Cordon bleu cu dovlecel și prosciutto crudo
Chiar și cu ingrediente puține pot rezulta niște preparate bune, precum în rețeta „Cordon bleu cu dovlecel și prosciutto crudo”!
Publicat: Luni, 12 Noiembrie 2018, 22:44 | Actualizat: Joi, 05 Mai 2022, 10:12Chiar și cu ingrediente puține pot rezulta niște preparate bune, precum în rețeta „Cordon bleu cu dovlecel și prosciutto crudo”!
Ingrediente pentru rețeta Cordon bleu cu dovlecel și prosciutto crudo
- 4 dovlecei
- 8 felii de brânză, Formagio sottilete
- 8 felii de prosciutto crudo
- 4 ouă
- 100 g parmezan ras
- 100 g pesmet
- 100 g făină
- sare
- ulei
Mod de preparare pentru rețeta Cordon bleu cu dovlecel și prosciutto crudo
Se spală dovlecelul și se feliază rondele de 5-6 mm grosime. Se presară sare peste ele și se lasă la odihnit 10 minute, apoi se tamponează cu prosoape de hârtie pentru a absorbi apa.
Se amestecă ouăle cu un praf de sare și piper, iar pesmetul se amestecă cu parmezanul ras.
Într-o tigaie se pune uleiul la încins. Rondelele de dovlecel se unesc câte două, punând la mijloc o felie de brânză înfășurată în una de prosciutto. Sandvișurile astfel formate se trec prin făină, pe urmă prin ouă, prin amestecu de pesmet și parmezan și se prăjesc în ulei încins.
Se scot pe prosoape de hârtie, absorbante.
Se pot servi cu diverse sosuri.