Antena

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul: tradiții, obiceiuri și superstiții. Ce ai voie și nu ai voie să faci în această zi

Pe 29 august, creștinii ortodocși sărbătoresc Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Publicat: Joi, 29 August 2024, 08:35 | Actualizat: Joi, 29 August 2024, 09:18
Pe 29 august, creștinii ortodocși sărbătoresc Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Calendarul orthodox din acest an ne arată că marea sărbătoare a Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, pe 29 august, pica într-o zi de joi. Aceasta este sărbătoarea care încheie anum bisericesc, urmând ca pe 1 septembrie să înceapă noul an bisericesc.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia și a Elisabetei. Acesta a fost născut cu 6 luni înaintea nașterii lui Iisus. Vestea nașterii sale a fost adusă de către îngerul Gavriil chiar tatălui său, preotul Zaharia, dar acesta nu a crezut ce i-a spus îngerul.

Pe aceeași temă

Sfântul Ioan a dus o viață în pustiu, în care credința și rugăciunea au primat, în pofida nevoilor omenești. El a început să predice și a pregătit poporul pentru venirea lui Iisus Hristos.

Această sfântă zi este păstrată din străbuni ca zi de post și rugăciune, potrivit datinilor creștine. Sărbătoarea de astăzi este asemuită ca importanță celei din Vinerea Patimilor, vinerea de dinaintea Sfintelor Paști.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul ne arată că toți cei care se vor pocăi datorită Sfântului Ioan, vor fi iertați de păcate și vor ajute în Împărăția Domnului.

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia și a Elisabetei. Acesta a fost născut cu 6 luni înaintea nașterii lui Iisus.

Tradiții și obiceriuri de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

La praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul se spune din străbuni că nu se folosește deloc cuțitul pentru a tăia mâncarea sau obiectele, ci totul se rupe cu mâna.

Tradiția spune că în această sfântă zi nu se mănâncă și nu se gătește varză pentru că Sfântului Ioan I s-a tăiat capul pe varză.

Datina creștină mai menționează și de un nou post, numit „de la cruce până la cruce”, care ar începe azi și s-ar sfârși pe 14 septembrie, zi importantă pentru creștini pentru că se sărbătorește în biserică Înălțarea Sfintei Cruci. Acest post nu apare în calendarul creștin din zilele noastre.

Un alt obicei care se păstrează astăzi este postul negru, ceea ce înseamnă că cei care doresc să îl preacinstească pe Sfântul Ioan Botezătorul trebuie să nu bea și să nu mănânce deloc azi.

Recomandari A1

Tradiția mai menționează și că în această sfântă zi nu se mănâncă pepene și nici alte fructe și legume cu formă rotundă care ar putea simboliza capul Sfântului Ioan Botezătorul, potrivit Libertatea.

O altă superstiție ce trebuie respectată astăzi este legată de treburile casnice. Gospodinele nu trebuie să spele astăzi sau să facă treabă în gospodărie.

Pe aceeași temă

După această săbătoare, o alta care e în strânsă legătură cu cea de astăzi este aflarea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Se spune că acesta a fost prierdut de 3 ori și apoi găsit tot de 3 ori.

Cea de-a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul, și cea mai importantă, este prăznuită în fiecare an pe 25 mai.

Rugăciunea care se rostește la praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul

"O Mergătorule înainte al Domnului şi Botezătorule a lui Hristos, mari şi multe sunt vredniciile date ţie de Dumnezeu, fiindcă tu de proorocii cei vechi ai fost prorocit. Tu, după făgăduinţă şi prorocie Îngerească, te-ai şi născut.

Numele tău prin cuvântul Arhanghelului Gavriil mai înainte s-a vestit; a ta numire cu minunea dezlegării limbii tatatlui tău s-a pecetluit.

Tu, din copilărie, în pustie ai vieţuit şi, ca o pasăre a cerului, desăvârşit neagoniseala ai iubit, cu agurida şi cu miere sălbatică te-ai hrănit.

Tu, cu duhul şi cu puterea lui Ilie , în lume te-ai arătat şi nelegiuirea lui Irod şi a tuturor celor asemenea lui ai mustrat.
Tu eşti martorul cel preavestit al Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi.

Tu pe Mântuitorul către mulţimea popoarelor L-ai mărturisit şi cu degetul tău L-ai arătat pe Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.

Tu, de către însuşi Domnul, mai mult decât prooroc ai fost mărturisit şi, după Născătoarea de Dumnezeu, pe tine te credem a fi cel mai mare om născut din femeie.

Prin mijlocirea sfintelor şi preaputernicelor tale rugăciuni, ajută-mă să dobândesc mila lui Dumnezeu şi a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în ceasul cel de pe urmă al sfârşitului meu. Amin!"

Pe aceeași temă
Whatsapp LinkedIn
sfantul ioan botezatorul taierea capului sfanului ioan botezatorul
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Noul sezon X Factor a început în AntenaPLAY! Vezi momentele spectaculoase alături de jurații Puya, Delia, Ştefan Bănică și Marius Moga.
Stirile zilei Poşta face angajări şi cere doar 10 clase. Ar putea aduce asiatici, pe 3.100 de lei
Videoclipul zilei
Citește și
Cea mai puternică rugăciune care trebuie rostită la praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan...
Rugăciune tămăduitoare către Sfantul Ioan Botezatorul. Alungă necazurile și aduce rezolvare problemelor
Sânziene 2020. Busuioc sub pernă să-ţi visezi ursitul! Tradiții și suprestiții în noapte magică a...
Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul pentru a vă apăra de răzbunările duşmanilor şi de pagubă
Video recomandate
Video
Citește și
Colagenul din alimentație: mituri, beneficii reale și recomandări pentru un corp sănătos Catine.ro
Coregraful Toni Costa răspunde acuzațiilor primite de la Juley Mejía legate de infidelitățile sale față de... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
O angajată a SRI a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” cunoscut pe... Libertatea.ro
Ce portițe au românii pentru a-și renegocia creditele la bancă. Clauzele ascunse care pot costa bani... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Raluca Bădulescu, PRIMELE DECLARAȚII despre participarea la Asia Express 2025 alături de fostul ei soț, Florin:... Elle
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în... Spynews.ro
Florin Piersic a împlinit 89 de ani! Ce dorință și-a pus marele actor BZI
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Chec cu ciocolată și alune, pentru răsfățul de zi cu zi HelloTaste.ro
Ies la lumină detalii revoltătoare în cazul profesoarei care a avut o relație cu un elev de școală generală.... Antena3.ro
Elon Musk a publicat o hartă controversată a Europei. Cum a redenumit o parte importantă a continentului: „La... useit
Horoscopul zilei de 29 ianuarie 2025. Berbecii trebuie să își reorganizeze viața. Află ce se întâmplă cu... Catine
Cum și-a salvat Muzeul Brukenthal comorile de expoziția olandeză. Se cere pază de la MAI pentru cele mai... Jurnalul
Monica Doroftei, apariție spectaculoasă la nunta fiului său: Soacra mare a furat toate privirile. Cum arată acum? Kudika
Cele mai geloase femei ale zodiacului. Nu te poți înțelege cu ele Playtech
Alexandru Ciucu, prima reacție după acuzele făcute de Alina Sorescu. Ce spune creatorul de modă Redactia.ro
A fost găsit Alexandru, băiețelul din Iași care a dispărut în drum spre școală Observator
Ce poți mânca după o extracție dentară și ce nu MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Plantele care purifică aerul din casă, potrivit NASA. Cum se îngrijesc și ce alte beneficii oferă Gandul
Caz tulburător la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Cristina a murit la 39 de ani, deşi medicii... CanCan
Cum să eviți oboseala și stresul ca părinte iarna aceasta DeParinti
Ed Sheeran a intrat în istorie ca primul artist internațional care a susținut un concert în Bhutan: „Sper să... ZUTV
Microsoft ar putea cumpăra TikTok, susține Donald Trump. Cât ar costa aplicația UseIT
Chec din albușuri cu ciocolată albă, merișoare și fistic. Un desert plin de arome Hello Taste