Antena

Răsturnare de situație, în privința alocațiilor! Creșterea etapizată, respinsă de Camera Deputaților. Ce ar putea urma

Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile au fost mărite cu 20% de la 1 august a fost respinsă, miercuri, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Miercuri, 19 August 2020, 20:12 | Actualizat: Miercuri, 19 August 2020, 22:34
Răsturnare de situație, în privința alocațiilor! Creșterea etapizată, respinsă de Camera Deputaților. Ce ar putea urma

Dacă legea de respingere a Ordonanței de Urgență este promulgată de președinte, intră în vigoare legea inițială prin care alocațiile au fost dublate.

Proiectul de respingere a trecut cu 166 de voturi "pentru", 63 "împotrivă" iar 29 de deputați s-au abținut. Grupul de deputați USR s-a abținut de la vot, PSD a votat "pentru" iar PNL "împotrivă".

Procedural, legea de respingere a Ordonanței de urgență, după ce trece de cele două camere ale Parlamentului, merge la promulgare la președinte. Legea poate fi contestată la CCR sau retrimisă în Parlament. Până atunci, Ordonanța de urgență își produce efectele, iar alocațiile sunt mărite cu doar 20%. Doar după publicarea legii de respingere a ordonanței în Monitorul Oficial, alocațiile ar putea fi dublate.

Premierul Ludovic Orban anunțase în deschiderea ședinței de Guvern de miercuri că Executivul trebuie să se pregătească pentru plata alocațiilor mărite.

Iohannis, despre obligația părinților de a semna o declarație, înainte de a-și trimite copiii la școală. „Trebuie să își asume răspunderea”

"În septembrie plătim și alocațiile mărite. Pentru alocațiile mărite trebuie să fim pregătiți să facem plățile la termen", a spus acesta.

La dezbaterile din plenul Camerei Deputaților parlamentarii puterii și cei din opoziție s-au contrat pe subiectul alocațiilor pentru copii și s-au acuzat reciproc.

Potrivit Ordonanței adoptate recent de Guvern, de la 1 august alocațiile au fost majorate cu 20%. Copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani primesc 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

Whatsapp LinkedIn
crestere alocatii camera deputatilor dulbare alocatii copii crestere etapizata alocatii majorare alocatii romania coronavirus romania covid-19 romania
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Noul sezon X Factor a început în AntenaPLAY! Vezi momentele spectaculoase alături de jurații Puya, Delia, Ştefan Bănică și Marius Moga.
Stirile zilei Poşta face angajări şi cere doar 10 clase. Ar putea aduce asiatici, pe 3.100 de lei
Videoclipul zilei
Citește și
Se schimbă tot, în privința alocațiilor! Ce decizie a luat Ludovic Orban. „Aceasta este singura...
Alocațiile vor fi dublate, dar pe etape! Florin Cîțu, declarație de ultim moment! „Poate că ar...
Klaus Iohannis, declarație de ultim moment despre alocații și pensii. „Nu e posibil să împarți bani...
Ministrul Muncii confirmă. Vor crește alocațiile, de la 1 august: Guvernul face toate demersurile necesare
Video recomandate
Video
Citește și
Colagenul din alimentație: mituri, beneficii reale și recomandări pentru un corp sănătos Catine.ro
Coregraful Toni Costa răspunde acuzațiilor primite de la Juley Mejía legate de infidelitățile sale față de... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
O angajată a SRI a furat 915.000 de lei din fondurile operative și i-a trimis „iubitului” cunoscut pe... Libertatea.ro
Ce portițe au românii pentru a-și renegocia creditele la bancă. Clauzele ascunse care pot costa bani... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Raluca Bădulescu, PRIMELE DECLARAȚII despre participarea la Asia Express 2025 alături de fostul ei soț, Florin:... Elle
Ramona Olaru, confesiuni dureroase despre copilăria ei! Și-a promis că nu se va întoarce niciodată în locul în... Spynews.ro
Florin Piersic a împlinit 89 de ani! Ce dorință și-a pus marele actor BZI
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Chec cu ciocolată și alune, pentru răsfățul de zi cu zi HelloTaste.ro
Ies la lumină detalii revoltătoare în cazul profesoarei care a avut o relație cu un elev de școală generală.... Antena3.ro
Elon Musk a publicat o hartă controversată a Europei. Cum a redenumit o parte importantă a continentului: „La... useit
Horoscopul zilei de 29 ianuarie 2025. Berbecii trebuie să își reorganizeze viața. Află ce se întâmplă cu... Catine
Cum și-a salvat Muzeul Brukenthal comorile de expoziția olandeză. Se cere pază de la MAI pentru cele mai... Jurnalul
Monica Doroftei, apariție spectaculoasă la nunta fiului său: Soacra mare a furat toate privirile. Cum arată acum? Kudika
Cele mai geloase femei ale zodiacului. Nu te poți înțelege cu ele Playtech
Alexandru Ciucu, prima reacție după acuzele făcute de Alina Sorescu. Ce spune creatorul de modă Redactia.ro
A fost găsit Alexandru, băiețelul din Iași care a dispărut în drum spre școală Observator
Ce poți mânca după o extracție dentară și ce nu MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Plantele care purifică aerul din casă, potrivit NASA. Cum se îngrijesc și ce alte beneficii oferă Gandul
Caz tulburător la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Cristina a murit la 39 de ani, deşi medicii... CanCan
Cum să eviți oboseala și stresul ca părinte iarna aceasta DeParinti
Ed Sheeran a intrat în istorie ca primul artist internațional care a susținut un concert în Bhutan: „Sper să... ZUTV
Microsoft ar putea cumpăra TikTok, susține Donald Trump. Cât ar costa aplicația UseIT
Chec din albușuri cu ciocolată albă, merișoare și fistic. Un desert plin de arome Hello Taste