Răsturnare de situație în cazul celor care se întorc în România, din Spania. Carantina, obligatorie pentru cei care vin din aceste regiuni
Schimbări de ultimă oră! Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a impus noi restricții în cazul celor care sosesc în România din șase regiuni din Spania. Ce se întâmplă cu zborurile?
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Luni, 17 August 2020, 21:21 | Actualizat: Luni, 17 August 2020, 21:22- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat în şedinţa de luni Hotărârea numărul 42, care instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din 6 regiuni ale Regatului Spaniei, fără a fi suspendate zborurile spre şi dinspre România, potrivit Agerpres.
Este vorba despre regiunile Aragon, Cataluna, Comunidad de Madrid, Insulele Baleare, Ţara Bascilor, Navarra.
Decizia a fost iată în contextul „situației complexe generate” de evoluţia cazurilor noi de îmbolnăvire în Europa, precum şi situaţia furnizată luni de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor, potrivit căreia rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori înregistrată în Spania se situează la valoarea de 115,7 - superioară valorii înregistrate pe teritoriul României (89,0).
Astfel, pentru Regatul Spaniei, măsura carantinării se aplică doar pentru regiunile în care rata cumulată de incidenţă a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 100.000 de locuitori este mai mare decât cea înregistrată în România.
Restricții noi pentru terase și cluburi, în mai multe județe din țară
Restricții noi, anunțate luni seara, de Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Lista judeţelor unde sunt instituite restricţii orare de funcţionare pentru terase, cluburi, baruri, săli de jocuri de noroc a fost extinsă.