Mireasa 2021, sezon 3. Informații despre trecutul comun al Mariei și al lui Marian au ieșit la iveală. Ce au ascuns până acum
Maria a afirmat în cadrul ultimei emisiuni că Marian este foarte schimbat în casa Mireasa sezon 3, după ce a recunoscut că se cunosc din afara competiției.
Publicat: Sambata, 27 Martie 2021, 13:59 | Actualizat: Sambata, 27 Martie 2021, 14:28Declarațiile ei l-au deranjat pe Marian, care a negat toate cele spuse. Cu toate acestea, discuția nu s-a oprit aici, căci cei doi au explicat care a fost, de fapt, relația lor afară.
Inițial, Maria și Marian au spus că s-au cunoscut prin intermediul unei prietene comune și că au lucrat împreună. Ei au mai menționat că au rămas amici și că s-au mai văzut în alte rânduri, la mesele cu prietenii.
Totuși, se pare că tinerii nu au spus chiar totul. Întrebați de reporterii emisiunii Mireasa dacă între ei au existat tatonări sau o relație, Maria a recunoscut că Marian a încercat să o cucerească. El ar fi renunțat atunci când a aflat că fata avea un iubit.
”Hai să fie cum vrea el, nu a fost nimic. Sincer, eu am avut intenții mai mari decât o prietenie cu el. E un băiat frumos, dar mi-am dat seama că suntem foarte diferiți”, a spus concurenta.
Cum a reacționat Andreea când a aflat despre legăturile celor doi
În ultima săptămână, Marian și Andreea s-au apropiat. Tinerii păreau foarte atrași unul de celălalt, însă noile informații nu au rămas fără reacții.
Marian se teme că starea pe care acestea i-au provocat-o o vor îndepărta pe Andreea: ”Nu te evit, vreau să cunosc alte persoane. Mă îndrept către altă fată, pe ea vreau să o cunosc mai bine. Toate astea mă bulversează și am probleme cu fata respectivă. Asta îmi e cel mai ciudă.”, a spus Marian.
Andreea a confirmat că au avut o discuție care nu s-a terminat prea bine, însă spune că nu are legătură cu ceea ce a dezvăluit Maria.