Neamţ: Un adăpost de animale s-a prăbuşit peste un bărbat şi 20 de vite/ Pompierii au fost chemaţi să intervină
Un adăpost de animale s-a prăbuşit, luni dimineaţă, în judeţul Neamţ, peste un bărbat şi peste 20 de vite, iar pompierii au fost chemaţi să intervină.
Publicat: Luni, 04 Mai 2020, 11:44 | Actualizat: Luni, 04 Mai 2020, 13:36Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ, pompierii au fost solicitaţi prin 112 să intervină, luni, pentru salvarea unei persoane şi a 20 de vite surprinse sub dărâmăturile unui adopost pentru animale în satul Boiştea din comuna Petricani.
La locul indicat s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Târgu Neamţ şi voluntari din cadrul SVSU Petricani.
La ajungerea forţelor de intervenţie, persoana respectivă, un bărbat de 63 de ani, era ieşită. El a primit asistenţă medicală la locul evenimentului de la echipajul SMURD, dar a refuzat transportul la spital.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, au fost extrase 10 vite, iar pompierii intervin pentru scoaterea celorlalte animale surprinse sub dărâmături.
Sursa : news.ro