mie mi-a plăcut cum am cântat! Mama e casnică și e managerul meu – îmi răspunde la mesaje pe Facebook, îmi arată piese noi, îmi scoate versuri la imprimantă”, a povestit Teodor mândru de succesul său.

"Eu am simțit piesa asta. Noi toți am intrat într-un film pentru că tu ai cântat piesa asta exact cum trebuie", i-a mărturisit Carla's Dreams micului artist.

Cei patru jurați s-au arătat încântați de momentul lui Teodor: ”Ai cântat ca un instrumentist! Cei care au experiența unui instrument în spate aud puțin diferit față de ceilalți, simți mai multe detalii și ești foarte tehnic”, i-a spus Delia.

"Sunt Iulică din Filipine". Giulius Guttierez, din platoul "Chefi la Cuțite", direct pe scena "... "Ești diva care călărește scena!". Voinea Florina și Maria Gogu, concurentele pentru care Răzvan și Dani au pa...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x