De ce oamenii nu zâmbeau în fotografii în secolul al 19-lea și cine a realizat primul selfie

Dacă ne uităm la expresiile faciale ale oamenilor din fotografiile secolului al 19-lea, am putea crede că viețile lor erau cu totul nefericite. Realitatea este că, în spatele imaginii erau mai multe motive bine întemeiate pentru lipsa unui zâmbet.

• MAREA PREMIERĂ Te Cunosc de Undeva! Vezi ce surprize ți-am pregătit AZI de la ora 20:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY
• Chefi la cuțite, sezonul 15 - din 10 martie, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Deși pare greu de crezut, judecând după imaginile înghețate cu un click al aparatului foto, oamenii din secolul al 19 erau foarte veseli.

În schimb, o trăsătură specifică vremurilor acelea era faptul că a zâmbi în public era un lucru ciudat.

Potrivit lui Angus Trumble, directorul Galeriei Naționale de Portrete din Australia, de-a lungul istoriei, oamenii au fost veseli, au zâmbit, s-au bucurat și s-au comportat mai mult sau mai puțin așa cum o fac și în ziua de azi.

Însă, ei s-au comportat așa mai mult în sfera privată, iar o fotografie era considerată un lucru public, motiv pentru care aceștia își înghețau zâmbetele pentru a fi în ton cu normele sociale ale secolului.

A zâmbi în public în secolul al 19-lea era considerat un gest de instabilitate mintală

Totodată, a zâmbi în public era un gest care te putea considera instabil mintal. În plus, dacă zâmbeai prea mult în public, erai considerat un Joker.

De altfel, exprimarea emoțiilor sau o expresie facială liberă era atribuită celor pe care societatea îi considera bețivi sau perverși.

Mai mult decât atât, pentru foarte mulți oameni, a face o fotografie era un lucru înspăimântător pentru că decorul în care se realizau fotografiile era unui care denota frică.

De altfel, chiar și în zilele noastre, a face o fotografie atrage teama că i-ar prinde într-o postură greșită și nu ar arăta prezentabil.

Unele dintre primele studiouri de fotografie din secolul al 19-lea purtau numele de camere de operații, ceea ce, din start, îi înspăimânta pe oameni, pentru că nimeni nu este comod cu ideea de a intra într-o operație.

În plus, la vremea respectivă, exista obiceiul ca în cazul unui deces al vreunui membru al familiei sau al unui apropiat, să se realizeze o ultimă poză cu persoana decedată. Acest obicei se mai păstrează și azi, pe alocuri.

Ulterior, proprietarii de studiouri foto au revenit la gânduri mai bune și le-au transmis oamenilor ce le pășeau pragul că trebuie să se simtă fericiți.

Ba chiar au schimbat decorurile cu imagini pozitive, din lumea modei sau a altor momente care descrețesc frunțile.

Pe de altă parte, o igienă orală precară era un alt motiv de a nu zâmbi în poze. Pe măsură ce stomatologia a avansat, oamenii nu s-au mai temut să meargă la dentist și au devenit din ce în ce mai încrezători în a zâmbi.

Primul selfie din istorie a fost realizat, din întâmplare, de un fotograf amator, Robert Cornelius, care, de fapt era interesat de chimie.

Pentru a verifica o teorie, acesta a stat nemișcat în fața aparatului foto, timp de un minut, în care, evident, nu a zâmbit. La vremea respectivă, acest lucru nu a însemnat mare lucru, însă azi, mai în glumă, mai în serios, paote avea aceeași importanță precum descoperirea electricității.

Un alt aspect pentru care oamenilor din acea vreme nu le era ușor să zâmbească în fotografii este faptul că ei erau nevoiți să stea foarte mult timp nemișcați, câteodată chiar și preț de 15 minute.