Antena

SUA se ”opun ferm” unui ”guvern paralel” în Afganistan

Statele Unite se ”opun ferm” formării unui ”guvern paralel” în Afganistan, unde şeful statului în exerciţiu, reales în mod oficial, şi principalul său adversar au depus luni amândoi jurământul de preşedinte al ţării, relatează AFP.

Publicat: Marti, 10 Martie 2020, 14:38 | Actualizat: Marti, 10 Martie 2020, 15:07

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a salutat însă declaraţiile celor doi rivali, preşedidntele Ashraf Ghani şi Abdullah Abdullah, în favoarea procesului de pace.

”Statele Unite acţionează în vederea încheierii unui acord între cele două părţi”, a declarat el citat într-un comunicat.

”Este capital pentru viitorul ţării şi mai ales pentru pace să se facă o prioritate dintr-un Guvern incluzător şi dintr-un Afganistan unit”, a adăugat el.

”Noi ne opunem ferm oricărui act vizând formarea unui Guvern paralel”, a insistat secretarul de Stat american, fără să-l numească în mod direct pe Abdullah Abdullah, care a fost înfrânt, în mod oficial, în alegerile prezidenţiale din septembrie, dar care revendică o victorie.

Statele Unite au semnat la 29 februarie, la Doha, în Qatar, un acord istoric cu talibanii, care prevede o retragere a forţelor americane şi străine din Afganistan în decurs de 14 luni, în schimbul unor garanţii din partea insurgenţilor în domeniul luptei împotriva terorismului şi lansării unor negocieri directe fără precedent între Guvernul afgan şi rebeli.

Însă, în pofida faptului că militarii americani au anunţat luni că au început prima fază a retragerii lor treptate şi condiţionate, dubla ceremonie de învestire, luni, la Kabul, a aruncat ţara într-o criză insituţională - un nou obstacol în calea negocierilor de pace interafgane, a căror lansare, prevăzută marţi, ar urma să fie amânată.

Din cauza rivalităţilor dintre Ghani şi Abdullah, Kabulul nu a format încă o echipă de negociatori pe care să o trimită la negocieri.

În plus, preşedintele Ghani s-a opus, în ultimele zile, unei clauze din acord, negociate de americani cu talibanii - în absenţa guvernului afgan, ţinut până acum la distanţă - cu privire la eliberarea a până la 5.000 de prozonieri insurgenţi, în schimbul eliberării a până la 1.000 de membri ai forţelor afgane.

Mike Pompeo a "salutat” luni anumite declaraţii ale şefului statului afgan, şi anume cu privire la faptul că negocierile vor continua ”în cursul următoarelor două săptămâni, în vederea ajungerii la un acord asupra unui Guvern incluzător”, şi cu privire la un decret privind eliberarea unor prozinieri talibani şi formarea unei echipe naţionale care să participe la negocierile interafgane.

Pompeo a ”primit cu satisfacţie” şi declaraţiile lui Abdullah Abdullah în favoarea ”păcii”.

Însă nu s-a anunţat nicio nouă dată a unei începeri a negocierilor.

Sursa : news.ro

Recomandari A1
Whatsapp LinkedIn
sua opun ferm guvern paralel afganistan
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Când planurile a mii de șoferi sunt date peste cap, haosul nu întârzie să apară. Traffic Jam e comedia momentului în AntenaPLAY. Vezi acum producția spaniolă.
Stirile zilei A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
Videoclipul zilei
Citește și
Ce religie are Donald Trump. Detaliul mai puțin cunoscut despre controversatul Președinte american
Bogdan Albulescu a renunțat la drept pentru actorie. Ce l-a făcut să părăsească SUA și să se...
Povestea inedită a americanilor care s-au mutat într-un sat din România cu toată familia. Ce i-a...
Micii românești au primit interzis la export în SUA și Marea Britanie. Care este motivul total neașteptat
Video recomandate
Video
Citește și
Tacos cu carne de vită și avocado. Un preparat emblematic al bucătăriei mexicane Catine.ro
Murat Yıldırım și Hande Doğandemir urmează să joace rolurile principale într-o nouă producție turcească.... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump va încheia cu Vladimir Putin un acord de pace în Ucraina „care va șoca mulți oameni”, anunță... Libertatea.ro
De ce s-au consumat atât de repede rezervele de gaz ale României anul acesta. Cele două... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Vlăduța Lupău, mesaj special pentru soțul ei de ziua lui de naștere. Ce imagine inedită a publicat artista:... Elle
Cătălin Botezatu și-a cumpărat penthouse în Dubai. Cum arată locuința designerului vestimentar / FOtO Spynews.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României BZI
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde HelloTaste.ro
Kanye West şi Bianca Censori s-ar fi despărţit după apariţia de la Premiile Grammy. Ar urma să depună actele... Antena3.ro
Elon Musk a concediat, rechemat și dat afară iar angajați guvernamentali. Cum s-a ajuns la această situație useit
Horoscopul zilei de 13 februarie 2025. Berbecii sunt sfătuiți să renunțe la trecut. Află ce se întâmplă cu... Catine
Unde-l cazează Ciolacu pe Iohannis? Nu e nici Aviatorilor 86, nici Vila Lac 2 Jurnalul
Blestemul SS Californian: Nava care a ignorat strigătul de ajutor de pe Titanic a dispărut înghițită de ape Kudika
Detalii îngrozitoare! De ce a obligat-o Kanye West pe Bianca Censori să se dezbrace în public? I-a zis ... Playtech
Adevărul despre moartea subită a lui Dinu Gheorghe. Ce i s-a întâmplat, de fapt? Redactia.ro
Un bărbat a cumpărat flori de 37.000 de lei de la o florărie din Cluj, ca să-și surprindă iubita de Valentine's... Observator
8 alimente care te îmbătrânesc prematur MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără ProSport
Aceste ZODII atrag bogăția și succesul fără niciun efort. Norocul se află de partea lor Gandul
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image CanCan
Care sunt cei mai grei ani în creșterea unui copil. Care sunt provocările cele mai mari DeParinti
John Legend a dezvăluit că s-ar putea muta înapoi în New York, după ce a fost martorul incendiilor... ZUTV
Fenomenul ascuns în interiorul Pământului. Experții au descoperit ce se întâmplă în planeta noastră, de fapt UseIT
Pleurotus pane în crustă crocantă. Gust intens și textură aurie, perfectă Hello Taste