Putin propune menţionarea lui Dumnezeu în Constituţie, interzicerea căsătoriei între persoane de acelaşi sex şi interzicerea cedării unor porţiuni din teritoriul rus unor state străine vizând Crimeea şi Kurile
Preşedintele rus Vladimir Putin a trimis Parlamentului noi amendamente constituţionale, care introduc meţionarea lui Dumnezeu în Constituţie şi stabileasc principiul potrivit căruia o căsătorie este posibilă doar între un bărbat şi o femeie, relatează AFP.
Publicat: Marti, 03 Martie 2020, 16:28 | Actualizat: Marti, 03 Martie 2020, 16:39Putin a anunţat în ianuarie că Rusia va amenda Constituţia din 1993, o iniţiativă considerată larg ca vizând organizarea perioadei de după 2024, anul în care îşi încheie al patrulea şi ultimul mandat prezidenţial.
Aceste amendamente constituţionale au fost adoptate cu unanimitate de deputaţi, în prima lectură, însă Putin a trimis încă 24 de pagini de amendamente înaintea celei de a doua lecturi, cea mai importantă, prevăzută la 10 martie, a anunţat luni preşedintele Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, Viaceslav Volodin.
”Amendamentele preşedintelui sunt rezultatul dialogului său cu reprezentanţii tuturor facţiunilor şi societăţii civile”, a declarat el, citat într-un comunicat publicat de Duma.
Aceste amendamente prevăd ca menţionarea ”credinţei în Dumnezeu” a ruşilor să fie introdusă în Constituţie şi prevăd că o căsătorie este uniunea între un bărbat şi o femeie, a declarat pentru AFP vicepreşedintele Parlamentului, Piotr Tolstoi.
”Cred că majoritatea propunerilor care au fost discutate au fost luate în considerare”, a declarat el pentru AFP.
Preşedintele rus a evocat ideea stabilirii principiului interzicerii căsătoriei între persoane de acelaşi sex la jumătatea lui februarie, într-o întâlnire cu grupul de lucru însărcinat să se aplece asupra acestor modificări.
NOI AMENDAMENTE ÎN VEDEREA CONSOLIDĂRII PUTERII PREŞEDINTELUI
Majoritatea amendamentelor adoptate de Duma în prima lectură erau de natură maiinstituţională, vizând o consolidare a puterii preşedintelui.
Un ”vot popular” - al cărui contur este încă vag - urmează să fie organizat la 22 aprilie în vederea adoptării acestor modificări.
Aceste noi amendamente interzic, de asemenea, ca porţiuni din teritoriulrus să fie date unor state străine şi fac ilegal orice apel la o acţiune în acest sens.
Potrivit actorului Vladimir Machkov, membru al grupului de lucru format de Kremlin în vederea reformei constituţionale, acest amendament permite garantarea faptului ca Peninsula ucraineană Crimeea, anexată în 2014, sau Insulele Kurile, disputate cu Japonia, rămân ruse după plecarea lui Vladimir Putin.
Săptămâna trecută, 10.500 de persoane - potrivit poliţiei -, 22.000 - potrivit unui ONG - au manifestat în memoria opozantului asasinat în urmă cu cinci ani, Boris Nemţov, dar şi în semn de protest faţă de aceste reforme constitiuţionale.
Sursa : news.ro