Antena

Mireasa sezon 6, 10 octombrie 2022. Inga și Andrei s-au despărțit. Băiatul a plâns în brațele fostei iubite

Andrei și Inga de la Mireasa sezon 6 au pus punct relației. Cei doi au discutat la petrecerea de sâmbătă și au decis să se despartă.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 10 Octombrie 2022, 15:16 | Actualizat: Luni, 10 Octombrie 2022, 15:55
Galerie de imagini
Andrei și Inga de la Mireasa sezon 6 au pus punct relației. Cei doi au discutat la petrecerea de sâmbătă și au decis să se despartă.
Antena 1

”Pe tine te cam influențează părerile celorlalți. (...) Păi, vezi, sora mea a gândit pricipit. Poate și cei de la Capricii gândesc pripit. Eu sunt deranjată că ești influențat de părerile celorlalți. Vreau să înțeleg ce gândești. Eu nu țin cont de ce spun la Capricii. Am așteptat să discutăm. Nu ești sigur pe ceea ce îți dorești”, a zis Inga, care s-a supărat și din cauza întrebărilor puse de doamna Laura.

Andrei și Inga s-au despărțit

Andrei: ”O să-mi pun ceva de băut, să știi”. Mai târziu, el a mers la doamna Laura, care crede că este vorba de un pretext din partea Ingăi.

În timp ce aceștia vorbeau, Inga s-a alăturat și doamna Laura a plecat. Atunci, Andrei i-a transmis că ea caută pretexte pentru a se despărți.

Pe aceeași temă

”Te deranjează totul la mine. De aia ai fost tot timpul dubioasă în privința mea. Sunt motive astea.”, a spus Inga. Atunci Andrei a replicat că îi pare rău și că nu vrea să i se rupă sufletul. El i-a mai spus că și-ar fi dorit să aibă o relație și i-a mulțumit pentru cunoaștere.

Inga avea lacrimi în ochi și Andrei a început să plângă: ”Mă doare sufletul. De asta am stat doi ani singur”. Fata l-a luat în brațe și tânărul a plâns pe umărul ei. ”Eu ți-am spus că nu am sentimente pentru tine, e atracție. Eu am nevoie de un bărbat care să nu fie influențat de nimeni. Mie îmi e frică să încep o relație serioasă cu un bărbat care e ușor influențat”.

După această discuție, relație dintre Inga și Andrei a fost încheiată. În emisia live din 10 octombrie 2022, fata a spus că a luat decizia după discuțiile cu doamna Laura și nici ieșirile lui Andrei nu i-au plăcut. Se referă la reacția lui la discuția iubitei sale cu doamna Gica.

Whatsapp LinkedIn
mireasa sezon 6 inga mireasa andrei mireasa
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Descoperă acțiunea, suspansul și drama din serialul Hidden Assets. Sezoanele 1 & 2 sunt disponibile în AntenaPLAY!
Stirile zilei Cine este tânărul ucis în măcelul de la mănăstirea din Ieud, Maramureş. Ar fi picat nevinovat în scandal: "Băiat de milioane a fost"
Citește și
Mireasa sezonul 6. Miruna și-a făcut o operație estetică. Ce zonă a ales să îmbunătățească fosta...
Ce a făcut Alex de la Mireasa 6, după ce s-a tot spus că el și Raluca nu mai sunt împreună. Ce...
Ce se întâmplă cu relația dintre Giorgio și Inga de la Mireasa 6. Imaginea care arată în ce stadiu...
Mireasa, sezon 6. Miruna a apelat la o schimbare de look. Cum arată acum fosta soție a lui Cosmin
Video recomandate
Video
Citește și
Curățenia după sărbători. Sfaturi pentru a reda strălucirea locuinței tale Catine.ro
Actrița Deniz Baysal urmează să joace într-un nou proiect profesional. Despre ce este vorba Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Una dintre cele mai mari înfrângeri ale Moscovei!” Volodimir Zelenski, reacție despre sfârșitul tranzitului... Libertatea.ro
Avertisment al medicilor. Stopați o plăcere mortală: Cancerul a ajuns la cote record din această cauză Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Deși a încercat să-l țină ascuns, a fost dată de gol! Andreea Bostănică, imagini cu iubitul milionar,... Spynews.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“ BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale - Eleganță și răsfăț HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Exercițiile care pot ajuta femeile să prevină declinul cognitiv. Ce trebuie să facă în fiecare zi useit
Horoscopul zilei de 3 ianuarie 2025. Racii petrec timp cu cei dragi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop săptămânal 6-12 ianuarie 2025. Cum influențează retrogradarea lui Marte în Rac zodiile Jurnalul
Andreea Bălan și Victor Cornea, separați de Revelion 2025: Cum au petrecut noaptea de Anul Nou Kudika
Temperatura ideală pentru frigider în perioada sărbătorilor. La câte grade trebuie să îl setezi ca să nu se... Playtech
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc Redactia.ro
Un chirurg din Germania susţine că a luat cancer de la un pacient pe care l-a operat. Ce i-a apărut medicului pe... Observator
Ce se întâmplă dacă mergi zilnic pe bicicletă. Care sunt rezultatele practicării acestui sport MediCOOL
Bomboane de biscuiți cu ciocolată. Rețetă simplă și rapidă HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Predicția apocaliptică a lui NOSTRADAMUS pentru 2025: „Un asteroid gigantic va lovi Terra” Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Beneficiile mersului pe jos în aer rece pentru sănătatea gravidei și a bebelușului DeParinti
Selena Gomez a celebrat sfârșitul lui 2024 cu o serie de fotografii și clipuri emoționante alături de logodnicul... ZUTV
Care sunt cele mai rare culori din lume. Unul dintre pigmenți era mai scump decât aurul UseIT
7 greșeli pe care le faci când prepari terci de ovăz Hello Taste