Antena Căutare

Chefi la cuțite, 25 mai 2021. Cine a fost eliminat. Sorin Bontea a pierdut încă un concurent

Ediția 39 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” s-a terminat cu un concurent eliminat din echipa lui Sorin Bontea, spre marea surprindere a tuturor. Vestea i-a amuțit pe toți.

concurentii din sezonul 9 chefi la cutite, in platoul emisiunii, la momentul eliminarii Galerie
Echipa verde și cea mov au intrat la duel și, la final, Sorin Bontea a pierdut un concurent | Antena 1

Al zecelea battle din sezonuln 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” a adus o provocare de zile mari pentru concurenții din cele trei echipe, conduse de Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu.

După un duel pe cinte, care ne-a ținut cu sufletul la gură, un concurent a fost eliminat în ediția 39 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, difuzată în data de 25 mai 2021.

Ce concurent a fost eliminat în ediția din 25 mai 2021 a emisiunii „Chefi la cuțite”, sezonul 9

De data aceasta, hitul sezonului 9 „Chefi la cuțite” a dictat și tema de gătit pentru al zecelea battle: „Gogoși, cupcakes și...Titu!”.

Pe lângă dulciuri, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au decis să facă și câte un șnițel, fiindcă în opinia lor, în gara din Titu sigur ai găsi mici, grătar sau șnițele, delicii care sunt sigur pe placul tuturor călătorilor.

La jumătatea timpului de gătit, liderul echipei albastre a folosit o amuletă puternică, pe care a descoperit-o în bomba pe care a deschis-o în ediția trecută a emisiunii „Chefi la cuțite”.

irina fodor si juratii chefi la cutite

Jurații au aflat ce concurent a fost eliminat de la „Chefi la cuțite”

Această mișcare strategică s-a transformat într-o victorie pentru Florin Dumitrescu. Astfel, Sorin Bontea și Cătălin Scărlătescu au intrat la duelul care a adus o altă temă de gătit destul de grea. La finalul confruntării individuale, Sorin Bontea a pierdut un concurent, în ediția 39 din sezonul 9 „Chefi la cuțite”.

Citește și: Chefi la cuțite, 25 mai 2021. Cătălin Scărlătescu a făcut o criză uriașă de nervi. Ce i-a zis lui Alexandru Bădițoaia

Concurenții au avut de ales un ingredient de sub cloșurile prezentate de Irina Fodor, cu care au avut sarcina de-a găti antreuri pentru un eveniment.

Sorin Bontea a pierdut încă un concurent din echipa verde, în sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”

Pate de ficat, pastă tahini, tabouleh, guacamole, dulceață de ceapă, sos olandez, aluat de foietaj, pastă de măsline, sos bernaise, ou poșat și ardei copt, acestea au fost ingredientele pe care le-au descoperit dueliștii sub cloșuri.

Unii s-au descurcat de minune, în timp ce alții au părut că duc lipsă de inspirație sau că încurcă aromele și ingredientele.

Rând pe rând, concurenții și-au aflat notele și au avut parte fie de laude, fie de mustrări dinn partea celor trei jurați, în ediția 39 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”. La final, în platou au mai rămas Nicoleta Pop și Paul Vasile, cuțitul de aur al lui Sorin Bontea. Fiindcă a obținut cele mai puține puncte dintre toți, acesta a fost concurentul eliminat.

Urmărește clipul video de mai sus din ediția 39 din sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” ca să descoperi tot momentul.

Despre sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite” de la Antena 1

În sezonul 9 al emisiunii „Chefi la cuțite”, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu și-au ales trei echipe puternice alături de care luptă pentru a ajunge în finală.

Înarmați cu amuletele pe care le-au câștigat, cei trei chefi vor recurge la diferite strategii pentru a ajunge cu un pas mai aproape de victorie, într-un show plin de răsturnări de situație, momente tensionate și surprize de proporții.

La finalul fiecărei ediții te așteptăm pe www.a1.ro ca să descoperi detalii din culise, într-un nou episod „Speak@cuțite”! Iată mai jos ce ai ratat în episodul anterior:

Dacă vrei extra porție de distracție nu rata azi un nou episod​ din „Speak@cuțite”, pe www.a1.ro!

Emisiunea „Chefi la cuțite” sezonul 9 este difuzată duminica de la ora 20:00, dar și luni și marți, de la ora 20:30, la Antena 1.

Chefi la cuțite, 25 mai 2021. Jurații au trăit numeroase surprize la degustare. Ce au găsit în farfurii... Chefi la cuțite, 25 mai 2021. Paul Vasile, cuțitul de aur al lui Sorin Bontea, a ajuns în altă echipă după eliminare...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Citește și
Ultimele știri
x