Sfinții Petru și Pavel, 29 iunie. Rugăciunea care te apără de boli și necazuri
Potrivit calendar ortodox 2019, Sfintii Petru si Pavel sunt sarbatoriti pe data de 29 iunie. Citeste cea mai puternica rugaciune, catre Sf Petru si Pavel, care te apara de boli si necazuri.
Autor: Camelia Moldoveanu Publicat: Miercuri, 26 Iunie 2019, 14:08 | Actualizat: Miercuri, 26 Iunie 2019, 14:27Potrivit calendar ortodox 2019, Sfinții Petru și Pavel sunt sărbătoriți pe data de 29 iunie. Citește cea mai puternică rugăciune, către Sf Petru și Pavel, care te apără de boli și necazuri.
Sfântul Apostol Petru este fiul lui Iona și fratele Apostolului Andrei. Acesta s-a nascut in Betsaida Galileei și a primit numele de Chifa (piatră) de la Mântuitor. Sf Petru a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mică până în Babilon și în ultima parte a vieții, la Romă. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.
Sfântul Apostol Pavel provine din neamul Veniamin și a fost elevul învățatului Gamaliel. Sfântul Apostol Pavel a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfântă Scriptură. A fost decapitat din poruncă împăratului Nero, în anul 67.
Troparul Sfinților Apostoli Petru și Pavel: „Cei ce sunteți între apostoli mai întâi pe scaun șezători și lumii învățători, Stăpânului tuturor rugați-va, pace lumii să dăruiască și sufletelor noastre mare milă.”
Pe aceeași temăCalendar ortodox 29 iunie. Rugăciune către Sf Petru și Pavel
„Pe Voi, Apostoli slăviţi ai lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.
Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.
Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.
La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.”
Citește și:
Calendar ortodox. Duminica Sfinților Români, 30 iunie