Antena

O chitanță l-a salvat din închisoare după ani de zile. Cum și-a demonstrat un om inocența printr-o simplă hârtie

Un bărbat din Statele Unite ale Americii a scăpat din închisoare după 3 ani datorită unei chitanțe, ce l-a scos de după gratii.

Publicat: Miercuri, 17 Martie 2021, 17:56 | Actualizat: Miercuri, 17 Martie 2021, 18:14
Un bărbat a petrecut aproape 5 ani în închisoare înainte să fie salvat de o chitanță
Shutterstock

Herbert Alford, un bărbat din Michigan, Statele Unite ale Americii, a fost condamnat în anul 2016 într-un dosar de omucidere, pentru uciderea lui Michael Adams, ce a avut loc în anul 2011.

Deși și-a susținut nevinovăția, bărbatul a fost condamnat și închis după gratii timp de 3 ani, până atunci când o chitanța a reușit să îl elibereze.

Cum a scăpat o chitanță un om din închisoare

Recent, avocatul lui Alford, Jamie White, a făcut în sfârșit rost de o chitanță de la compania Hertz, ce demonstrează că bărbatul nu se afla în vecinătatea locului în care a fost comisă crima, scrie People.

Pe aceeași temă

Chitanța a demonstrat că Alford închiria o mașină în aeroportul din Lansing, Michigan, Statele Unite ale Americii, atunci când a fost comisă crima, într-o locație aflată la 30 de minute de aeroport.

Dovada a fost obținută de la Hertz în anul 2018, după ani de zile în care a fost cerută și Alford a stat în închisoare în Ingham County.

Procurorul din cazul lui Alford a declarat că dovada furnizată în sfârșit de Hertz, ce nu a fost disponibilă în cadrul primului proces, a fost un factor cheie în eliberarea lui Alford.

”Nu credem că putem demonstra culpabilitatea domnului Alford dincolo de standardul de orice urmă de îndoială,” a declarat procurorul într-o declarație oficială. ”Ca urmare, Biroul Procurorilor din Ingham County renunță la cazul împotriva lui Herbert Alford.”

Dacă această chitanță ar fi fost descoperită mai devreme, e posibil ca Alford să nu fi ajuns în închisoare deloc, potrivit avocatului său, White.

”Cred că putem presupune că dacă procurorii nu cred că pot urmări în justiție un caz cu dovadă de alibi acum, atunci cum cred că ar fi putut face asta atunci?” a declarat White. ”Cred că Hertz a greșit grav aici.”

Pe aceeași temă
Recomandari A1

”Deși nu am putut face rost de istoricul de închiriere din 2011 atunci când a fost cerut în anul 2015, am continuat să depunem eforturi pentru a-l găsi,” au declarat reprezentanții Hertz. ”Cu avansuri în căutarea de date din ultimii ani, am fost capabili să găsim istoricul în anul 2018 și l-am predat imediat.”

În acest moment, după ani de zile petrecuți în închisoare, Alford vrea să dea în judecată compania din cauza chitanței.

Whatsapp LinkedIn
inchisoare condamnare statele unite ale americii
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Marele Premiu de Formula 1™ de la Miami 2024 e LIVE online în AntenaPLAY 🏁 Pe 3, 4 și 5 mai, vezi toate etapele pe canalul dedicat.
Stirile zilei Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Citește și
Cea mai sexy infractoare din toate timpurile nu se teme de poliție. Ce sfat a dat femeilor care vor să...
Ce viață ar duce patronul de la Ferma Dacilor în arestul poliției. Ce le face Cornel Dinicu celor mai...
Veste dureroasă pentru Sorinel Copilul de Aur. Artistul a fost condamnat la închisoare în prag de...
Întreaga familie a edilului fugar poate intra la închisoare. Ce au descoperit oamenii legii și ce se...
Video recomandate
Video
Citește și
3 zodii au noroc în dragoste până pe 7 mai 2024. Luna aceasta promite sentimente intense Catine.ro
Afra Saraçoğlu a fost comparată cu Alisa Sezen Sever. Cine este actrița în vârstă de 17 ani Happy Channel
„Va fi o perioadă îngrozitoare în Ucraina și pentru Occident”. Avertismentul unui general despre războiul... Libertatea.ro
În ce zile nu se spală în perioada aceasta. "Suntem în secolul 21... Mai stați să vă... Ziare.com
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și... Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
5 garnituri pentru carnea de miel. Preparate simple și gustoase HelloTaste.ro
Orașul din România în care se află cea mai frumoasă stradă din Europa Antena3.ro
Bacteriile de pe Stația Spațială Internațională au suferit mutații. S-au transformat în ceva ce nu a fost... useit
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne sarcinile. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit cu o pereche și a comandat două. Cum... Wall-Street
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat Kudika
Ce religie are Andreea Marin. “Zâna surprizelor” nu vorbește niciodată despre asta Playtech
Florin Piersic, transferat la terapie intensivă. Care este starea de sănătate a actorului Redactia.ro
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius Observator
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și tratament MediCOOL
Bomboane pentru masa de Paște. 4 idei pentru copii și adulți HelloTaste
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica... ProSport
ANM: Cum va fi vremea de Paște. Ploi în jumătate de țară, soare în cealaltă Gandul
Ce a putut să cumpere această tânără cu 50 de lei dintr-un supermarket din Vama Veche: 'Să nu cumva să vreţi... CanCan
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face DeParinti
Jessie J și-a afișat silueta după naștere într-o rochie mulată. Cântăreața le-a oferit fanilor brazilieni un... ZUTV
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns miliardarul să vândă acum UseIT
Deserturi rapide de Paște. Ce prăjituri să pui pe masa de sărbătoare Hello Taste
Ultimele știri
Telefonul înregistrează tot ce vorbești, fără să știi. Metoda prin care poți dezactiva microfonul mobilului
Prețul cu care a ajuns să se vândă o bucată de porumb în Vama Veche. Nu contează că e fiert sau copt
Mireasa sezon 9, 3 mai 2024. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii
Cum arată acum și cu ce se ocupă fosta soție a lui Răzvan Simion. Diana s-a recăsătorit
Mireasa sezon 9, 3 mai 2024. Cine intră la cursa de eliminare alături de Alexandru
Filmele lunii mai în AntenaPLAY. Vezi SuperNova, Maria, regina României și Checkmate chiar acum
Fructul care nu trebuie să lipsească de pe masa de Paște! Îmbunătățește digestia și previne balonarea
Mireasa sezon 9, 3 mai 2024. Rezultatul cursei de eliminare dintre Adriana și Iuliana. Ce a votat publicul
Britney Spears, desculță și înfășurată doar într-o pătură, a ieșit pe străzi. Artista a avut nevoie de ajutorul medicilor
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci: „Așa am învățat de la mama!” Cum le prepară și ce secret are
Mai multe