Un vlogger de călătorii a fost deportat din Belize pentru că era român. De ce a fost tratat ca un infractor și întors din drum
Un vlogger de călătorii autohton a fost tratat la un infractor în Belize. Iată de ce autoritățile nu ar permite intrarea românilor în țară.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 04 Iulie 2024, 15:40 | Actualizat: Joi, 04 Iulie 2024, 15:40Vloggării de călătorii sunt tot mai apreciați atât în țară, cât și în străinătate. Aceștia fac un serviciu enorm, scoțând în evidență plusurile și minusurile în timpul călătoriilor, dar și în privința anumitor destinații. Turiștii le iau în serios recomandările și cred cu tărie că astfel se vor feri de surprize neplăcute în vacanță.
Cătălin Stănciulescu este printre vloggării de călătorii extrem de populari în România. Acesta este cunoscut și ca BackPack Your Life. Este un spirit aventuros și de ani buni cutreieră lumea doar cu un rucsac în spate.
Pe aceeași temăDe ce a fost tratat vloggerul român ca un infractor de autorităție din Belize
„Nu m-au lăsat să intru în Belize”, își anunță Cătălin urmăritorii.
După zece zile petrecute în Honduras și cinci zile pe insula Roatan, acesta ajungea entuziasmat în Belize. „Fascinanta și misterioasa țară” însă nu s-a deschis în fața tânărului, care a fost oprit de ofițerii vamali.
Pe aceeași temă„E prima oară când zbor internațional cu ceva așa mic, iar toată nebunia asta m-a costat vreo 200 de dolari”, spunea el înainte de a se urca în avion spre capitala Belize City.
După un zbor de aproximativ jumătate de oră, Cătălin ajunge în aeroportul din Belize. „Extrem de incomod”, a spus el la aterizare.
Pe aceeași temă„Nu m-au lăsat să intru în Belize, dragi prieteni. Și acum mă deportează înapoi în Honduras”, spune el dezamăgit, după întâlnirea cu vameșii. „Am stat vreo cinci ore pe aici.”
„Ideea e că nu m-au lăsat pentru că au spus că sunt foarte mulți români care vor să se ducă ilegal prin Mexic și Belize se află exact lângă Mexic și că ei nu mă lasă să intru acolo”, declară tânărul vlogger.
Astfel că, tânărul vlogger a fost întors din drum de autorități. Cătălin Stănciulescu a fost obligat să-și găsească o altă cazare în Honduras și să-și refacă planurile.
Vloggerul a povestit indignat întreaga experiență celor peste 600.000 de abonați pe care îi are pe contul de Youtube.
În astfel de aventuri, planurile se pot schimba din clipă în clipă. Aceste emoții alimentează dorința de a descoperi cât mai multe din această lume.
În ciuda faptului că tânărul credea că este pregătit pentru orice, după o experiență de ani de zile în jurul lumii, anumite locații continuă să îl surprindă.
Pe aceeași temă„Extraordinar ce manevră... Mai bine că nu ai mai intrat în Belize... Eu o iau precum un semn că ești protejat. Cine știe ce mai pățeai pe acolo... Las-o așa cum a picat mai bine că a ieșit așa. Știu că este foarte incorect. Câteodată unele planuri care nu ne ies cum ne-am imaginat noi ne feresc de lucruri care ar urma să se transforme într-o catastrofă totală.
Nu mai fi supărat. Baftă multă. DIASPORA TE IUBEȘTE”, i-a transmis un urmăritor.
„Am trecut din Chetumal - Mexico pe cale maritimă în Belize - Caye Caulker. Când au văzut pașaportul românesc, au pus o mulțime de întrebări, aveam viză de turist Statele Unite, în momentul când au văzut această viză, m-au lăsat să intru. P.S.: - Caye Caulker - este o insulă absolut superbă!” i-a spus altul.
„Ce aventuri. Ești fantastic. Nemaipomenit. Dumnezeu să te aibă în grija lui”, i-a urat alt urmăritor.