Tentativă de fraudă la vot, în Constanta. Ce spune tatăl lui Decebal Făgădău, primarul Constanţei
Tentativă de fraudă la europarlamentare: Mama primarului Constanţei, Decebal Făgădău a fost prinsă cu cinci buletine de vot. I s-a deschis dossar penal.
Autor: Mirabela Năstase Publicat: Duminica, 26 Mai 2019, 15:44 | Actualizat: Luni, 27 Mai 2019, 08:11Tentativă de fraudă la alegerile europarlamentare. S-a întâmplat la Constanța, unde chiar mama primarului Decebal Făgădău a fost prinsă cu cinci buletine de vot, pe care încerca să le introducă în urne. I s-a deschis dosar penal
UPDATE: Tatăl primarului municipiului Constanţa, Vasile Făgădău, spune că soţiei sale i-au fost date mai multe buletine de vot pentru alegerile europarlamentare şi nu a văzut acest lucru, care a fost sesizat de cineva din secţia de votare atunci când a vrut să le bage în urnă.
Alegerile pentru europarlamentare sunt în toi, astfel că au apărut și primele incidente sau tentative de fraudare. Mai exact, mama primarului Constanţei a fost prinsă cu cinci buletine de vot. Femeia încerca să le introducă în urnă. Incidentul s-a produs la o secţie de votare de pe strada Badea Cârţan din municipiul Constanţa. Poliţiştii au deschis un dosar penal.
Din primele verificări, se pare că femeia în vârstă de 70 de ani este chiar mama primarului PSD al Constanţei, Decebal Făgădău.
„Mama e la Poliţie, plânge, a zis că i s-au dat buletinele de vot şi nu a verificat câte a primit. Mama are 70 de ani, era împreună cu tatăl meu şi nu a avut niciodată în intenţie aşa ceva. Sunt convins că această situaţie va fi elucidată imediat. M-a sunat plângând, de la Poliţie. Regretă acest incident în care a fost târâtă fără să vrea doar pentru că poartă numele meu. Sunt convins că situaţia o să se lămurească”, a declarat Decebal Făgădău pentru Info Sud-Est.
Reprezentanţii secţiei de votare au solicitat sprijinul poliţiei. Oamenii legii au deschis un dosar penal.
„Poliţiştii din Constanţa au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la o secţie de votare, o femeie ar fi fost surprinsă în timp ce încerca să introducă în urnă mai multe buletine de vot. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, declară Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.
Citește și:
EXIT POLL alegeri europarlamentare 2019. BEC: Peste trei milioane de votanți până la această oră
Referendum pentru justiție 2019. Prezență ridicată la această oră! Ultimele date
sursa: adevarul.ro