Un tânăr care trăia pe străzi a ajuns milionar. Cum a reușit să își schimbe complet viața în doar 3 ani
Un tânăr din Statele Unite ale Americii a reușit să devină milionar în doar 3 ani, după ce locuise pe străzi cu doar câțiva ani înainte. Bărbatul a trecut prin numeroase obstacole în viața sa, dar acum are un stil de viață luxos.
Publicat: Joi, 29 Iulie 2021, 16:00 | Actualizat: Joi, 29 Iulie 2021, 16:32Xander s-a născut în West Virginia, Statele Unite ale Americii, într-o familie săracă. Din cauza unui accident suferit în adolescență, el a ajuns în scaunul cu rotile și
Xander provine dintr-o familie săracă și la doar 18 ani, din cauza unui accident, doctorii i-au spus tânărului că nu va mai putea merge vreodată.
Deși a reușit să depășească problemele sale medicale, Xander a ajuns să locuiască pe străzi. În doar 3 ani, însă, el a devenit milionar.
Cum a ajuns un tânăr care locuia pe străzi să aibă o avere de milioane
Xander, ce acum trăiește în Las Vegas, provine dintr-o familie săracă. El susține că la vârsta de 14 ani, deja avea 3 joburi.
La 18 ani, el a suferit un accident de snowboarding, ce aproape i-a schimbat complet viața.
Pe aceeași temă”Am vrut să fac o mișcare ca a lui Shaun White și când mi-am revenit m-am trezit în spital, două săptămâni după,” a declarat Xander într-un vido publicat pe canalul de YouTube Truly. ”La vârsta de 18 ani, eram într-un scaun cu rotile și doctorii mi-au zis că n-o să mai merg vreodată.”
”Stăteam în pat și plângeam în timp ce încercam să-mi mișc picioarele. Nu se mișcau,” a continuat el. ”Nervii au început să mai răspundă puțin, treptat. La un an de la accident, puteam să alerg 1 km în 13 minute.”
După ce a trecut de perioada de recuperare, Xander s-a înscris în armată. După câțiva ani, el a pozat și pentru câteva coperți de cărți și într-una din sedințele foto, și-a cunoscut următoarea iubită.
Xander s-a mutat în Florida cu noua iubită, dar aceasta l-a dat afară din casă în scurt timp. Pentru că nu avea suficienți bani, tânărul a ajuns să trăiască pe străzi.
El și-a făcut un abonament la cea mai ieftină sală de sport. Mergea dimineață pentru a face exerciții și pentru a-și face duș.
El și-a făcut un cont pe OnlyFans și a fost unul dintre primii creatori ai platformei. Iubita lui din acel moment i-a povestit despre criptomonede. În 3 ani, el a investit 16.000 de dolari în criptomonede și le-a vândut recent cu 3 milioane de dolari.
”De la investiția inițială, nu doar că nu mai trăiesc în mașina mea, dar acum am 4 mașini din care pot alege în fiecare zi,” a continuat Xander. ”Nu mai trebuie să mă stresez sau să mai îmi fac griji pentru ceva pentru tot restul vieții mele.”
Xander are și un profil de Instagram pe care are peste 360.000 de urmăritori. Deși a locuit pe străzi, tânărul a reușit să devină milionar și să aibă un stil de viață luxos.