Trebuie să vezi imaginile astea. Așa sunt îngrijiți bolnavii de coronavirus într-o unitate de Terapie Intensivă din Coreea de Sud. Asistentele, echipate ca la NASA, lucrează în ture de două ore
Asistentele medicale care îngrijesc pacienții infectați cu noul coronavirus în Coreea de Sud poartă echipamente complexe, dotate cu sisteme respiratorii și, mai mult de atât, lucrează în schimburi de două ore, pentru a nu se infecta.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 26 Martie 2020, 12:33 | Actualizat: Joi, 26 Martie 2020, 12:39Un corespondent al BBC la Seul a arătat cum arată o unitate de Terapie Intensivă din Coreea de Sud și a dezvăluit că asistentele lucrează în ture de două ore, pentru a fi protejate.
Ba mai mult, Laura Bicker, corespondentul BBC la Seul, spune că o linie roșie delimitează zona neinfectată de secția în care medicii și asistentele îi tratează pe pacienții cu coronavirus. Linia nu poate fi traversată fără o dezinfectare completă.
De asemenea, în imagini se poate vedea cum asistentele poartă un sistem de respirație, care este foarte greu.
În România, medicii sunt nevoiți să improvizeze
Între timp, în lupta cu noul coronavirus, medicii români nu au echipamente și sunt nevoiți să improvizeze. Medicul Sorin Alexandru, de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Craiova, a dezvăluit că a fost nevoit să-și pună saci de gunoi în picioare pentru a se proteja.
"Asa ne-a echipat Ministerul Sănătății sa vedem un posibil bolnav de COVID-19. Noaptea 24 spre 25 martie. Se pare ca secția UPU face eforturi sa ne asigure un echipament decent. Sa vedem câte echipamente ne va trimite Guvernul Izolatilor la Domiciliu. Și când! Să nu fim pozitivi până atunci", declară medicul Sorin Alexandru, potrivit HotNews.