Antena

“Un prieten a luat în glumă acest virus. Glumea pe seama celor care purtau mască. Până când tatăl său a murit!" Poveștile uimitoare ale românilor din Italia

Românii de peste hotare trag semnale de alarmă, încurajându-i pe cei de acasă să respecte regulile impuse de autorități până la încheierea stării de urgență. Cristian este stabilit în Italia, la Florența, acolo unde are un fast-food. Bărbatul a povestit cum un prieten italian, care nu credea în pericolul infectării cu Covid-19 și-a înmormântat recent tatăl, mort din cauza pandemiei.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 23 Aprilie 2020, 14:59 | Actualizat: Joi, 23 Aprilie 2020, 15:18
Pat de spital gol, după ce pacientul a murit de Covid-19. Imagine ilustrativă
Profimedia Images

Cristian este de loc din Suceava, motiv pentru care a trimis mărturiile sale presei locale. Publicația Monitorul de Suceava a postat online povestea sa impresionantă, trăgând încă un semnal de alarmă cu privire la importanța mijloacelor de autoprotecție.

Pe aceeași temă

Redăm, mai jos, mesajul românului aflat în Italia, în care spune povestea unor prieteni italieni care nu credeau în existența acestui virus. Unul dintre ei și-a pierdut tatăl.

“Dragi prieteni, un strigăt de disperare către voi.
Vorbesc cu mulți prieteni de acasă și aud că sunt persoane care nu înțeleg gravitatea acestei probleme numită coronavirus, că ies din casă pentru a se plimba, în centre comerciale, pentru a pierde vremea.
Dragilor, dacă dumneavoastră nu dați o mână de ajutor stând în casă, blocând răspândirea acestui virus, cred că România va ajunge mai rău decât Italia.
Nu sunt un doctor, nu sunt un specialist în domeniu, sunt o persoană simplă, pentru cei care nu mă cunosc, mult mai simplă decât credeți, nu pot să vorbesc de acest virus, nu pot să îmi dau cu părerea, dar dețin fapte reale, fapte ce s-au întâmplat recent.
Vreau să vă povestesc de doi prieteni de-ai mei de aici.
Iacopo are ambii părinți medici, tatăl lui e la spitalul Careggi din Firenze, specialist în boli infecțioase, doctor în prima linie, care muncește zi și noapte împotriva coronavirusului și declară că numărul pacienților infectați crește pe zi ce trece.....situația e dramatică.
Un alt prieten a luat în glumă, de la început, acest virus, spunea că nu îi este frică, glumea pe seama celorlalți care purtau mască, spunea că e o simplă răceală, vorbea mereu....
Tatăl său a decedat.
Acum nu mai vorbește!”

Whatsapp LinkedIn
coronavirus romania coronavirus italia covid-19 virus poveste mort covid
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Câștigătorii sezonului 10 Mireasa, Mihai și Laura, interviu exclusiv în AntenaPLAY. Vezi acum Mireasa: Confesiuni | Sezonul 6.
Stirile zilei "Avea viteză, peste 200". Doi oameni ucişi într-o fracţiune de secundă, de o maşină primită cadou la majorat. Filmul tragediei din Dolj
Videoclipul zilei
Citește și
În ce stare se află Toni Grecu, după ce a fost infectat cu virusul Covid-19. Mărturii din timpul...
Toni Grecu, prima reacție după ce s-a spus că este în stare gravă la spital. Cum se simte, de fapt
Schimbare de manifestare a COVID-19, în România! Managerul Institutului Marius Nasta, avertisment! „E o...
Rafila, despre ce se va întâmpla în România, după începerea școlii. Care va fi cel mai mare pericol!...
Video recomandate
Video
Citește și
Curățenia după sărbători. Sfaturi pentru a reda strălucirea locuinței tale Catine.ro
Actrița Deniz Baysal urmează să joace într-un nou proiect profesional. Despre ce este vorba Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
„Una dintre cele mai mari înfrângeri ale Moscovei!” Volodimir Zelenski, reacție despre sfârșitul tranzitului... Libertatea.ro
Avertisment al medicilor. Stopați o plăcere mortală: Cancerul a ajuns la cote record din această cauză Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Loredana Groza, extrem de mândră de fiica ei. Elena Boncea a defilat pe podium la o prezentare de modă. FOTO Elle
Deși a încercat să-l țină ascuns, a fost dată de gol! Andreea Bostănică, imagini cu iubitul milionar,... Spynews.ro
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Cătălin Botezatu, țeapă mare luată de Crăciun! „Așteptam puțină iubire, nu mi-a pus-o sub brad!“ BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale - Eleganță și răsfăț HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au pantofii sport o gaură în plus. Puțini știu ce poți face cu ea, de fapt useit
Horoscopul zilei de 3 ianuarie 2025. Racii petrec timp cu cei dragi. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Horoscop săptămânal 6-12 ianuarie 2025. Cum influențează retrogradarea lui Marte în Rac zodiile Jurnalul
Andreea Bălan și Victor Cornea, separați de Revelion 2025: Cum au petrecut noaptea de Anul Nou Kudika
Temperatura ideală pentru frigider în perioada sărbătorilor. La câte grade trebuie să îl setezi ca să nu se... Playtech
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc Redactia.ro
Un chirurg din Germania susţine că a luat cancer de la un pacient pe care l-a operat. Ce i-a apărut medicului pe... Observator
Ce se întâmplă dacă mergi zilnic pe bicicletă. Care sunt rezultatele practicării acestui sport MediCOOL
Bomboane de biscuiți cu ciocolată. Rețetă simplă și rapidă HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
Predicția apocaliptică a lui NOSTRADAMUS pentru 2025: „Un asteroid gigantic va lovi Terra” Gandul
Singurul mall din București care este deschis și de Crăciun! Program special de sărbători CanCan
Beneficiile mersului pe jos în aer rece pentru sănătatea gravidei și a bebelușului DeParinti
Selena Gomez a celebrat sfârșitul lui 2024 cu o serie de fotografii și clipuri emoționante alături de logodnicul... ZUTV
Cât a economisit un proprietar Tesla pe benzină în 6 ani. A dezvăluit costurile reale pentru 232.000 de kilometri... UseIT
7 greșeli pe care le faci când prepari terci de ovăz Hello Taste