Rețeta lui Chef Nicolai Tand: zucchini cu carne de pui
În ediția Neatza cu Răzvan și Dani din 10 noiembrie 2021, Chef Nicolai Tand a venit cu o rețetă de zucchini, pentru care aveți nevoie de ingrediente precum: ulei de cea mai bună calitate - Costa d'Oro, zucchini, brânză, carne de pui, sare, piper.
Publicat: Joi, 11 Noiembrie 2021, 12:22 | Actualizat: Joi, 11 Noiembrie 2021, 21:30În bucătăria Super Neatza se glumește, dar se și gătește. Cu multă îndemânare și produse de cea mai bună calitate.
Ingrediente și mod de preparare pentru rețeta lui Chef Nicolai Tand: zucchini cu umplutură de carne de pui
Toate ingredientele au fost pregătite din timp pentru rețeta de zucchini. În coșul cu măsline, stau așezate trei tipuri de ulei extravirgin Costa d'Oro: Il Biologico, L'Integrale și Il Grezzo, pe care Dani a recunoscut că îl mănâncă cu pită goală, caldă, atât e de bun.
Pentru început, Chef Nicolai Tand a tăiat zucchinii în forma unor bărcuțe, i-a sărat și i-a lăsat pentru scurtă vreme să se scurgă.
Carnea de pui trebuie apoi dată prin blender, apoi o amestecați cu puțin pătrunjel - pentru culoare, sare, piper, usturoi, ulei de măsline și brânză cremoasă. Cu acest amestesc umpleți fiecare „bărcuță” de zucchini în parte, le puneți „capacele” și le băgați la cuptor pentru 30 de minute. Nimic mai ușor.
Pe aceeași temă„E un fel de mâncare. Poate să fie aperitiv, ce vrei tu. E ușor de făcut”, a spus Chef Nicolai Tand în ediția Super Neatza din 10 noiembrie 2021. „De-aici încolo, cuptorul face toată treaba. Eu doar dau gust la mâncare, iar cuptorul face tot ce are de făcut”.
Preparatul arată excepțional la final, de parcă ar fi un ecler, dar umplut cu pui și brânză. Adițional, Chef Nicolai Tand a decis să pună lângă el și un sos pe bază de parmezan.