Antena Căutare

Mireasa, sezon 7. În ce stadiu sunt Hatice și Mihai în prezent. Cum arată căsnicia lor la 3 luni de la nuntă

Deși au trecut 3 luni de când au spus „Da” în fața ofițerului Stării Civile, Hatice și Mihai sunt la fel de îndrăgostiți unul de celalalt ca în acea zi, judecând după aparițiile lor publice. Cei doi publică des imagini împreună pe rețelele sociale.

Galerie
Deși au trecut 3 luni de când au spus da în fața ofițerului Stării Civile, Hatice și Mihai pare că sunt la fel de îndrăgostiți unul de celalalt ca în acea zi | Antena 1

În cele 3 luni care au trecut de la Finala sezonului 7 Mireasa, Hatice și Mihai au avut parte de numeroase plimbări și vacanțe împreună. Foștii finaliști Mireasa nu au ratat nicio ocazie să se pozeze în ipostaze tandre împreună.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Cei care i-au susținut pe Hatice și Mihai în cadrul celui de-al șaptelea sezon al show-ului matrimonial, au fost încântați să vadă imaginile de pe rețelele sociale postate de cei doi, pentru că așa și-au putut da seama că cei doi au parte de o căsnicie armonioasă.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

Hatice și Mihai de la Mireasa 7, ipostaze tandre pe rețelele sociale

Susținătorii cuplului Hatice-Mihai se bucură de fiecare dată când văd o nouă imagine cu cei doi: „Sunteți dintr-o poveste! va iubesc”, „Sunteți minunați!”, „Iubiți-vă mult”, sunt câteva dintre comentariile pe care le-au primit Mihai și Hatice pe conturile lor de Instagram.

Citește și: Hatice și Mihai de la Mireasa, ipostaza romantică în care au apărut pe internet. Ce declarație de dragoste emoționantă și-au făcut

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Citește și: Hatice de la Mireasa sezon 7 s-a lăsat filmată din cel mai provocator unghi. Ipostaza pe care doar Mihai ar trebui să o vadă

Cum a început povestea de dragoste dintre Mihai și Hatice de la Mireasa sezon 7

Hatice a fost inițial contrariată și deranjată de afirmațiile lui Mihai, care a spus în filmulețul de prezentare că își dorește o femeie pe care să o domine, care să țină capul în pământ.

Ulterior, au mai existat clinciuri între cei doi și, în mod neașteptat, fata și-a arătat interesul pentru tânăr. Deși Mihai părea că o place, continua să o judece pentru trecutul ei.

Băiatul chiar a afirmat că femei ca Hatice a mai avut alături și că au fost simple aventuri. Deși deranjată, fata părea să nu poată sta departe de concurentul Mireasa.

Curând, Mihai și-a dat voie să facă ce simte și au format un cuplu. Momentele tensionate nu au lipsit, însă în ciuda tuturor piedicilor, ei nu au renunțat unul la altul.

Au mai adus în discuție cuvântul ”despărțire”, dar nu au putut să meargă mai departe. O singură dată, tensiunile dintre ei au culminat cu o scurtă separare, care a adus lacrimi pe obrajii amândoi.

Asta i-a făcut mai puternici și momentele de vulnerabilitate le-au demonstrat că sentimentele lor sunt puternice și sincere. Nici măcar atunci când a aflat de trecutul tumultos al iubitului său, care a avut relații cu mai multe femei în același timp ce îl și susțineau financiar, nu a făcut-o pe Hatice să pună stop relației.

La scurt timp, cei doi s-au logodit. Mihai și-a luat inima în dinți și a cerut-o în căsătorie pe Hatice. Totul a fost de poveste, iar adrenalina a atins cote maxime căci logodna a avut loc după ce au sărit împreună cu parașuta.

Primul care a ajuns la sol a fost Mihai și, înarmat cu un buchet de flori și inelul de logodnă, a îngenunchiat în fața lui Hatice în momentul în care aceasta i s-a alăturat. Răspunsul a fost un ”DA” hotărât.

Mireasa sezonul 8, 6 octombrie 2023. Băieții și fetele au votat. Patru concurenți sunt în cursa de eliminare... Mireasa sezonul 8. Mama Andreei, schimb de replici cu doamna Crina. Ce au avut de lămurit cele două...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în America
Mireasa, sezon 14. Cine este Rebeca Firloiu. Ce facultate inedită face și cum a reușit să ajungă fraudulos în...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28 august 2026
Mireasa, sezon 14. Cum arată clasamentul publicului! Ei sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii în Gala din 28...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct
Ion Țiriac s-a săturat și a luat o decizie categorică, la 87 de ani. Fiul cel mare, implicat direct AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert Tudor, bărbatul cu care are o relație după divorț
Betty Salam este însărcinată pentru a doua oară! Fiica lui Florin Salam a fost cerută în căsătorie de Robert... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit
Un bărbat a fost scos, joi, de 3 ori din mare de salvamari, la Eforie. A patra oară a murit Antena3.ro
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul useit
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern
Ședință crucială în PSD! Liderii și parlamentarii partidului decid, la Sinaia, viitorul Guvern BZI
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu îi pedepsim”. Programările online, amânate până în octombrie
Noua platformă „e-Sănătatea Mea”, obligatorie și nu prea de la 1 septembrie. Șeful CNAS: „Deocamdată, nu... Jurnalul
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge!
6 zodii IMUNE la bârfe și răutate. NIMIC nu le poate atinge! Kudika
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste cap
Septembrie vine ca un duș rece pentru patru zodii! Problemele se adună, iar o alegere grea le poate da viața peste... Redactia.ro
"Mai bine am abandonat". Fermierii din Dolj lasă pepenii pe câmp, după ce prețul a ajuns la 50 bani/kilogram Observator
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus
Factori de risc pentru obezitate. Ce te poate face să acumulezi mai multe kilograme în plus MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres
Cum să ai un weekend relaxant în familie fără stres DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x