Tradiția Dragobetele sărută fetele. Ce se întâmplă dacă vremea e mohorâtă

Dragobetele sărută fetele. Ce spune tradiția de Dragobete dacă vremea este mohorâtă, care e originea obiceiului Dragobetele sărută fetele și cum petrec românii din diferite regiuni ale țării.

Dragobetele sărută fetele. Ce spune tradiția de Dragobete dacă vremea este mohorâtă,
care e originea obiceiului Dragobetele sărută fetele și cum petrec românii din diferite regiuni ale țării.

Pe 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele. În tradiția populară, sărbătorii dragostei la români i se mai spune și ”Cap de primăvară – ziua în care păsările îşi fac cuiburi iar tinerii, ochi dulci” sau ”Sântion de primăvară”- ziua în care creştin ortodocşii sărbătoresc Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Potrivit tradiției, 1 februarie aduce Năvalnicul. Se spune că ar fi fost un fecior frumos, “căzut din cer, care încurcă cărările fetelor frumoase şi nevestelor tinere. Când intra într-un sat, toată partea femeiască nu-şi mai ţinea firea şi umblau buimace.

Personificare a dragostei pătimaşe, Năvalnicul se reîntrupează în Dragobete la 24 februarie, ca simbol al dragostei curate a tinerilor, asociată la români cu ciripitul şi împerecherea păsărilor de pădure al căror patron este.

Dragobetele, Cupidon la români

Numit şi Cap de primăvară, pentru că s consideră că din această zi debutează primăvara, Dragobetele este asociat şi cu zeul Cupidon – din mitologia romană, cu Eros, din cea greacă. I se mai spune şi Ioan Dragobete, Drăgostiţele sau Logodna păsărilor.

“Dragobetele sărută fetele”

Sărbătoarea este una a fertilității. Băieţii încearcă să intre în graţiile fetelor pe care le admiră, Dragobetele fiind o celebrare a îndrăgostiţilor, de aici şi expresia “Dragobetele sărută fetele”.

Dacă vremea de Dragobete era bună, fetele şi feciorii adunaţi în cete ieşeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii, ghiocelui şi brânduşa de primăvară. Din zăpada netopită în ziua de Dragobete fetele şi nevestele tinere făceau rezerve de apă, cu care se spălau la anumite sărbători de peste an.

Tradiția spune că în ziua de Dragobete, tinerii îmbrăcaţi în straie frumoase, cuviincioase obişnuiau să se strângă în păduri şi să culeagă în buchetele cele dintâi flori ale primăverii. La prânzd, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii le fugăreau, încercând să le prindă şi să le dea un sărut.

Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc şi sărutul considerat echivalent al logodnei şi al începutului iubirii între cei doi. Înspre seara, logodna urma să fie anunţată comunităţii satului şi membrilor familiei. Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiţia, erau consideraţi a fi binecuvântaţi în acel an. Ei vor avea parte de belşug, fiind feriţi în schimb de boli şi febră. Acest obicei dat naştere celebrei strigături sau ameninţări glumeţe “Dragobetele săruta fetele!”

Vremea mohorâtă de Dragobete

Dacă vremea de Dragobete era mohorâtă, dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă “să facă de Dragobete”, să petreacă, să lege prietenii, să se ţină de jocuri şi ghiduşii.

În anumite zone ale țării, fetele tinere obişnuiau să facă farmece de urâciune împotriva rivalelor în iubire.

De asemenea, tinerii flăcăi îşi crestau uşor braţul în forma unei cruci şi îşi atingeau tăieturile rostind jurământul de a rămâne pe viaţa fraţi de sânge.

Dragobete - zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii

Sărbătoarea are origini străvechi. Dragobete este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii. Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobete nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău extrem de chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile ce îi ieşeau în cale. Dragobete a rămas însă până în ziua de astăzi ca simbolul suprem al dragostei autohtone.

Dragobetele și Postul Paștelui

Dragobetele este în esenţa sa atât începutul, cât şi sfârşitul – începutul unui nou anotimp şi al reînsufleţirii naturii, sfârşitul desfătărilor lumeşti căci începe Postul Sfânt al Paştelui.

În anumite sate uitate ale României, din pământ se scot rădăcini de spânz pe care oamenii le folosesc ulterior drept leac pentru vindecarea anumitor boli. În unele zone ale ţării, ajunul Dragobetelor este asemănător nopții de Bobotează. Fetele tinere, curioase să îşi afle ursitul, îşi pun busuioc sfinţit sub pernă, având credinţa că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.

Surse: wikipedia.org; identitatea.ro, calendarulortodox.ro