Antena

Anisie, despre reîntoarcerea la școală: Elevii vor avea un cadru medical în clasa care va supraveghea participarea

Anunț major de la ministrul Educației! În fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea participarea elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a la cursurile de pregătire, dar şi procesul de examene naţionale.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 19 Mai 2020, 22:24 | Actualizat: Marti, 19 Mai 2020, 22:49
Anisie, despre reîntoarcerea la școală: Elevii vor avea un cadru medical în clasa care va supraveghea participarea



"Deja am emis un ordin de ministru comun cu Ministerul Sănătăţii care va fi publicat astăzi în Monitorul Oficial - pentru că s-a schimbat starea de urgenţă în stare de alertă, avem o lege nouă - (...) şi acolo sunt prevăzute toate măsurile prevenire şi de combatere a îmbolnăvirilor.

Avem acolo prevăzut în mod clar care sunt responsabilităţile Ministerului Educaţiei, inspectoratelor şcolare, unităţilor de învăţământ şi direcţiilor de sănătate publică. Am discutat cu domnul ministru al Sănătăţii şi în fiecare unitate de învăţământ va exista un cadru medical care va supraveghea tot acest proces de revenire la cursurile de pregătire, dar şi procesul de examene naţionale", a spus Anisie, potrivit Agerpres.

Situație fără precedent! Se reînnumără cazurile de covid la Suceava după ce s-ar fi raportat 700 în plus: "Au fost găsite multe date ale unor persoane care nu pot fi identificate"



Ministrul a precizat că participarea elevilor din clasele terminale la cursurile de pregătire este opţională.



"Vom redeschide şcolile prin aceste cursuri de pregătire pentru elevii din clasele de a VIII-a şi a XII-a tocmai pentru că aceştia au nevoie în această perioadă de o revenire şi o reîntâlnire cu profesorii. (...) Revenirea la aceste cursuri este una opţională. Cred că trebuie elevul să se reobişnuiască cu spaţiul şcolii, dar să fie şi susţinut emoţional de profesori. (...)

Odată cu revenirea la şcoală vom lua şi măsurile de siguranţă pentru că de aici am pornit de fapt, de la temerile pe care le au elevii sau părinţii. Această revenire este una opţională şi părintele este cel care evaluează starea de sănătate a copilului, dar şi ceea ce se află în familie, membrii familiei care ar putea fi în grupa de risc", a arătat Monica Anisie.

Vor primi românii vouchere de 50 de euro pentru o masă caldă la restaurante? Propunerea a fost înaintată către Ludovic Orban

Ea s-a declarat convinsă că profesorii vor fi atenţi şi la susţinerea emoţională a elevilor.


Ministrul Educaţiei a precizat că în curând va apărea metodologia pentru admiterea la liceu, inclusiv pentru liceele vocaţionale.



"Propunerile sunt multiple. Spre final s-a decis să existe în mare parte probe pe bază de portofoliu, depinde însă de fiecare tip vocaţional", a spus Anisie.


Ea a menţionat că pentru la toamnă va exista un "plan de intervenţie", în contextul în care epidemiologii susţin că ar putea exista un al doilea val al pandemiei.

VIDEO | Românii umiliți pe plantațiile din Germania: ”Să vă scoateți singuri sparanghelul din pământ”. I-au ținut fără mâncare și apă


"Am discutat în Ministerul Educaţiei cu specialiştii şi vom avea un plan de intervenţie atât la nivelul elevilor prin asigurarea cu dispozitive în aşa fel încât să aibă acces la învăţarea online, dar şi la nivelul profesorilor.

Recomandari A1

Vom realiza formarea cadrelor didactice pentru a putea să predea în formatul acesta online.

Nu toată lumea a fost pregătită pentru acest lucru în această perioadă, însă le mulţumesc tuturor pentru eforturile pe care le-au făcut pentru că şi-au dat seama cât de important să fie alături de elevi. (...)

Pe lângă această formare a profesorilor venim şi cu o intervenţie atât pentru profesori cât şi pentru elevi - vom realiza ghiduri metodologice pentru fiecare disciplină în parte în aşa fel încât să-i ajutăm şi pe elevi şi pe profesori pentru a recupera tot ceea ce în această perioadă a semestrului al II-lea să spunem că nu s-a putut preda aşa cum şi-ar fi dorit fiecare dintre noi.

Ne-am dori să continuăm proiectul în parteneriat cu Televiziunea Română, să-l extindem, şi în felul acesta să venim în sprijinul tuturor elevilor nu numai al elevilor de clasa a VIII-a sau a XII-a cum am avut acum aceste cursuri de pregătire pentru examenele naţionale", a detaliat ministrul Educaţiei.

Vaccinul de la Oxford o bombă biologică: șase maimuțe injectate = șase maimuțe infectate pe loc. Marea Britanie va fi prima ţară care va avea acces la vaccin


Ea a arătat că închiderea şcolilor în această perioadă a fost o decizie dificilă, dar necesară.


"Vedem că România nu are un număr atât de mare de îmbolnăviri poate şi pentru că Guvernul a luat măsuri bune, la timp, în aşa fel încât să nu existe riscuri foarte mari", a mai spus Monica Anisie.

Whatsapp LinkedIn
anisie scoala elevi clase terminale calsa 8 clasa a 12 cadru medical in clasa bacalaureat
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Marele Premiu de Formula 1™ de la Miami 2024 e LIVE online în AntenaPLAY 🏁 Pe 3, 4 și 5 mai, vezi toate etapele pe canalul dedicat.
Stirile zilei Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Citește și
Pentru toți elevii din ani terminali. Scrisoare către Monica Anisie: " De două luni încoace, ne afăm...
Monica Anisie: "Anul școlar ar putea fi prelungit cu o săptămână în vară". Ce trebuie să facă...
Video recomandate
Video
Citește și
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase urări pentru cei dragi Catine.ro
Afra Saraçoğlu a fost comparată cu Alisa Sezen Sever. Cine este actrița în vârstă de 17 ani Happy Channel
„Va fi o perioadă îngrozitoare în Ucraina și pentru Occident”. Avertismentul unui general despre războiul... Libertatea.ro
Care sunt cele mai importante lucruri învățate de la părinți. "Învață, să nu ajungi... Ziare.com
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte... AntenaSport
Carmen Iohannis, lăudată pentru ținutele purtate în timpul vizitei oficiale din Coreea. Ce designer român le-a... Elle
Cum arată casa lui Nea Florică, devenit viral pe TikTok pentru replica „Mi-a dat pachet”. Are 57 de ani și... Spynews.ro
Așa prepară Nadia Comăneci sarmalele de Paște! „Așa am învățat de la mama!” BZI
Dana Nălbaru este bucuroasă că a făcut asta cu mâna ei: „Sunt o femeie obosită, dar fericită!” – FOTO BZI
Motivul pentru care Selly nu își mai cumpără haine de lux Antenastars.ro
Pască fără aluat, dar cu 500 g de brânză. Oricine poate să o prepare în doar 10 minute HelloTaste.ro
Ce facem cu lumânarea de la Înviere. Greșeala pe care o fac mulți credincioși când ajung acasă Antena3.ro
Sistemul prin care Samsung a întrecut Apple. De ce sunt diferite smartphone-urile gigantului coreean useit
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit cu o pereche și a comandat două. Cum... Wall-Street
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat Kudika
Regula pe care trebuie să o respecte toți credincioșii în Noaptea de Înviere 2024. Ce este interzis să faci Playtech
Florin Piersic, transferat la terapie intensivă. Care este starea de sănătate a actorului Redactia.ro
Rezultate LOTO 6/49 sâmbătă 4 mai 2024. Numerele câştigătoare la tragerile speciale loto de Paşte Observator
Ce sunt aftele și cum apar. Specialiștii MediCOOL au oferit cele mai clare răspunsuri MediCOOL
Salate pentru masa de Paște. 9 rețete ușoare și gustoase pentru un meniu de sărbătoare HelloTaste
Simona Halep iubește din nou. Cine e bărbatul misterios care i-a luat locul lui Toni Iuruc? ProSport
Cu cât a ajuns să se vândă un miel întreg în piețele din București. Prețul este IREAL! Gandul
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani CanCan
Vaccinul HPV e la fel de eficient și pentru fete și pentru băieți. De ce este atât de importantă imunizarea lor DeParinti
Rihanna a vorbit despre avantajele de a fi mamă de băiat: „Pot să fiu oricât de dezinvoltă vreau” ZUTV
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la această rețetă UseIT
Pastă de ouă fierte. Rețetă de aperitiv rapid și gustos Hello Taste
Ultimele știri
Imagini emoționante de la marșul organizat în memoria tinerilor uciși de Vlad Pascu în localitatea 2 Mai
Rețeta de ciorbă de miel a lui Chef Ștefan Popescu: „Va fi mult mai gustoasă așa” De ce alege să pună sarea la început
Ce semnificație are ploaia în noaptea de Înviere
Dani Oțil și soția sa, minivacanță de vis. Unde au ales să-și petreacă Paștele
Iuliana Pepene va petrece Paștele singură. Ce a spus fosta concurentă America Express despre decizia care i-a surprins pe mulți
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super Noroc și Noroc Plus
Lasă-mă, îmi place! Camera 609, rezumat episoadele 33 și 34, sezonul 2, din 3 mai. Tatăl Evei se întoarce în viața ei
Telefonul înregistrează tot ce vorbești, fără să știi. Metoda prin care poți dezactiva microfonul mobilului
Prețul cu care a ajuns să se vândă o bucată de porumb în Vama Veche. Nu contează că e fiert sau copt
Mireasa sezon 9, 3 mai 2024. Cum arată clasamentul publicului. Cine sunt Mama, Fata și Băiatul Săptămânii
Mai multe