Antena

Cine se poate vaccina cu doza trei de Moderna. Doar pentru o anunită categorie de vârstă este recomandat serul a treia oară

Administraţia pentru Medicamente şi Alimente (FDA) a Statelor Unite a recomandat administrarea de rapeluri ale vaccinului pentru Covid-19 al companiei Moderna persoanelor cu vârste de peste 65 de ani şi celor care au risc ridicat de a face forme grave ale bolii, transmite Reuters.

Publicat: Vineri, 15 Octombrie 2021, 14:41 | Actualizat: Vineri, 15 Octombrie 2021, 16:14
O comisie de experţi a Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente (FDA) a Statelor Unite a recomandat joi, în unanimitate, administrarea de rapeluri ale vaccinului pentru Covid-19 al companiei Moderna persoanelor cu vârste de peste 65 de ani şi celor cu risc ridicat să facă forme grave ale bolii, transmite Reuters.
shutterstock

Comisia consultativă pentru vaccinuri şi produse biologice asociate s-a reunite joi pentru a analiza doza suplimentară a vaccinului Moderna, iar vineri va analiza dacă să facă o recomandare similară pentru rapelul Johnson & Johnson's.

Dacă FDA va aproba rapelul Moderna, Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) va face recomanddări specifice privind cine va fi vaccinat cu rapel. Consultanţii CDC se vor întâlni săptămâna viitoare. Votul în favoarea rapelului Moderna a fost de 19 la 0.

Rapelurile vor fi administrate la cel puţin şase luni de la vaccinarea cu două doze.

Moderna vrea să obţină autorizarea unui rapel care conţine 50 de micrograme de vaccin

Moderna vrea să obţină autorizarea unui rapel care conţine 50 de micrograme de vaccin, jumătate din concentraţia unei doze obişnuite, dar totuşi mai mare decât cea a vaccinului realizat de Pfizer/BioNTech, de 30 de micrograme, potrivit news.ro.

Pe lângă persoanele de cel puţin 65 de ani şi a celor care riscă forme grave de boală, comisia de experţi a votat pentru a recomanda aprobarea celei de-a treia doze de vaccin Moderna pentru persoanele expuse frecvent la infecţiile cu coronavirus în timpul activităţii profesionale.

Pe aceeași temă

Oficialii din sectoeul sănătăţii au fost presaţi să autorizeze rapelurile după ce Casa Albă a anunţat în august că intenţionează să lanseze o campanie pe scară largă de administrare a rapelurilor, în funcţie de aprobările din partea FDA şi CDC.

Ambele agenţii au aprobat luna trecută administrarea rapelurilor vaccinului Pfzerş/BioNTech. De atunci, aproape 9 milioane de oameni au primit a treia doză de vaccin, potrivit datelor publicate miercuri de CDC.

Care sunt categoriile ce vor face a patra doză de vaccin, la șase luni de la schema completă cu trei doze anti-Covid

Președintele Comitetului Naţional de Vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat care este categoria de persoane căreia i se va administra a patra doză de vaccin, la șase luni după ce i s-a administrat schema cu trei doze.

Astfel, persoanele cu răspuns imun scăzut vor face primele trei doze, urmând ca după cel puțin 6 luni să facă și a patra doză de vaccin anti-Covid.

Recomandari A1
Pe aceeași temă

Aceste persoane sunt denumite "imunodeprimate" și li se recomandă o doză în plus de vaccin ce va cuprinde atât vaccinul de la compania BioNTech Pfizer, cât şi vaccinul de la compania Moderna.

„Agenţia Europeană a Medicamentului a autorizat cele două recomandări pentru administrarea de o doză suplimentară de vaccin în cadrul primei scheme pentru persoanele imunodeprimate, care va cuprinde atât vaccinul de la compania BioNTech Pfizer, cât şi vaccinul de la compania Moderna, ceea ce înseamnă că vom avea o schemă de trei iniţial plus la un moment dat un rapel la minim şase luni de la schema iniţială”, a spus preşedintele Comitetului Naţional de Vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

Aeesta a mai spus că persoanele cu un răspuns imun normal vor avea schema cu două doze plus booster.

Pe aceeași temă

„Persoanele care au un răspuns imun normal vor avea schema de două doze la prima vaccinare şi un rapel la după minim şase luni, aşa cum se recomandă în momentul de faţă acea doză booster care a fost demarată din data de 28 septembrie”, a spus medicul într-o conferință de presă, potrivit Digi24.

Pe aceeași temă

Acesta a mai precizat că doza a treia din prima schemă de vaccinare se administrează la 28 de zile, atât pentru vaccinul BioNTech Pfizer, cât şi pentru vaccinul Moderna.

Whatsapp LinkedIn
vaccin moderna coronavirus covid-19 rapel moderna
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor. Primele episoade sunt disponibile acum.
Stirile zilei Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Videoclipul zilei
Citește și
Super Neatza, 6 noiembrie 2024. Cum putem reduce anxietatea manifestată de copii înainte de vaccinare
Vaccinul gripal este disponibil în farmacii. Cine poate beneficia de gratuitate
România se confruntă cu epidemie de rujeolă. Ministrul Sănătății susține că vaccinarea a scăzut...
La 62 de ani, un bărbat susține că a făcut 217 vaccinuri împotriva COVID. Cum se simte
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când apare pe cer UseIT
Aluat pentru eclere. Rețeta clasică de aluat opărit Hello Taste