S-a internat cu dureri la rinichi, dar a avut parte de o surpriză uriașă. Toată lumea a fost uimită, inclusiv cadrele medicale
O femeie din SUA a avut parte de o surpriză uriașă, după ce s-a internat crezând că suferă de o colică renală, dar a aflat că este, de fapt, însărcinată, nu cu unul, nici cu doi, ci cu tripleți.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 11 Martie 2020, 10:12 | Actualizat: Miercuri, 11 Martie 2020, 14:23O americancă a ajuns la spital cu dureri puternice, despre care era convinsă că se datorează unei creze renale, deoarece mai trecuse prin așa ceva și credea că simptomele îi sunt cunoscute.
„Când au început durerile, mi-am închipuit că aveam calculi renali de care mai suferisem”, a declarat Dannette Giltz, dintr-un orășel din Dakota de Sud.
A avut parte de surpriza vieții ei
Durerea nu avea nicio legătură cu rinichii, spre surprinderea tuturor, inclusiv a cadrelor medicale, care i-au dat vestea cum că femeie este însărcinată cu gemeni, iar sarcina ar avea deja 34 săptămâni.
Nu mică i-a fost uimirea femeii car habar nu avea că în tot acest timp nu a bănuit nicio clipă că ar putea fi însărcinată.
Durerea pe care o avea era provovată. de fapt de travaliu, urmând să nască, nu doi, cum credeau doctorii, ci trei copii. Femeia a năcut tripleți, spre uimirea tuturor.
Dannette a născut prin cezariană, bebelușii, fiecare de 1,8 kilograme, urmând să fie numiți Blaze, Gypsy şi Nikki.
Femeia mai are doi copii acasă și nici nu-i vine să creadă că un miracol i s-a întâmplat și nici nu a bănuit că ar putea fi însărcinată în tot acest timp.