Alegeri prezidențiale 2019. Care este data și primii candidați anunțați
Alegeri prezidențiale 2019. Data primului și celui de-al doilea tur de scrutin ale alegerilor prezidențiale 2019 a fost anunțată, precum și primii candidați
Autor: Alina Serea Publicat: Miercuri, 03 Iulie 2019, 11:14 | Actualizat: Miercuri, 03 Iulie 2019, 12:14Alegeri prezidențiale 2019. Data primului și celui de-al doilea tur de scrutin ale alegerilor prezidențiale 2019 a fost anunțată, precum și primii candidați.
Datele pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2019, respectiv pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, au fost stabilite de guvern, împreună cu șeful autorităţii electorale, Constantin Mituletu Buica.
Alegeri prezidențiale 2019. Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin Mituletu Buica, a avut o discuție cu premierul Viorica Dăncilă, iar alegerile prezidențiale 2019 urmează să se desfășorare pe 10 noiembrie, primul tur de scrutin.
În cazul în care niciunul dintre candidați nu întrunește 50% + 1 din voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale 2019, un al doilea tur de scrutin va avea loc în data de 24 noiembrie 2019.
Candidați alegeri prezidențale 2019
Cu 30 de zile înainte dalegerile prezidențiale, toți candidații la funcția supremă în stat, sunt obligați să își depună oficial candidatura.
Candidat alegeri prezindențiale 2019 PNL
Până acum, șeful statului, Klaus Iohannis, a anunțat că își dorește încă un mandat, având susținerea PNL. Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale din 2014, în al doilea tur de scrutin (16 noiembrie) și a depus jurământul în Parlament la data de 21 decembrie 2014.
Candidat alegeri prezidențiale 2019 USR
În februarie 2019, Uniunea Salvați România (USR) și Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (USR) au format o alianță politică pentru a candida împreună la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Pe fondul rezultatului bun obținut la aceste alegeri, co-președinții alianței au anunțat că vor avea un candidat comun la alegeri prezidențiale 2019. Președintele USR, Dan Barna, a propus un tandem președinte–premier. Anterior unei decizii în cadrul alianței, Congresul USR va valida candidatul din partea formațiunii.
În perioada 1–12 iulie 2019 se desfășoară campania internă pentru alegerea candidatului USR. În competiție s-au înscris președintele Dan Barna, senatorul Mihai Goțiu și alți doi membri USR – Dumitru Stanca și Dragoș Dinulescu.
Candidat alegeri prezidențiale 2019 PSD
PSD trebuie să decidă până pe 11 august pe cine trimite în cursa prezidențială.Într-o apariție televizată, președintele interimar al PSD, Viorica Dăncilă, a declarat că în sondajele interne pentru desemnarea candidatului PSD vor fi introduși și candidați independenți. De asemenea, aceasta a exclus varianta unei candidaturi proprii.
Senatorul PSD Mihai Fifor a anunțat că își dorește să fie președintele României, motiv pentru care se înscrie în competiția care va desemna candidatul PSD la alegerile prezidențiale 2019.
Pe aceeași temăCandidați alegeri prezidențiale 2019 - Alte partide
Mai mulți membri ai ALDE au făcut referire la Călin Popescu-Tăriceanu ca posibil candidat la alegerile prezidențiale din 2019. Totuși, pe fondul rezultatului slab obținut de ALDE la europarlamentare, Tăriceanu a anunțat în iunie 2019 că pentru el candidatura la prezidențiale nu mai este o opțiune.
Victor Ponta, fost prim-ministru și competitorul de pe locul doi la alegerile din 2014, a declarat că formațiunea politică PRO România, înființată împreună cu fostul președinte PC, Daniel Constantin, va avea un candidat la alegerile prezidențiale, dar a negat că va candida din nou pentru funcție în 2019.
Viorel Cataramă - candidat alegeri prezidențiale 2019 PDL
Omul de afaceri şi preşedinte al Partidului Dreapta Liberală Viorel Cataramă a anunţat că îşi va depune candidatura la alegerile prezidenţiale 2019.
Candidați independenți alegeri prezidențiale 2019
Până în prezent, mai multe persoane publice și-au anunțat intenția de a candida ca independenți la alegerile prezidențiale 2019
- Florentin Pandele
”Voi fi candidat independent. (...) Sunt primar de 19 ani. Am luat parte la nenumărate campanii. (...) Gabi (Gabriela Firea, primarul general. n.r) a spus de nenumărate ori că nu va candida. Candidez din partea mea, ca tată al copiilor mei, îmi doresc să trăiască într-o ţară liberă, nu într-o ţară care este instaurată teroarea”, spunea Florentin Pandele la sfârșitul lunii mai.
- Bogdan Stanoevici - Actor în serialul Antena 1, Fructul Oprit, director al Circului Metropolitan de Stat și fost secretar de stat în Ministerul Culturii, Bogdan Stanoevici și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale 2019.
„Ca independent, nu voi fi constrâns de doctrinele nici unui partid, nu voi primi ordine de la nimeni, nu voi fi deci marioneta nimănui. Fiecare dintre noi trebuie să-și regândească atitudinea față de ceilalți și față de țară. Dacă gândim de pe poziția de victimă, atunci devenim victime. Eu sunt un om care spune ce gândește și face întotdeauna ce spune”, spune Bogdan Stanoevici.
- Miron Cozma - Fostul lider al minerilor din Valea Jiului anunța încă din luna martie că va demara procedura de strângere a semnăturilor.
“Mi-am depus la Autoritatea Electorală Permanentă actul legal cu nr:4724/14.03.2019 privind candidatura mea la alegerile prezidențiale 2019. Conform art.4,al.1,voi candida independent,chiar dacă sunt Președintele PSDM,partid politic.
Pentru a-mi putea depune candidatura, conform art.4,al.2 trebuie să fiu susținut de cel puțin 200000 de alegători.Pe cale de consecință voi începe strîngerea de semnături și demararea celorlalte impuneri legale. Vă aștept cu drag, alături de mine,pentru a salva țara de la dezastru și a readuce românii acasă”, spunea Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului.
Alegeri prezidențiale în România. Ce prevede Constituția
Art. 83 din Constituție prevede următoarele:
- (1) Mandatul președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului.
- (2) Președintele României își exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou ales.
- (3) Mandatul președintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
Modificarea legislației electorale
Deoarece la ultimele alegeri prezidențiale, precum și la alegerile europarlamentare din 2019, au fost probleme cu votul românilor aflați în diaspora, Autoritatea Electorală Permanentă a propus abrogarea Legii nr. 370/2004 privind alegerea președintelui și înlocuirea acesteia cu un nou act normativ, care să preia votul anticipat, votul prin corespondență și simplificarea procedurilor la secțiile de votare din străinătate.
Pe aceeași temă