Mădălina și Radu de la ”Mireasa” s-au logodit. Cum a reacționat mama concurentului, doamna Ana
Radu și Mădălina au trecut într-o altă etapă a relației lor. Băiatul s-a așezat, de față cu toți concurenții, în genunchi și întregul moment a emoționat-o până la lacrimi pe doamna Ana.
Publicat: Luni, 19 Octombrie 2020, 14:49 | Actualizat: Luni, 19 Octombrie 2020, 16:20”Iubirea mea, aș vrea să încep prin a-ți spune că ești tot. Mai mult decât mi-am imaginat vreodată. (...) Mă voi strădui să te fac fericită din toate punctele de vedere. Chiar te iubesc”, i-a spus Radu.
Imediat a îngenunchiat și a pus întrebarea mult așteptată ”Vrei să fii logodnica mea?”, a întrebat-o băiatul, iar Mădălina a răspuns un ”DA” clar.
”Vai, ce surpriză! Ioooi băiete, n-am cuvinte”, a zis și doamna Ana, care nu a putut să-și stăpânească lacrimile.
Inelul primit de fată are o poveste specială. Bijuteria a ajuns la Radu prin intermediul unor susținători care s-au regăsit în povestea de cuplu a celor doi concurenți.
”A ajuns la mine din partea a două persoane foarte dragi. Au fost atât alături de mine, cât și de Mădălina în ceea ce privește formatul Mireasa.
Inelul a sosit acum câteva zile însoțit de un buchet de flori și un mesaj. Melodia a fost aleasă de cele două persoane”, a afirmat Radu.
Vezi întregul moment în videoclipul atașat: