Referendum 2019. Care sunt temele referendumului, anunțul făcut de Klaus Iohannis
Temele pentru referendum 2019, care ar urma să aibă loc în data de 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare, au fost trimise de președintele Klaus Iohannis Parlamentului, prin intermediul unei scrisori.
Autor: Alina Serea Publicat: Joi, 04 Aprilie 2019, 14:41 | Actualizat: Luni, 27 Mai 2019, 10:37Temele pentru referendum 2019, care ar urma să aibă loc în data de 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare, au fost trimise de președintele Klaus Iohannis Parlamentului, prin intermediul unei scrisori.
Klaus Iohannis a anunţat joi că a trimis Parlamentului scrisoarea referitoare la temele referendumului 2019, din 26 mai, acestea fiind: interzicerea aministiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie și interzicerea adoptării de OUG în domeniul în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare.
Președintele susține că la referendum 2019, cetăţenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie să li şteargă efectele condamnărilor şi, totodată, dacă vor ca Guvernul să mai adopte ordonanţe de urgenţă în domenii sensibile precum legislaţia penală şi organizarea sistemului judiciar.
Legea Referendumului
Referendumul reprezintă procesul de consultare directă a cetățenilor unei țări în legătură cu un text de lege de o importanță cu totul deosebită sau asupra unei situații de importanță națională.
Legea Referendumului prevede că preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să îşi exprime voinţa prin referendum cu privire la probleme de interes naţional. Problemele care se supun referendumului şi data desfăşurării acestuia se stabilesc de Preşedintele României, prin decret.
„Punctul de vedere al Parlamentului asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României urmează să fie exprimat, printr-o hotărâre adoptată în şedinţa comună a celor două Camere, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi, în termen de cel mult 20 de zile calendaristice de la solicitarea Preşedintelui”, prevede legea.
Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul stabilit, Preşedintele României emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.
Prezența la referendum
Prezența la referendum - Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Rezultate referendum - referendumul este validat dacă opţiunile valabil exprimate reprezintă cel puţin 25% din cei înscrişi pe listele electorale permanente.