Antena Căutare

Surpriză! Erika Isac revine, iar acum, de balade se ține! “În seara asta n-ai turat motorul ăla de 400 cp. Cu toate astea…”

Deja celebră pe Internet, apreciată și temută de colegi. Pentru voce, atitudine și… număr de vizualizări pe Youtube.

Deja celebră pe Internet, apreciată și temută de colegi. Pentru voce, atitudine și… număr de vizualizări pe Youtube.

Noua DELIA de la X Factor, așa cum i s-a spus la audiții, și-a câștigat primul MILION de fani într-o săptămână. Prestația ei de la audiții e RECORD pe Internet, iar acum are milioane de vizualizări.

Am primit foarte multe mesaje după audiții, mesaje foarte frumoase. Nu mă așteptam!”, spune artista în devenire, în vârstă de 15 ani.

Din nou pe scenă, Erika vine cu aceeași atitudine. De nezdruncinat.

Mi-e frică de Erika, pentru că are o voce foarte bună și este tânără!”, spune competitorul ei din culise, Paul. Iar ea, se așteaptă să ridice pe cineva de pe scaun.

În seara asta, Erika poartă pălărie. Primul semn. O să cânte ceva altfel decât prima oară, ceva fără muuultă emergie. Și aflăm: “No Doubt – Don’t Speak”.

Brenciu:Ești printre preferatele mele. Totuși, Erika pe care o știam eu nu și-ar mai fi potrivit pălăria pe cap, ar fi trântit-o pe jos!
Deși se întâmplă rar, Bănică e de acord cu Horia: “În seara asta n-ai turat motorul ăla de 400 de cp pe care știu că-l ai. Cu toate astea, vreau să merg cu tine mai departe!

La Erika, totul este proaspăt, totul este acum, iar ea are un loc pe scaun, în echipa lui Ștefan!

Xenia - "Prințesa războinică" i-a uimit și de data aceasta cu interpretarea ei! "Au început să se teamă d... "E şansa mea, acum ori niciodată!" Florin Răduţă a cântat din nou senzaţional şi a primit un loc în echipa lui...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 4: Mousse de ciocolată cu fructe de pădure Marti, 23.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x