CALENDAR ORTODOX sâmbătă, 10 martie. Azi se rostește RUGĂCIUNEA pentru cei adormiți
Ce rugaciune se rosteste in sambata dupa sarbatoarea sfintilor 40 de mucenici.
Publicat: Sambata, 10 Martie 2018, 10:36 | Actualizat: Vineri, 26 Februarie 2021, 11:28CALENDAR ORTODOX sâmbătă, 10 martie. Pe lângă parastasele şi pomelnicele care se fac pentru cei adormiţi, astăzi se rostește și rugăciunea pentru cei adormiți.
Rugăciunea pentru cei adormiți, rostită în sâmbăta după sărbătoarea Sfinților 40 de mucenici este una simplă, dar extrem de importantă pentru sufletele celor pe care i-am pierdut.
CALENDAR ORTODOX sâmbătă, 10 martie. „Doamne, Iisuse Hristoase, odihnește pe robii tăi!”, este ruga puternică de azi.
Se cuvine să ne rugăm cu atât mai mult pentru cei adormiți, față de cei vii, cu cât cei trecuți la cele veșnice nu se mai pot ajuta pe ei înșiși, pentru că timpul pe care l-au primit de la Dumnezeu pentru a lucra mântuirea lor s-a sfârșit.
Părintele arhim. Arsenie Katerelos explică: „Când începem să spunem rugăciunea «Doamne, Iisuse Hristoase, odihnește pe robii tăi», cu sau fără șiragul de metanii pe mână, prima dată vom rosti câteva nume ale celor adormiți, părinți, rude, apropiați etc. Adică, doar prima dată când vom ajunge la «odihnește pe robii tăi» vom spune aceste nume ale celor apropiați, și nu le vom repeta, mai apoi, de fiecare dată când vom spune rugăciunea, pentru ca mintea noastră să nu devină confuză, repetând continuu aceleași nume. Acolo, în acele cuvinte, «odihnește pe robii tăi», sunt cuprinși toți frații noștri cei trecuți la Domnul de-a lungul veacurilor, dar, mai mult de atât, în mod separat, unic și deosebit, se află și cei ale căror nume le-am pomenit prima dată, la început”.
Astfel, rugăciunea este cea mai întâlnită formă de ajutorare a celor adormiţi, pe care fiecare dintre noi suntem datori să ne rugăm pentru cei din neamul nostru trecuţi la Domnul. Rugăciunea Bisericii împreună cu rugăciunea personală ne pun în contact cu Maica Domnului, cu sfinţii, care pot mijloci la Bunul Dumnezeu pentru iertarea şi mântuirea celor adormiţi.
sursa: ziarullumina.ro