A știut din pântece că fiul ei va ajunge o legendă. „De ce plângi, Pep?” Dolors Sala, comoara lui Guardiola, răpusă de COVID

Cândva copil, Pep Guardiola a fost întrebat de mama sa de ce plânge, iar el i-a spus că „viata este grea”. Într-o lume acaparată de coronavirus, Dolors Sala a cedat. Cine a fost femeia care a știut din pântece că fiul ei va ajunge mare

• Formula 1™ se vede în AntenaPLAY! Nu rata Marele Premiu din Miami e pe 5 mai, de la 23:00 în AntenaPLAY!

Lumea îl știe drept Pep Guardiola, însă această poreclă nu își are locul acasă. „Pep nu există. Aici, acasă, sunt Jose”, i-a spus antrenorul lui Manchester City mamei sale în urmă cu ceva timp.

Acum, casa e mai goală pentru Jose. Dolors Sala, mama legendarului mijlocaș și antrenor de la FC Barcelona, a fost răpusă de coronavirus. Este una dintre cele peste 13.000 de victime din Spania.

Era în acel target despre care tot auzim la televizor: bătrână și bolnavă. Avea 82 de ani, iar de câțiva ani cârjele stăteau sprijinite pe holul de la intrarea în casă. Dureri cumplite o împiedicau să mai meargă.

„De ce plângi, Jose?”

Josep Guardiola Sala, pe numele lui complet, este al treilea dintre cei patru copii ai unei familii de muncitori, cu principii solide și demnitate, din Santpedor. Un oraș de 7500 locuitori, la o oră de Camp Nou și Barcelona.

Dolors Sala, țesătoare la fabrica din oraș înainte de criza textilă din anii 70, s-a căsătorit cu Valenti Guardiola, un fost zidar. „Am fost împreună la școală”, își amintește Valenti. Erau cei care aveau să îi influențeze cel mai mult viața lui Pep. „Vine dintr-o familie umilă, dar foarte isteți, foarte onești”, spune un apropiat.

Dolors spunea că micul Guardiola a dat semne de la naștere că va fi fotbalist, pentru că lovea tare în burtă. Valenti își amintește și el cum Pep dădea tare din picioare și le-a rupt leagănul surorilor mai mari.

Câțiva ani au durat până a ieșit pe stradă. Se juca cu fratele lui în piețele din Santpedor, dar fotbal a învățat de la o fată, Pilar, cu cinci ani mai mare. „Hai în casă”, striga Dolors în fiecare seară. Când se întâmpla asta, Pere și Pep se holbau unul la celălalt. Pere îl încuraja să bată în continuare mingea. Dar Pep era responsabil, ținea mingea sub braț, pentru câteva clipe. „Nu, mamă, vrem să ne jucăm”, venea răspunsul băieților, care mai rămâneau afară până când mingea nu se mai vedea.

Uneori mingea mai ateriza și prin balcoanele vecinilor. Și-a adus aminte de asta primărița, Laura Vilagra, atunci când i-a oferit lui Pep cea mai înaltă distincție a orașului. Antrenorul catalan le-a mulțumit și atunci părinților, cu ochii în lacrimi, pentru efortul de a-l educa. „Această onoare îi face pe părinții mei foarte fericiți, iar pentru asta sunt și eu fericit”, a spus Guardiola în fața a peste 800 de oameni.

Dolors a subliniat atunci calitățile băiatului ei.

„Când era fotbalist, deja vedea cum urmează să decurgă meciul. Era deja un lider”

Dar au mai fost și alte calități pe care le-a văzut la el. Într-o zi banală a copilăriei, Josep se uita la televizor la Pinocchio și a început să plângă. „De ce plângi, Jose?”, a întrebat mama. „Pentru că Pinocchio a avut atâtea necazuri. Viața este foarte grea”. Cel care avea să devină cel mai bun antrenor din lume își arăta latura sensibilă, pe care apoi, mai târziu, a învățat să și-o protejeze cu o aură de dur și o rezistență mare la adversități.

„Mamă, în fiecare zi în care deschid fereastra o să văd Camp Nou!”

O umbră de tristețe se zărește în privirea lui Dolors, când își aduce aminte de ziua în care băiatul ei a plecat pe drumul succesului. „4 septembrie 1984 a fost ziua în care l-au luat”, își amintea ea cu precizie, într-un interviu pentru ElPais.

A fost ziua în care fotbalul l-a luat din brațele mamei. Avea 13 ani. A intrat pe poarta La Masia, fabrica de jucători a Barcelonei, atârnând de o geantă mai robustă ca el. Clubul îl primea pe cel care în următorii ani, ca jucător, a devenit un simbol, iar apoi, ca antrenor, o legendă.

A fost ziua în care Josep, așa cum i se spunea acasă, a început să devină Pep.

Li s-a prezentat academia cu toate facilitățile ei. Când a ajuns în cameră, fața lui Pep s-a luminat deodată. „Mamă, în fiecare zi când voi deschide fereastra o să văd Camp Nou!”, spunea fericit copilul.

A început un vis. Un vis care s-a transformat în 16 trofee pentru Barcelona ca jucător. Un vis în care, de pe bancă, a salvat Barça de la o criză totală și a dus-o spre o triplă istorică.

După returul semifinalei cu Chelsea, mama lui a fost întrebată dacă a suferit. „Am văzut meciul cu niște prieteni la televizor. Am fost foarte calmă, deloc nervoasă. Chiar când au prelungit meciul cu patru minute, i-am spus cuiva: acum o să înscrie. Zis și făcut. Eram sigură”, povestea Dolors.

„Dar am suferit destul până atunci. De la 13 ani, de când a plecat de acasă. Am văzut multe meciuri...”, mai spunea femeia. Care la multe dintre meciuri își vedea de treabă prin casă și mai scotea capul doar când îl auzea pe Valenti strigând: GOOOOOOL!

Francesca, Pere, Olga și Pep - album de familie

„Prețuiți cuvintele fiului meu ca pe o comoară”

Când Pep a anunțat că nu mai continuă cu Barcelona, Dolors i-a luat apărarea. S-a gândit că sănătatea fiului ei este mai presus de toate, chiar dacă i s-a strâns inima la auzul veștii. Dolors știa că fiul ei are nevoie să se relaxeze, să se odihnească, să se recuperze, notează Guillem Balague, în biografia „Pep Guardiola”.

Încă de la început au existat temeri că excursiile la Barcelona vor fi prea împovorătoare pentru Pep, care se întorcea acasă mai tăcut, mai îngrijorat și fără apetit.

L-au văzut crescând, pentru ca, după ani, să aibă satisfacția de a fi părinții unui antrenor de succes care a surprins toată lumea, inclusiv pe ei.

Când a renunțat la Barcelona, Pep a spus că „Vă las pe mâini bune și ne vedem curând, pentru că niciodată nu mă veți pierde”. Au fost cuvintele pe care Dolors le-a catalogat, într-un apel către fani, ca fiind o comoară. „Fiul meu nu le-a spus în zadar”.

Moartea mamei sale vine la două săptămâni după ce Guardiola a donat 1 milion de euro, în Spania, pentru lupta împotriva COVID-19.

Până pe 7 aprilie, 140.000 de îmbolnăviri și 13.798 de morți. Majoritatea bătrâni. Majoritatea bolnavi. Printre ei, comoara lui Josep „Pep” Guardiola: Dolors Sala.

Surse: ElPais, Mundo Deportivo, Marca