Live acumTe cunosc de undeva!
Prime Time 20:00Te cunosc de undeva!

Cea mai frumoasă tragică poveste de dragoste din România. ”Domnul meu și Dumnezeul meu, iartă-mă! O prea mare iubire ucide!”

S-au cunoscut în anii 50, într-un București sovietizat. El, poet la început de drum. Ea, solistă la Operă. El, condamnat la pușcărie politică. Ea a făcut vrăji și l-a scos de acolo. S-au iubit 50 de ani. Apoi. el a pleca. Nițel. Ea n-a rezistat. I-a cerut iertare Zămislitorului, a luat un pumn de somnifere și s-a dus după el. Biserica, înmuiată în fața celei mai frumoase tragedii din lumea noastră, le-a dat voie să pășească dimpreună pe tărâmul lui Hades. Irinel Liciu și Ștefan Augustin Doinaș...

Cu Gelu Barbu, la o repetiție la Opera Română

S-au cunoscut în anii '50, într-un București sovietizat. El, poet la început de drum. Ea, solistă la Operă. El, condamnat la pușcărie politică. Ea a făcut vrăji și l-a scos de acolo. S-au iubit o jumătate de secol. Apoi, el a plecat, nițel. Ea n-a rezistat. I-a cerut iertare Zămislitorului, a luat un pumn de somnifere și s-a dus după el. Biserica, înmuiată în fața celei mai frumoase tragedii din lumea noastră, le-a dat voie să pășească dimpreună pe tărâmul lui Hades. Irinel Liciu și Ștefan Augustin Doinaș...


Se găsiseră puțin după finalul celei de-a doua mari urgii. Bucureștiul era împresurat de sovietism. El se dăduse jos dintr-un tren de Ardeal, poet minor, simbrie microscopică, gazetar la o revistă culturală. Ea era Everestul. Vedeta. Studiase la Moscova și Leningrad. Maurer ori Bodnăraș, apostolii lui Stalin, îi dădeau târcoale. Se tutuia cu Tanți și Lica Gheorghiu, puicele lui Dej. El împărțea o masă și un pat cu un balerin. Așa a cunoscut-o. Iubirea dintre o zeiță și un muritor. Afrodita și Adonis...Dragoste ]n vremea holerei.

În 1957 el uită să-și pârască la Securitate un coleg de la ”Teatru”. Omul glăsuia că ar fi bine ca revoluția maghiară să se extindă și peste graniță. E săltat. Pușcărie politică. Irinel intervine. Sus, sus de tot. Poetul e eliberat în februarie 1958...

”Ani de zile, după căsătorie, am fost prinț consort”, mărturisea, pentru TVR, Ștefan Augustin Doinaș. ”Pur și simplu m-a întreținut, trăiam pe spinarea ei”. Irinel era în vogă. Mergea, ascuns sub pălărie și palton, să o aștepte la ieșirea de la Operă. El era proscris. Ea primise titlul de Artist Emerit al Poporului din mâinile lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Dar se iubeau la infinit. Lumea nu-i știa de Doinaș și Liciu. Cuplul consacrat era Liciu - Gabriel Popescu, balerinul. Acesta era, însă, homosexual. Închis, cere azil politic în Occident. Fără el, Irinel rărește aparițiile pe scenă. Se retrage, pe nesimțitelea, de la Operă. Pe 12 februarie 1970 marea balerină dansează pentru ultima oară. Același rol ca la debut. Cercul este închis. Cântecul de lebădă. Rezervă tot timplul pentru Doinaș...Gloria ei apune. A poetului, prinde a urca.

Într-o seară, zămislește ”Mistrețul cu colți de argint”. I-o citește soaței. E prima care aude probabil una dintre cele mai frumoase poezii din literatura noastră. Dar scriitorul nu e statornic, are drag de servitoare, deși iubirea jumătății e infinită. Irinel află, e ceva ce o macină. Atâta dragoste, un Univers de dragoste și el înșală! Pentru prima dată face bagajele. Doinaș simte că a înfuriat până și pe olimpieni. Se pune la birou și, asemenea lui Zeus cu Atena, scoate din al său cap o altă capodoperă: ”Azi ne despărțim”..

”Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.

Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat”.

Dar dragostea arde. Irinel se întoarce. De fapt, unii zic ca nici nu a plecat. 1989 îi prinde împreună. Cum au fost și în 1977 și în 1968. Scriitorii îl propun pentru Nobelul literar. Academia Română îl primește cu brațele deschise.

Apoi... Apoi vin accidentele vasculare și tonele de medicamente. Cancer. Nu zodia, boala. Leagă prietenie cu un baston. Are 80 de ani și el știe asta. Vineri spre sâmbătă, 25 mai 2002. Pe masa de operație. Infarct. Scurt! Irinel Popescu, medicul, a chemat-o pe Irinel l-a spital. Nu i-a spus de ce. A înțeles acolo. Se stinsese la 80 de ani și o lună. Din acest timp, 50 fuseseră împrună. N-a plâns, n-a jeluit, nu s-a dat cu capul de lespezi.

Citește și tulburătoarea poveste a ISSADOREI DUNCAN, cea mai mare balerină a omenirii

”Doinaș, bărbat fiind, adică laș”...

S-a întors acasă. S-a aranjat, s-a dat cu pomadă. Știa că atunci când Charon te trece Styxul, trebuie să te arăți frumoasă și nerădbătoare de întâlnirea cu cei dragi. Cu cel drag...S-a dus la biroul lui Doinaș. A surâs o secundă. ”Aceeași dezordine monumentală”... A luat stiloul și a așternut 14 cuvinte. Cele mai frumoase și mai tragice din istoria iubirilor noastre. Apoi a strâns pumnul, pentru ultima oară. I-a dat drumul, cu un pahar de apă. Era plin cu somnifere. S-a așezat pe pat, gata de revederea Doinașului...Reverberat, auzea, de undeva, din depărtare, un glas ce dialoga cu Gabriel Liiceanu: ”Am hotărât cu Doinaș că, dacă unul dintre noi moare, celălalt se sinucide. Numai că Doinaș, bărbat fiind, adică laș, nu o să fie în stare să o facă”. Hmmm, ce straniu, era chiar vocea ei...

A găsit-o menajera, a doua zi de dimineață. Noi, muritorii, nu putem pricepe așa ceva. Babele prinseră a sporovăi că viața ți-a dat-o Cel de Sus, numai El poate să ți-o ia. Dar Biserica, Biserica inchizițională cu acest subiect, a decis să închidă ochii în fața unei iubiri de peste 10 luștrii. Le-a dat voie să fie înmormântați dimpreună, cu salve de tun, cu fanfară, pe Aleea Academicienilor, din Bellu, ceea ce spune multe...De fapt, spune totul.

Cele 14 cuvinte caligrafiate erau acestea: ”Domnul meu și Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaș, dulcele meu, o prea mare iubire ucide!”

Surse foto: adevarul.ro, stelian-tanase.ro, operanb.ro