Antena

Ploile torențiale au făcut ravagii în țară. Puhoaiele au intrat în curți și-n case, iar copacii smulşi de vânt au blocat drumuri

S-a făcut toamnă în mijlocul verii. Trei sferturi din ţară este până în această seară sub cod portocaliu de ploi, vijelii şi grindină. În unele zone, a plouat în câteva ore cât într-o lună. Apa a intrat în curţi şi-n case, iar copacii smulşi de vânt au blocat drumuri. 

Publicat: Duminica, 19 Iulie 2020, 19:25 | Actualizat: Duminica, 19 Iulie 2020, 19:33
S-a făcut toamnă în mijlocul verii. Trei sferturi din ţară este până în această seară sub cod portocaliu de ploi, vijelii şi grindină. În unele zone, a plouat în câteva ore cât într-o lună. Apa a intrat în curţi şi-n case, iar copacii smulşi de vânt au blocat drumuri. 

În această casă din Alba Iulia, apa a ajuns până la ochiurile de la aragaz. Iar în garaje, maşinile sunt aproape scufundate. A plouat într-o singură noapte cât într-o lună.

”Aici are un metru și 20 cm, dacă aragazul e până aici la mine.”, spune un locuitor din Alba-Iulia.

Canalizarea, făcută pe vremea când în zonă erau doar câteva locuinţe, nu mai face faţă ploilor.

”Canalizările sunt înfundate. Şi data trecută s-a întâmplat la fel şi n-au venit să le desfunde. N-a mai putut să mai curgă apa, pe stradă, a venit din grădină. Tot de la canalizare. Din drum a venit apa în curte, a ieşit şi din canalul mare. Grădină. O să fie un miros mâine, poimâine.”, a povestit un bărbat.

Străzile s-au transformat în râuri. Chiar şi şoferii cu maşini de teren s-au dat bătuţi şi au dat înapoi.

Meteorologii, anunț de ultimă oră. Cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii și grindină, în cea mai mare parte a țării, în următoarele ore

”Până la ora 10, avem în jur de 160 de apeluri pe sistemul naţional 112 cu privire la persoane care au suferit pagube din cauza inundaţiilor.”, spune Radu Botezan, purtător de cuvânt ISU Alba.

În Maramureş, Dealul Hera a fost blocat de copacii doborâţi de vânt în mijlocul drumului. O maşină a fost lovită.

România, lovită de ploi torențiale. Hidrologii au emis Cod portocaliu de inundații, până luni la prânz. Care sunt județele afectate

Toamna a venit în mijlocul verii şi la munte. O ploaie torenţială de doar un sfert de oră a inundat străzile din Braşov. Un şofer care s-a încumetat să înainteze s-a trezit cu apă în maşină.

Codul portocaliu de vreme rea expiră la ora 21, dar ploile vor continua şi mâine, de Sfântul Ilie, cunoscut în credinţa creştină drept "Aducătorul de ploi" în vreme de secetă.

Recomandari A1
Whatsapp LinkedIn
social observatorweekend19 cod portocaliu ploi vijelii grindina vremea furtuna
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Pale Moon e thriller-ul coreean care te va captiva. Când tentațiile și ambiția duc pe un drum fără întoarcere. Vezi primele episoade disponibile.
Stirile zilei Viaţa după potop, drama românilor sinistraţi în Valencia. "Nu mă gândeam în viaţa mea că în Spania se întâmplă aşa ceva, să nu primeşti ajutor imediat"
Citește și
Ovidiu Bădescu, profesorul care creează singur România Educată
Adela - Tot ce nu se vede, sezon 3, Episodul 13 - Vlad Vîlciu și Elena Mogîldea
AjutEu 2021, din 29 noiembrie, la Antena 1
”Cea mai iubită ţară”, o nouă serie marca Observator 19, începe luni, la Antena 1
Video recomandate
Video
Citește și
3 zodii intră într-o eră norocoasă pe 22 noiembrie 2024. Cine sunt nativii care vor avea parte de productivitate... Catine.ro
Thalía reapare în mediul online după ce a declarat că se retrage pentru o perioadă. A ținut să facă un anunț... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani s-a stricat a doua zi după inaugurare Libertatea.ro
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor: „Suntem în ceasul al... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
Ce a făcut Nicolai Tand a doua zi după finala Asia Express. Ce a dezvăluit abia acum: „Mare mi-a fost mirarea... Elle
Ce este sourdough, “pâinea de bogați”, cum îi spune Dana Budeanu! Ce beneficii are și cum se... Spynews.ro
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!” BZI
Gabriela Lucuțar a rupt tăcerea despre înmormântarea lui Silviu Prigoană! A spus totul despre testament BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare HelloTaste.ro
Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat Antena3.ro
O banană lipită de un perete s-a vândut la licitație cu un preț fantastic. Cât a plătit cineva pentru „opera... useit
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile într-o sursă de venit. Află ce se... Catine
Amazon concediază 400 de angajați din România Wall-Street
Horoscop pentru mâine: Previziuni astrologice pentru toate zodiile Kudika
Ce meserie are la bază Gabriela Lucuțar. Din ce-și câștiga banii înainte de a deveni Regina Întunericului Playtech
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt Redactia.ro
Guvernul a rămas fără bani de pensii pe decembrie. Soluţia de urgenţă găsită Observator
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie MediCOOL
Supă cremă de dovleac cu usturoi copt, gustoasă și ușor picantă HelloTaste
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal ProSport
Meteorologii Accuweather au anunțat prognoza pentru zilele alegerilor 2024. Cum va fi vremea la vot Gandul
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa CanCan
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament DeParinti
Selena Gomez a purtat un costum de iepuraș la concertul Sabrinei Carpenter din Los Angeles. Vedeta a participat la... ZUTV
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți încărca factura UseIT
Muffins cu dovleac și fulgi de ovăz. Un desert gustos și aromat Hello Taste