Antena Căutare

Articole despre rusia 2018

„Les Bleus ne-au costat 7 milioane de euro”! O companie chineză are de suferit după ce Franța a câștigat Campionatul Mondial!

„Les Bleus ne-au costat 7 milioane de euro”! O companie chineză are de suferit după ce Franța a câștigat Campionatul Mondial!

Compania chineză de electrocasnice Vatti, unul din sponsorii echipei naţionale de fotbal a Franţei, a fost nevoită să ramburseze peste 7,7 milioane euro unor clienţi cărora le promisese să le returneze banii dacă Franţa va câştiga Cupa Mondială 2018, informează AFP.

Luni, 30.07.2018, 14:02
Jos pălăria! Metoda ingenioasă prin care au evitat încălcarea legii!

Jos pălăria! Metoda ingenioasă prin care au evitat încălcarea legii!

Comunitatea LGBTQ a crescut în ultimii ani la nivel mondial, însă încă există țări unde membrii comunității nu sunt priviți „cu ochi buni”.

Joi, 12.07.2018, 08:34
Reacția „internauților” la Campionatul Mondial! Cele mai reușite 10 meme-uri!

Reacția „internauților” la Campionatul Mondial! Cele mai reușite 10 meme-uri!

Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia a prezentat poate cele mai mari surprize din istoria competiției. Cu echipe precum Germania, Portugalia, Argentina sau Spania deja eliminate din competiție, „internauții” nu au putut să stea deoparte.

Joi, 05.07.2018, 09:36
Englezii au aflat cine va câștiga Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! După o jumătate de deceniu, ”trofeul revine acasă”

Englezii au aflat cine va câștiga Campionatul Mondial de Fotbal Rusia 2018! După o jumătate de deceniu, ”trofeul revine acasă”

Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia 2018 și-a încheiat faza grupelor. Odată cu meciurile din grupa G, Panama - Tunisia și duelul de 5 stele (doar pe hârtie) Anglia - Belgia, am aflat cele 16 echipe care, începând de sâmbătă, vor fi angrenate în optimile de finală.

Vineri, 29.06.2018, 10:02
Campionatul Mondial, „blestemul” campioanelor europene? Cele 4 echipe care au plecat acasă din grupe, la 4 ani după ce au câștigat turneul!

Campionatul Mondial, „blestemul” campioanelor europene? Cele 4 echipe care au plecat acasă din grupe, la 4 ani după ce au câștigat turneul!

Germania a devenit cea mai recentă victimă a „blestemului” ce s-a abătut asupra campioanelor europene. Franța a deschis seria neagră, iar de atunci 3 alte super puteri ale fotbalului au plecat acasă din grupe, jucând din postura de campioni.

Joi, 28.06.2018, 10:22
VIDEO: Rusia a găsit arma secretă pentru Cupa Mondială din vară: un tigru! Imagini senzaționale cu tigrul-fotbalist

VIDEO: Rusia a găsit arma secretă pentru Cupa Mondială din vară: un tigru! Imagini senzaționale cu tigrul-fotbalist

Au rămas mai puțin de cinci luni până când cele mai bune 32 de echipe din lume se vor întrece pentru trofeul suprem la Campionatul Mondial de Fotbal . Febra Cupei Mondiale din Rusia a cuprins și patrupedele periculoase din...

Vineri, 19.01.2018, 11:06
Tabloul Campionatului Mondial din 2018 este complet! Azi-dimineață am aflat a 32-a echipă calificată. Cum arată urnele și când e tragerea la sorți

Tabloul Campionatului Mondial din 2018 este complet! Azi-dimineață am aflat a 32-a echipă calificată. Cum arată urnele și când e tragerea la sorți

Tabloul de start al Campionatului Mondial din Rusia 2018 este complet. După ce ieri, la Sydney, Australia nu a avut emoții cu Honduras, câștigând cu scorul de 3-1, în această dimineață, Estadio Nacional din Lima ne-a oferit a...

Joi, 16.11.2017, 09:21
ULTIMA ORĂ! Se cunoaște cea de-a 31-a echipă calificată la Cupa Mondială din 2018! A mai rămas un singur loc pentru Rusia

ULTIMA ORĂ! Se cunoaște cea de-a 31-a echipă calificată la Cupa Mondială din 2018! A mai rămas un singur loc pentru Rusia

După ce Danemarca a demolat Irlanda, scor 5-1, și a devenit ultima echipă a Europei calificată la Campionatul Mondial din Rusia, astăzi a venit rândul Asiei/Americii Centrale să bifeze ultimul loc la turneul final.  La Sydney,...

Miercuri, 15.11.2017, 12:34
Se cunosc 30/32 echipe calificate la Cupa Mondială din 2018! Ce echipe mai luptă pentru ultimele două bilete spre Rusia!

Se cunosc 30/32 echipe calificate la Cupa Mondială din 2018! Ce echipe mai luptă pentru ultimele două bilete spre Rusia!

Se cunosc toate cele 14 echipe pe care Europa le va da Campionatului Mondial de anul viitor din Rusia. Fosta rivală a României din preliminarii, Danemarca, a învins în deplasare, cu scorul de 5-1, selecţionata Irlandei,...

Miercuri, 15.11.2017, 09:28
S-au tras la sorți meciurile din barajul de calificare la Campionatul Mondial din Rusia 2018: Suedia - Italia, capul de afiș al acestei faze

S-au tras la sorți meciurile din barajul de calificare la Campionatul Mondial din Rusia 2018: Suedia - Italia, capul de afiș al acestei faze

Astăzi, la sediul UEFA de la Zurich, a avut loc tragerea la sorţi a meciurilor de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2018, zona Europa. Cea mai titrată echipă intrată în urne, Italia, a avut un ghinion imens și a...

Marti, 17.10.2017, 15:06
Cele mai tari statistici din preliminariile pentru Mondiale: 18 ore și 41 de minute, atât a rezistat o națională fără gol primit; 90%, procentajul de victorii al unei echipe care nu a obținut calificarea încă!

Până la această oră, se cunosc 23 dintre cele 32 de echipe care, în 2018, vor lua startul la Campionatul Mondial din Rusia. Ieri și alaltăieri, Lionel Messi și Cristiano Ronaldo și-au asigurat prezența la Mondial, după o...

Joi, 12.10.2017, 15:25
Lionel Messi, TRIPLE-man show în Ecuador - Argentina! Starul Barcelonei duce naționala ”pumelor” la Cupa Mondială cu un hat-trick de senzație

Lionel Messi, TRIPLE-man show în Ecuador - Argentina! Starul Barcelonei duce naționala ”pumelor” la Cupa Mondială cu un hat-trick de senzație

Seara de marți și dimineața de miercuri ne-a asigurat că turneul final al Campionatului Mondial din Rusia va avea la start ambele staruri uriașe ale fotbalului! După ce Ronaldo s-a calificat cu Portugalia, câteva ore mai târziu, rivalul său etern de la Barcelona, Lionel Messi, și-a dus de unul singur naționala la Mondiale!

Miercuri, 11.10.2017, 07:59
Bale și Nemec ratează Cupa Mondială! Țara Galilor termină pe 3 în grupă, iar Slovacia are ghinion. Ce record realizează Islanda

Bale și Nemec ratează Cupa Mondială! Țara Galilor termină pe 3 în grupă, iar Slovacia are ghinion. Ce record realizează Islanda

Seara de luni din Preliminariile Campionatului Mondial din Rusia a simplificat mult calculele calificării, dar mai ales pe cele ale barajului pentru turneul final de anul viitor.  În urma meciurilor din grupele D, G și I, Serbia și...

Marti, 10.10.2017, 00:07
Mircea Lucescu a revenit în România după victoria din preliminarii și le-a dat o veste tristă fanilor români: ”Am jurat să nu mai antrenez aici”

Mircea Lucescu a revenit în România după victoria din preliminarii și le-a dat o veste tristă fanilor români: ”Am jurat să nu mai antrenez aici”

Speranțele fanilor echipei naționale de a-l mai vedea vreodată pe Mircea Lucescu selecționer s-au spulberat. Revenit în țară după ce a condus Turcia către o victorie fundamentală în preliminarii, 1-0 cu Croația, cel mai titrat...

Joi, 07.09.2017, 11:44
Victorie uriașă pentru Mircea Lucescu! Turcia învinge constelația de vedete a Croației și visează la Mondialul din Rusia

Victorie uriașă pentru Mircea Lucescu! Turcia învinge constelația de vedete a Croației și visează la Mondialul din Rusia

În timp ce naționala lui Daum a ieșit total din calculele pentru calificarea la Mondialul de anul viitor, Mircea Lucescu, recent ”driblat” de șefii fotbalului românesc, face minuni pe banca tehnică a naționalei din Turcia....

Miercuri, 06.09.2017, 09:16
Nicio surpriză la Podgorica: Muntenegru - România 1-0! Jovetic pune bomboana pe coliva unei campanii dezastruoase a ”tricolorilor”

Nicio surpriză la Podgorica: Muntenegru - România 1-0! Jovetic pune bomboana pe coliva unei campanii dezastruoase a ”tricolorilor”

Începută prost, campania de calificare a României la Campionatul Mondial din Rusia 2018 s-a încheiat așa cum anticipa toată lumea: dezastruos! După un meci extrem de modest, România a fost învinsă de Muntenegru la...

Luni, 04.09.2017, 23:17
Suzy Cortez promovează Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia. De la Miss BumBum cu dragoste!

Suzy Cortez promovează Campionatul Mondial de Fotbal din Rusia. De la Miss BumBum cu dragoste!

A fost aleasă Miss BumBum și acum îi înfierbântă pe fanii sportului rege cu un pictorial absolut incendiar

Marti, 25.10.2016, 17:33

Ultimele știri

x