Antena Căutare

Mireasa, sezon 14. Beleuț și Irina s-au sărutat și au format un cuplu! Ce reacție a avut Mircea, „rivalul” concurentului

Surpriză de proporții în ediția din 1 septembrie 2026 a emisiunii Mireasa! Andrei Beleuț și Irina Oprea au format un cuplu și camerele au surprins ce reacție a avut Mircea, rivalul concurentului.

Irina Oprea și Andrei Beleuț au avut parte de un date romantic și lucrurile au mers atât de bine încât cei doi s-au sărutat și sunt, în mod oficial, într-o relație. Descoperă cum a reacționat Mircea atunci când a văzut totul, în ediția din 1 septembrie 2026 a emisiunii Mireasa. Regatul inimii.

Beleuț și Irina s-au sărutat și au format un cuplu! Ce reacție a avut Mircea, „rivalul” concurentului de la Mireasa sezonul 14

Surpriză de proporții în casa Mireasa. Regatul inimii! Al treilea cuplu al sezonului s-a format și acesta este format din Irina Oprea și Andrei Beleuț.

După o perioadă de tatonări, discuții intense și chimie tot mai vizibilă, cei doi concurenți au avut parte de un date romantic chiar în curtea casei, organizat special pentru a se cunoaște mai bine. La final, cei doi s-au sărutat și, așa cum era de așteptat, Simona Gherghe i-a întrebat dacă formează un cuplu, iar aceștia au confirmat.

Citește și: Mireasa, sezon 14. Anne-Mary a „explodat” de nervi și a avut replici dure la adresa altor concurente! De la ce a pornit totul

În timp ce erau difuzate imaginile de la întâlnire, Mircea s-a uitat atent și, când s-a făcut anunțul oficial, acesta a dat dovadă de fairplay și a aplaudat.

Urmărește clipul video de mai sus din ediția din 1 septembrie 2026 a emisiunii Mireasa. Regatul inimii ca să afli mai multe detalii despre acest subiect.

Mireasa: Regatul Inimii, se vede de luni până vineri de la 14:00 pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Mireasa: Regatul Inimii este difuzat de luni până vineri, de la ora 14:00, pe Antena 1 și AntenaPLAY. Ca în fiecare sezon, fanii emisiunii îi pot urmări pe concurenți 24 de ore din 24, prin intermediul canalelor speciale Mireasa din AntenaPLAY.

De asemenea, telespectatorii au un cuvânt important de spus pentru că ei desemnează clasamentul săptămânal și oferă imunitate celor din top 3. Fanii pot vota pe platforma mireasa.a1.ro, pe Aplicația Antena 1 și prin SMS la 1272.

În sezonul 14, dragostea este miza, însă drumul către o fericire care să dureze până la adânci bătrâneți nu va fi lipsit de încercări. Concurenții vor trebui să demonstreze că sentimentele lor sunt suficient de puternice pentru a trece peste gelozii, conflicte și momente dificile.

„Mireasa revine cu un nou sezon, Regatul inimii, iar, ca de fiecare dată, echipa aduce provocări și surprize, atât pentru concurenți, cât și pentru telespectatori. Abia aștept să trăiesc din nou bucuria primei întâlniri pe care o să o am cu tinerii care se află în căutarea dragostei. Simt emoțiile unui nou început la fel ca și telespectatorii și sunt nerăbdătoare să fiu alături de cei care își vor construi poveștile în emisiune. Ne revedem de la ora 14:00, va fi o toamnă plină!”, a declarat Simona Gherghe, gazda emisiunii, înainte de debutul sezonului

Mireasa reușește, sezon de sezon, să mențină captivați telespectatorii, oferind povești de iubire reale. Emisiunea s-a transformat într-un adevărat fenomen, iar privitorii trăiesc alături de concurenți fiecare clipă, totul pentru a descoperi adevăratele povești de dragoste, într-o lume în care acest sentiment pare din ce în ce mai greu de găsit.

Mireasa, sezon 14. Anne-Mary a „explodat” de nervi și a avut replici dure la adresa altor concurente! De la ce a pornit ... Mireasa, sezon 14. Mama Claudiei a sunat și a făcut dezvăluiri îngrijorătoare despre Alberto! Cum s-a apărat concurentul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 9 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Ce concurent a fost eliminat de la Mireasa, în gala din 9 octombrie 2026! Surpriză de proporții la anunțarea votului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 9 octombrie 2026
Cum arată clasamentul publicului la Mireasa. Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 9 octombrie...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe
Sfârșit tragic pentru o româncă din Spania. Femeia era mama a două fetițe Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt președinte”
Donald Trump lansează un atac furibund împotriva lui Zelenski: „A venit timpul ca Ucraina să aibă alt... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului
Cum să ții șoarecii departe de casă în această toamnă. Trucurile simple înainte de venirea frigului Jurnalul
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii
Cele mai importante evenimente astrologice din octombrie 2026. Se deschid cerurile pentru 4 zodii Kudika
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul
Zodia trădată chiar înainte de Sfânta Parascheva. Adevărul pe care îl află în weekend schimbă totul Redactia.ro
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață
Meseria care există într-o singură țară din lume. Doar o tradiție veche de un secol o mai ține în viață Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x