Planurile secrete desfășurate de Nicolae Ceaușescu imediat după tragedia din '77.Cum a reușit dictatorul să transforme o tragedie națională într-un câștig personal

„Cetăţenii capitalei şi-au manifestat profunda adeziune şi mulţumire faţă de hotărârile adoptate în scopul înlăturării urmărilor cutremurului şi normalizării activităţii economico-sociale. Comentariile scot în evidenţă, încă o dată, grija deosebită pe care Secretarul general al Partidului Comunist Român o poartă celor ce au avut de suferit de pe urma calamităţii.“ (Raport al Securităţii Municipiului Bucureşti din 7 martie 1977)

Cutremurul din 4 martie 1977 a fost o catastrofa de proportii. În doar 55 de secunde, fața tării și mai ales a Capitalei s-a schimbat dramatic. Majoritatea pagubelor materiale s-au concentrat in București unde peste 33 de clădiri s-au prăbușit.

Puterea Comunistă încerca să esptompeze faptul că nu se prăbușiseră doar clădiri capitaliste de dinainte de război, ci și clădiri făcute în plin avânt socialist: Centrul de Calcul, OD16 din Militari și blocul de la Lizeanu sunt doar câteva dintre ele, iar altele: locuințe sau fabrici noi suferiseră grave avarii. Cauzele erau multiple: economia la material, lucrul de mântuială, dar în primul rând norma de construcții copiată după cea sovietică.

Radu Petrovici, profesor universitar în inginerie seismică, povestește într-un reportaj realizat de TVR:

"Vrancea noastră iubită și dragă e altceva decât cutremurele rusești după care am copiat. Acelea sunt cutremure de suprafață, pe câtă vreme Vrancea cuprinde un teritoriu foarte mare și transmite vibrații pe o distanță enormă, dar atunci se proiectau clădiri după modelul acestor cutremure de suprafață din Rusia, pe când la noi nu era cazul de asa ceva."

Nici înainte de război problema seismicității ridicate a Capitalei nu a fost luată în serios, deși existau însemnări despre catastrofe petrecute cu zeci de ani înainte.

"Acest cutremur puternic care își are hipocentrul sub munții Vrancei se petrece cu o periodicitate destul de mare, iar unii o numesc chiar remarcabilă." , declară Cristi Lascu, geolog și editor al Național Geografic pentru același reportaj.

"Ingierii și arhitecții noștrii se școaleau în țări neseismice: Franța și Germania. În '40 a început războiul. Lumea avea oameni morți pe peste tot. Singura măsură care s-a luat a fost să iasă o normă, dar România n-a avut aceasta normă de protecție la cutremur." , contină Radu Petrovici.

Cutremurul din 4 martie 1977 găsește România complet nepregătită,atât în ceea ce privește planurile de salvare în caz de calamitate, dar și din punct de vedere al rezistenței clădirilor la seism.

Țara se afla intr-o vulnerabilitate severa. Expertii arhitecti si inginerii structuristi considera ca acesta e momentul potrivit pentru un studio concret asupra gradului de avarii al cladirilor si fac o cerere imperioasa pentru masuri de consolidare.

"Începuseră deja să apară probleme legate de costuri, de proiecte, de câte clădiri trebuie reparate, care trebuie reparate.", spune Mădălin Hodor, istoric și cercetător CNSAS.

În loc de măsuri temeinice de consolidare și o reconfigurare a normativelor adaptate seismicității țării noastre, Ceaușescu se gândește să se folosească de acest moment dramatic pentru națiunea română ca să-și satisfacă un plan mai vechi de fapt.

Ceaușescu nu voia să facă de fapt reparații.

"Ne-am apucat să revizuim norma, hai să bagam două capitole, cu expertizare și consolidare. 'Nu se poate, Tovarașul a zis că s-au lichidat urmările cutremurului.' Și le-am zis da băieți, s-au lichidat, dar mai vine unul.", continuă să povestească Radu Petrovici.

"Aceste discuții, certuri, scandaluri s-au lămurit pe 4 iulie 1977, când Ceaușescu a convocat la Comitetul Central, pe toată lumea implicată:arhitecți, constructori și le-a spus foarte clar: 'Nu va mai exista niciun fel de reparație la nicio clădire afectată la cutremur și tot ceea ce trebuia făcut până pe 23 august trebuie sistat.' ", amintește Mădălin Hodor.

Consolidarea clădirilor, o operațiune obligatorie și vitală pentru siguranța cetățenilor s-a transformat, la ordinul lui Ceaușescu, într-o umplere rapidă cu caramizi a golurilor din pereți și o acoperire superficială a crăpăturilor vizibile. În mod ironic, aceste reparații au primit și un nume.

"Am botezat-o tencuiala antiseismică." , spune Radu Petrovici

"Tencuiala antiseismica este o denumire semi macabră, un ușor umor negru, cu care oamenii descriau ce se intampla de fapt în repararea acestor clădiri."

Planul lui Ceaușescu era să dărâme clădirile construite înainte de război și să reconstruiască orașul din temelii, după modelul pe care îl admira în Coreea de Nord. De altfel, la scurt timp după cutremur, apar la televizor machete cu un centru al Bucureștiului complet ras de pe fața pământului și cu clădiri de inspirație nord-coreeană.

"Planul secret se desfășura în subteran.Ceaușescu dă ordine ofițerilor de securitate ca pe canalele diplomatice, ambasadele să ceară din străinătate fonduri substanțiale, sub pretextul nevoii de ajutor pentru sinistrați.De asemenea, le cere să solicite utilaje cu tehnologie performantă, chipurile, tot pentru reconstrucția Capitalei. S-au strâns astfel în jur de 150 de milioane de dolari, echipamente industriale și utilaje de construcție."

"Partea odioasă a acestei afaceri este că absolut nimic nu a ajuns să fie folosit, practic, nici în îndepărtarea urmelor cutremurului, nici în ajutorarea victimelor. După doi ani de zile aceste telegrame operative dintre Bucuresti și diversele reprezentanțe din străinătate au fost arse de doi ofițeri de securitate.", mai spune Mădălin Hodor.

Tot în această perioadă s-a inițiat strângerea unui alt fond, intitulat "Omenia", când întreaga populație a fost obligată să doneze lunar, din salariu, o sumă fixă.Nu se știe ce s-a întamplat cu acest fond, estimat undeva la 9 miliarde de lei.

Pentru cei care îl vorbeau de bine pe Ceaușescu, au primit mai repede locuințe noi. Pentru cei mai mulți sinistrați, așteptarea a durat aproape un an.

Rapoartele securității consemnează că au existat destui profitori ai acestui dezastru de proportii.

Mădălin Hodor relatează:"Existau grupuri de hoți care săpau în moloz și recuperau bani sau bijuterii, lucruri de valoare și erau coordonați de milițieni, care primeau cotă parte din ceea ce găseau hoții în moloz, iar ei la rândul lor dădeau mai departe, în sistem. Și să nu mai vorbim de cantitatea imensă de aur, bijuterii și valută care se strânsese la miliție, recuperate din case avariate."

Este prima dată în istoria regimului Comunist când s-a văzut diferența dintre propagandă și adevăr.