Când marele Antipa a murit, soția, Alina, l-a silit s-o aștepte până s-a sinucis!!! ”Au plecat împreună, de unde nu te mai întorci!”
Grigore Antipa, fondatorul muzeului ce-i poartă numele, una dintre cele mai strălucite minți ale neamului nostru, s-a stins de Sfinții Mucenici, pe 9 martie 1944. Soția, Alina, n-a putut sta departe de el. Cât timp ”Antipchen” sta în sicriu, în marea aulă, ea s-a sinucis, golind un tub de ”Luminal”. ”Au plecat împreună, acumo de unde nu te mai întorci”, scria Zoe Cămărășescu în amintirile sale
Publicat: Luni, 13 Mai 2019, 11:23 | Actualizat: Vineri, 26 Februarie 2021, 11:29Grigore Antipa, fondatorul muzeului ce-i poartă numele, una dintre cele mai strălucite minți ale neamului nostru, s-a stins de Sfinții Mucenici, pe 9 martie 1944. Soția, Alina, n-a putut sta departe de el. Cât timp ”Antipchen” sta în sicriu, în marea aulă, ea s-a sinucis, golind un tub de ”Luminal”. ”Au plecat împreună, acumo de unde nu te mai întorci”, scria Zoe Cămărășescu în amintirile sale
Grigore Antipa vede lumina zilei pe 27 noiembrie 1867, la Botoșani. Rămâne orfan de mic, singura sa rudă fiind frate vitreg, Nicolae Leon (1862-1931), biolog și el, viitorul întemeietor al parazitologiei. În 1899 se găsește cu Alina Petrescu, fiica marelui general doctor Zaharia Petrescu. Format la școala de chirurgie al lui Carol Davila, de la spitalul ”Mihai Vodă” și apoi de la Facultatea de Medicină din Paris, Zaharia era cel care, dimpreună cu Alexandru Șuțu, aveau să-l examineze, pe 20 martie 1889, pe inegalabilul Mihai Eminescu, trăgând concluzia că ”dl. Mihai Eminescu este atins de alienație mintală în formă de demență, stare care reclamă șederea sa într-un institut”. Alina e mai mică, la vârstă, e născută la 1873, dar diferența nu este sesizabilă decât...la înălțime.
De fiecare dată când era departe de Grigore Antipa, Alina simțea lipsa sa
Alina îi va deveni tovarășa de viață ideală. Are o fire blândă, dublată de o mare finețe sufletească, o aleasă cultură artistică. A citit și va citi mult, posedă un bun gust desăvârșit. Vreme de 45 de ani vor fi nedespărțiți. Își va seconda soțul în realizarea ”Muzeului de Științe Naturale”, va organiza biblioteca acestuia, va participa la aranjarea fiecărei săli, va avea grijă de fiecare exponat în parte. ”A trecut Antipchen (n.r.- numele de alint) prin toate domniile, acelaşi om drăguţ, simplu, foarte preţuit în ţară ca şi în străinătate, pentru ştiinţa lui. Toată lumea îl iubea şi o iubea şi pe soţia sa, o femeie frumoasă, elegantă, mult mai înaltă ca el, care se lăsa răsfăţată de Grigore ca un copil. Primitori, veseli mergeau peste tot împreună. Ea, cochetă, se ocupa mult de toalete, întârzia în faţa oglinzii şi prin prăvălii. Îl întâlneai pe Antipchen, aşteptând în capul scării sau în faţa unui magazin. «Ce faci, domnule Antipa?» – «O aştept pe Alina», scrie Zoe Cămărășescu, fiica Zoei Bengescu, doamna de onoare a Reginei Elisabeta, o apropiată a cuplului.
”O prea mare iubire ucide”, avea să spună, peste ani, Irinel Liciu, care-și va pune capăt zilelor la câteva ore de la decesul soțului ei, poetul Ștefan Augustin Doinaș, pe 26 mai 2002. Așa s-a petrecut și cu Alina și Grigore Antipa
Dar problemele de sănătate o vor chinui mereu. Va avea nevoie de operații, de tratamente îndelungate în străinătate. De la Lausanne, unde se afla internată, va scrie: ”grozav îmi lipsește cineva care obișnuia să mă resfețe”.
Anii trec. E 8 spre 9 martie 1944, în plin război mondial. Sfinții Mucenici. După miezul nopții, Antipa constată că ceva este neobișnuit. Se simte rău, tot mai rău. Angina pectorală nu-i dă pace de multă vreme. Mircea Paucă, cel mai apropiat colaborator, scrie: ”A sunat femeia din casă (o săsoaică din Transilvania care facea menajul soţilor Antipa) spunându-i să cheme medicul. Abia peste vreo oră, acesta – un medic, în acel timp, militar – când a sosit nu a mai putut face altceva decât să constate decesul. În această situaţie, medicul a anunţat să vină rudele”. Grigore Antipa murise, la 77 de ani.
Antipa (stânga), într-o discuție amicală cu Regele Carol al II-lea
Soața, Alina, a suportat cu stoicism moartea lui Grigore Antipa, cu calm și hotărâre, după cum descriu apropiații. ”Stătea în fața catafalcului așezat în mijlocul holului muzeului, unde odihnea lipsit de suflare cel căruia îi împărtășise gândurile mari și neînsemnat de fiecare zi, omul care o jumătate de secol fusese reazăm puternic”. Dar îi minte îi încolțise, deja, o idee. Fără să fie văzută de nimeni, își curmă zilele, golind un tub de ”Luminal”. Medicamentul prezentat sub formă de pulbere albă, cristalină, are o acțiune hipnotică, fiind folosit în tratamentul epilepsiei. Pleacă și ea...”Alina n-a putut înfrunta viaţa mai departe fără Grigoraş, şi s-a otrăvit. Dar timpul cât i-a trebuit ei ca să moară, l-a silit pe Antipchen s-o mai aştepte pentru ultima oară, întins în sicriu, în marea aulă a Muzeului până când Alina şi-a dat ultima suflare. Apoi au plecat împreună, acolo de unde nu te mai întorci“, adaugă Zoe Cămărășescu.
În loc de un sicriu, sunt două. Mircea Paucă se ocupă de toate formalitățile, inclusiv de incinerare. ”Antipa nu s-a îngrijit, în timpul vieții, să cumpere locuri de veci iar în timp de război era extrem de dificilă găsirea acestora”, spune el. După trecerea la cele veșnice, Grigore și Alina Antipa rămân împreună, cele două urne, lipite, fiind puse, la odihnă, într-o mică nișă din peretele stâng, ce separă holul de sala centrală...
Sursa: Zoe Cămărășescu, ”Amintiri”
Credit foto: Iorgu Petrescu / ”Muzeul Național de Științele Naturii Grigore Antipa”