Antena Căutare

Pielea e de găină, lacrima joacă în colţul ochiului… A fost abandonat de părinţi, dar salvat de o măicuţă. Dumnezeu i-a luat multe, dar i-a oferit o voce superbă: “Sufletul tău a transmis fără greşeală”

Andrei Iustin Călin are 19 ani şi vine din Bacău. Nu are părinţi, nu are o cameră a lui, dar are un suflet imens şi o voce demnă de marile scene.

Andrei Iustin Călin are 19 ani şi vine din Bacău. Nu are părinţi, nu are o cameră a lui, dar are un suflet imens şi o voce demnă de marile scene.

La două săptămâni a fost părăsit de părinţi, însă o măicuţă de la un centru l-a salvat şi l-a făcut omul sensibil de azi. Nu-i urăşte pe cei care i-au dat viaţă, ba chiar are puterea să îi respecte şi să le mulţumească.

“Nu-mi urăsc părinţii. Nu pot spune că am sentimente pentru ei, dar îi respect penru că mi-au dat viaţa. Mereu am zis “iubiţi-vă părinţii pentru că e greu să nu îi ai”. Aş vrea ca atunci când o să am copii să le dau tot ce mi-a lipsit mie”, spune Iustin cu lacrimi în ochi.

Muzica l-a ajutat şi i-a dat mereu aripi şi speranţă.

“De mic mi-a plăcut să compun, iar acum am ajuns să am vreo zece melodii ale mele şi visez că ele să se audă pe radio. În momentul în care cânt mă simt alt om, îmi doresc să plac publicului. Dau tot pentru muzică”.

Vi s-a făcut deja pielea de găină? Staţi să îl ascultaţi cântând…

Acompaniat doar de o chitară, Iustin începe să cânte celebra melodie italiană “Che Sara Della Mia Vita”.

Publicul aplaudă, juriul e mut de uimire… Nici lui nu îi vine să creadă la final, aşa că nu îşi mai poate stăpâni lacrimile. “E cel mai frumos moment din viaţa mea”, exclamă tânărul.

“Ţi-am simţit o parte din suflet pe scenă. Mi se pare un mare atu, transmiţi foarte bine totul”, îl încurajează Delia.

“Mă bucur mult că ai venit la X Factor. Eşti fericit că ai o “mamă” şi nişte fraţi şi că Dumnezeu ţi-a dat vocea asta frumoasă”, îi spune şi Horia.

Şi laudele nu se opresc aici: “Piesa asta are nevoie de claritate în interpretare, dar mai e un mod de a o cânta – cu sufletul. E o raritate. Te felicit” – Sergiu.

“E o raritate să iei parte la cel mai fericit moment din viaţa unui om. Pentru asta sunt în picioare. Ai transmis din suflet fără greşeală”, spune Ştefan vizibil emoţionat.

Primeşte patru de “DA” şi respectul tuturor… Bravo, copil talentat!

Un boţ de bucurie pe scenă “X Factor”! E mică, dar cu o voce mare. Doamnelor şi domnilor, faceţi cunoştinţă cu Sara: “Eş... Păşeşte fără încredere pe scenă, dar pleacă cu patru de “DA”! Publicul aplaudă, camerele de filmat o iubesc, juraţii şi ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat
Alina Pușcău s-a întors la ședintele de chimioterapie. De ce este nevoită să le continue, deși s-a vindecat Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul pe Story, din baia școlii
„Nu aveți idee ce periculos sunt!” Elevul din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și-a anunțat atacul... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii!
Ilie Bolojan a anunțat când va elibera vila de protocol din Cartierul Primăverii! Pleacă în plin val de demisii! BZI
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4 reactoare. Ce se schimbă pe Dunăre
Cum va fi salvată centrala de la Cernavodă de secetă: autoritățile au aprobat planul pentru apa de răcire a 4... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe
Boala care umple spitalele din Capitală. Copiii ajung pe capete la Urgențe Observator
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele
Beneficiile semințelor de dovleac pentru sănătate. Ce trebuie să știi despre ele MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea
Copilul refuză să doarmă singur? Cum să-l ajuți fără să forțezi despărțirea DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x