Adela – Tot ce nu se vede, episodul 10. Anca Androne si Vlad Vilciu dau din casa despre personajele lor
Anca Androne și Vlad Vilciu, actorii care interpretează rolurile Delia și Luca Drăghici în serialul Adela, dau din casă despre personajele lor, în acest nou episod din culisele serialului. Hai să afli ce nu știi despre cei doi!
Publicat: Joi, 18 Martie 2021, 22:26 | Actualizat: Joi, 18 Martie 2021, 22:33Anca Androne interpretează rolul Deliei în Adela, adică sora magnatului Paul Andronic.
Delia Drăghici este acel personaj din serial care te trece de la o stare la alta. Te face uneori să crezi că e negativ, că e rău, iar alteori te face să empatizezi cu el, să îl înțelegi. Anca Androne îți dezvăluie în acest episod detalii pe care nu le vezi la TV despre ea și despre rolul din serialul Adela.
Hai să afli ce a speriat-o pe actriță la începutul perioadei de filmări, cum s-a implicat în construcția personajului, dar și ce părere are despre Delia, cât de mult sau cât de puțin se regăsește în ea și cum ar aborda o persoană ca Delia dacă ar exista în viața reală.
Pe aceeași temăVlad Vilciu joacă rolul Luca în serialul Adela, fiul Deliei și al lui Dorin Drăghici și fratele Liviei, interpretată de Cristina Ciobănașu. Se pare că Luca, băiatul de bani gata și mereu cu ochii după fete, conform dezvăluirilor actorului din acest episod, ar călca pe cadavre pentru a-și atinge scopurile.
Hai să afli ce alte detalii interesante a dat din casă Vlad Vilciu despre personajul său, dar și despre distribuția serialului Adela.
”Adela – Tot ce nu se vede”, episodul 9. Hai să vezi cum se distrează actorii în pauzele de filmare
Hai să vezi cum s-au distrat o parte dintre actorii din serialul Adela în pauzele de filmare cu diverse provocări neașteptate și creative.
Tot în acest episod, vezi pe cine a adus Răzvan Fodor cu el la filmări și a înveselit toată echipa. Vă spunem atât: este pufoasă, simpatică și toată lumea o iubește!
Toto Dumitrescu, Oana Moșneagu, Alecsandru Dunaev, Anca Sigartău, Marian Râlea și Răzvan ”Krem” Alexe au primit provocări amuzante în pauzele de filmare și au intrat în joc. Hai să vezi ce a ieșit!
”Adela – Tot ce nu se vede”, episodul 8
În episodul 8 din seria ”Adela – Tot ce nu se vede”, dezvăluim detalii despre două personaje cheie din serialul Adela: Nuți și Mitu Achim.
Marian Râlea îți povestește în acest episod cine este Mitu Achim, ce caracter are și ce îl determină să aibă răbdare cu Nuți, să fie alături de ea în toate acțiunile ei. Hai să vezi ce detalii dezvăluie actorul despre personajul interpretat de el și despre serialul Adela.
Marian Râlea: ”Mitu Achim e un om blajin, la casa lui, o iubește și s-a și căsătorit din dragoste cu Nuțica. Muierea asta îl bagă în tot felul de pozne și trebuie să îi facă față...”
Pe aceeași temăAnca Sigartău îți face o incursiune în lumea lui Nuți Achim. Actrița îți povestește dedesubturile personajului negativ pe care îl joacă în serialul Adela, cât de greu îi este să își asume acest rol și care sunt provocările cele mai mari care vin la pachet cu interpretarea lui Nuți.
Anca Sigartău: ”Nu pot să învăț textul pentru a doua zi, dacă nu mi-l scriu de mână cu greșelile gramaticale și accentul pe care îl folosesc. Deci nu pot, e ca și când învăț chineză, atât este de diferit de mine acest personaj. Slavă Domnului că există oamenii din spate, care pentru mine sunt extrem de importanți, îmi dau confort și știu că nu mă vor lăsa să o zbârcesc.”
Adela – ”Tot ce nu se vede”, episodul 7
În episodul 7 din seria Adela – Tot ce nu se vede, Răzvan Fodor, Ioana Ginghină și Alina Florescu îți povestesc detalii despre personajele lor: Procurorul Lascu, Miki Scoarță și Laura.
Răzvan Fodor, care interpretează rolul Lascu în Adela, a povestit cu drag în acest episod despre procurorul care anchetează faptele întâmplate în serial. Acesta a vorbit și despre bucuria de a face parte din producția Adela, despre respectul pe care îl are față de meseria de actor și, întrebat de Cristina Ciobănașu ce gen de rol preferă să interpreteze, acesta a făcut o mărturisire sinceră.
Pe aceeași temăIoana Ginghină a povestit în acest episod cine este Miki Scoarță și cât de mult se regăsește în rolul său din Adela. Întrebată de Vlad Gherman ce ar face personajul ei, dar ea niciodată, aceasta a făcut o mărturisire despre ce nu ar accepta în viața reală din partea soțului ei, însă Miki acceptă.
Alina Florescu, actrița care interpretează rolul Laurei, a dat detalii despre personajul ei într-un interviu simpatic. Alina a povestit ce apreciază, dar și ce nu apreciază la Laura și a făcut declarații despre schimbările prin care va trece personajul ei.
Adela – ”Tot ce nu se vede”, episodul 6
În Adela – ”Tot ce nu se vede”, episodul 6, vedem ce răspund actorii la întrebările puse de fani.
Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman și-au surprins colegii la filmări și le-au adresat întrebări primite de la fani pe rețelele sociale. Hai în culisele serialului Adela, să vezi ce întrebări i-au pus în dificultate pe actori și să afli ce au răspuns!
În episodul 6 din seria ”Adela – Tot ce nu se vede”, Mihai Călin, Oana Moșneagu, Alecsandru Dunaev, Mara Oprea, Marian Râlea, Anca Sigartău, Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman răspund curiozităților fanilor din online.