Dacă anul trecut nu a reusit să treacă de audiții, acum își încearcă din nou norocul la X Factor. Gică Gavrilă, cunoscut din sezonul trecut drept „Aplauze, vă rog”, revine în emisiunea de la Antena 1 cu același optimism și hotărârea de a lua 3 DA.
Pentru că înainte să vină la audiții a pariat cu cineva că poate cânta în duet cu Delia la X Factor, acesta o invită pe jurată lângă el, pe scenă. Delia va interpreta cu simpaticul concurent o melodie populară foarte cunoscută, dar deliciul momentului îl va face schimbul de replici pe care acesta îl are cu jurații. „Delia, mă fascinează părul tău, dragă”, îi spune el juratei admirându-i părul colorat, în vreme ce lui Ștefan Bănică îi va atrage atenția, spre amuzamentul tuturor: „Domnu’ Ștefan, am înțeles că nu sunteți în apele dumneavoastră azi”.
Care va fi votul celor trei jurați pentru „Aplauze, vă rog”, telespectatorii vor afla vineri de la 20.30.