Paște 2019. Cele mai puternice rugăciuni din Postul Mare

Paște 2019. Care sunt cele mai puternice rugăciuni din Postul Mare. Care sunt rugăciunile din Postul Mare, cele care se rostesc la începutul Postului, pe parcursul acestuia și la finalul Postului Paștelui 2019

Paște 2019. Care sunt cele mai puternice rugăciuni din Postul Mare. Află din articolul a1.ro, care sunt rugăciunile din Postul Mare, cele care se rostesc la începutul Postului, pe parcursul acestuia și la finalul Postului Paștelui 2019.

Postul Paștelui cunoscut și ca Postul Mare începe astăzi, 11 martie, pentru toți creștinii ortodocși. Prin intermediul postului, credincioșii se apropie mai mult de Dumnezeu, curățindu-și nu doar sufletul, ci și trupul.

Iertarea greșelilor semenilor noștri, postirea cu bucurie și dobândirea comorilor spirituale sunt cele trei îndemnuri prin care devenim bineplăcuți înaintea lui Dumnezeu atunci când postim.

Amintindu-ne exemplul celor care posteau pentru a fi văzuți, admirați și lăudați de semeni, Mântuitorul ne arată că postul nu trebuie însoțit de fățărnicie și de ipocrizie.

Patriarhul României ne îndeamnă: „În post nu căutăm imaginea noastră în fața oamenilor, ca să ne laude sau să ne aprecieze ca mari postitori, ci prin postire căutăm apropierea de Dumnezeu. Căutăm o relație de apropiere de Dumnezeu, de cinstire a Lui în mod deosebit și mai ales de mulțumire adusă Lui pentru darul vieții, și o relație prin care noi exprimăm dorința de sfințire a vieții. De aceea, postul trebuie înțeles nu ca o obli­gație, ci ca o dăruire de sine, cu bucurie liberă, o ofrandă de sine adusă lui Dumnezeu ca recu­noștință pentru darul vieții și ca dorință de sfințire a vieții. Postul are drept scop creșterea noastră în relația de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru darul vieții. În timpul postului, noi arătăm că Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât darurile Lui materiale, pe care le consumăm, și ne încredințăm Lui pentru că El este Izvorul vieții noastre. Postul este o stare de jertfă, de dăruire de sine, prin care noi arătăm că Îl iubim pe Dăruitor mai mult decât darurile Sale. Îl iubim pe Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului mai mult decât darurile Sale - aerul, apa, lumina, roadele pământului - și dorim să ne bucurăm de comuniunea cu El mai mult decât de bucatele alese, băuturile rafinate și desfătările materiale trupești. Îl iubim pe Dumnezeu mai mult decât lucrurile trecătoare și limitate, materiale”.

Rugăciuni din Postul Mare

Rugăciune pentru vederea păcatului propriu

Doamne! Dă-ne să ne vedem păcatele noastre, aşa încât mintea noastră, atrasă cu desăvîrşire de luarea-aminte faţă de păcatele noastre, să înceteze a mai vedea greşelile aproapelui şi să-i vadă pe toţi, într-acest chip, buni. Dă inimii noastre să părăsească grija pierzătoare de neajunsurile aproapelui, să îşi unească toate grijile numai în grija pentru dobândirea curăţiei şi sfinţeniei poruncite şi gătite nouă de Tine. Dă-ne nouă, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, să o albim iarăşi: ea a fost deja spălată prin apele botezului, iar acum, după pângărire, aceste haine au nevoie să fie spălate prin apele lacrimilor. Dă-ne să vedem în lumina harului Tău neputinţele cele de multe feluri care trăiesc în noi, înăbuşind în inimă mişcările duhovniceşti, aducând în ea mişcările sângelui şi trupului care sunt potrivnice Împărăţiei lui Dumnezeu. Dă-ne marele dar al pocăinţei, înaintea căruia merge şi pe care îl naşte marele dar al vederii păcatelor noastre.

Păzeşte-ne, cu aceste mari daruri, de hăurile amăgirii de sine, care apare în suflet din pricina păcătoşeniei sale neluate în seamă şi neînţelese, şi se naşte din lucrările patimii dulceţii şi slavei deşarte care trăiesc în el neluate în seamă şi neînţelese. Păzeşte-ne pe noi cu aceste mari daruri în calea noastră către Tine, şi dă-ne nouă să ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-şi recunosc păcătoşenia şi lepezi pe cei ce se socot drepţi, ca să Te slavoslovim în veci, întru veşnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevărat, Răscumpărătorul celor robiţi şi Mântuitorul celor pierduţi. Amin.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul care se rostește în Sfântul și Marele Post

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curătiei, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-mi-l mie, sluga Ta. Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune care se citește în fiecare post

Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche și cea Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguințî, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruința asupra păcatului,- că împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Ca Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea Postului Mare

Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei. [nu mi-l da mie]

- Ne-am fi putut aștepta, frații mei, ca Sf. Efirem Sirul să-și înceapă smerita rugăciune cu cererea de a fi îndepărtată de la dânsul altă patimă oarecare, iar nu trândăvia sau lenea, care nu pare un lucru așa de însemnat. Însă omul lui Dumnezeu vede în trândăvie pe cel mai mare dușman al mân­tuirii sale, căci păcat este a nu face nimic, când însuși Domnul zice despre Sine și despre Tatăl ceresc: „Tatăl Meu până acum lucrează, și Eu lucrez" (Ioan 5, 17). Lenea slăbește puterile și însușirile noastre, atrăgând după sine patimi și năravuri rele, prin care ne amăgim că putem scăpa de plictiseală și urât. De aceea, fiecare se cade să aibă lucrarea lui, căci omul fără ocupație e jucăria diavolului. [duhul] deznădejdii, [nu mi-l da mie]

- Adevăratul duh creștinesc este cel al luminii, al bărbăției și al tăriei, al păcii și al bucuriei necurmate. Or, în omul nemulțumit și dezgustat de el însuși, care și-a pierdut speranțele și năzuințele, ce curaj, ce tărie, ce pace și ce bucurie mai poate fi? „Întristarea lumii acesteia moarte lucrează", zice Sf. Apostol Pavel (II Cor. 7, 10). Deznădejdea vine de la duhul întunericului, ca să ne slăbească în „lupta cea bună" și toată râvna postitoare. [duhul] iubirii de stăpânire, . [nu mi-l da mie]

- Acesta este duhul care, sălășluindu-se oarecând în îngerul cel de lumina purtător, l-a întunecat și l-a alungat pentru totdeauna din cer. Pri­mejdia acestui duh, frate cu du­hul mândriei sau slavei deșarte, este pretutindenea prezentă, iar omul stăpânit de el ar fi gata să facă orice pentru a și-l satisface, stârnind ura și disprețul celorlalți. Dar nouă Domnul ne spune: „Cel ce voiește să fie mai mare între voi, acela să se facă tuturor slugă" (Matei 20, 26). Creștine, cu cât vei fi mai sus, cu atât trebuie să fii mai smerit, mai străduincios și mai dezinteresat, știind că toată stăpânirea este de la Domnul Dumnezeu și că toate sunt trecătoare! și [duhul] grăirii deșarte nu mi-l da mie.

- „Pune, Doamne, pază gurii mele!", se cuvine a ne ruga mereu, cu Psalmistul, căci din limbuție și clevetire nu iese nimic bun. Nu este cuvântul nostru icoana Cuvântului creator? Atunci să nu-l risipim și să nu-l înjosim, ci să facem postul limbii, grăind numai cele de trebuință, cu toată înțelepciunea.
Iar duhul curăției,. [dăruiește-mi-l mie.]

- Pentru a ne păstra curați, avem a ne lupta cu însăși firea noastră căzută, de aceea se cuvine a cere întru aceasta ajutor mai presus de fire: „Aruncă către Domnul neputința firii tale - ne învață Sf. Ioan Scararul - și mărturisește înaintea Lui toată slăbiciunea Ta: atunci pe nesimțite vei primi de la Dânsul și darul curăției". Rugăciunea și postul sunt cele mai bune mijloace pentru dobândirea și păstrarea curăției sufletești și trupești. [duhul] smereniei, . [dăruiește-mi-l mie.]

- Smerenia - care este postire și jertfa de noi înșine - ne face plăcuți și lui Dumnezeu, și oamenilor. Unii cred că smerenia e o formă de înjosire, dar adevărata smerenie nu înjosește, ci înalță, cum Însuși Cel ce S-a smerit până la cruce ne încredințează, zicând: „Cel ce se va smeri pe sine, acela se va înălța" (Luca 18,14). Cele mai frumoase lecții de smerenie trebuie să le luăm de la Hristos și de la sfinții Lui. [duhul] rabdarii. [daruieste-mi-l mie.]

- Duhul răbdării, care vine ca un dar de sus, ne face să biruim mai ușor toate încercările, fără pripă și fără cârtire. Și ce pildă mai mare decât cea a Domnului și Mântuitorului nostru, Care, în lo­cul bucuriei ce I se cuvenea, a suferit crucea. El a pregătit cununi în cer celor ce rabdă sau pătimesc pentru dreptate. si [duhul] dragostei dăruiește-mi-l mie, slugii Tale.

- De vom avea toate ale lumii, dar dragoste nu vom avea, de nici un folos nu ne vor fi acelea, după cum ne învață Sf. Apostol Pavel (I Cor. 13, 1-3). Iar Sf. Apostol și Evanghelist Ioan ne destăinuiește că Dumnezeu Însuși este Iubire (I Ioan 4, 16). Cugetând la acestea, fraților, să ne încălzim cu focul dragostei inimile noastre cele răcite și să ne topim laolaltă în flacăra dragostei lui Hristos, Care a biruit lumea!
Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd păcatele mele.

- Nu ne face plăcere să ne vedem păcatele și adeseori închidem ochii asupra lor. Dar cercetarea de sine și spovedania sunt temeiurile oricărei îndreptări și iertări. Deci creștinul cel adevărat se va deprinde să-și vadă căderile și slăbiciunile, ca să se lecuiască de ele cu ajutorul harului dumnezeiesc, fiind aspru cu sine și îngăduitor cu ceilalți. Și să nu osândesc pe fratele meu, că bi­necuvântat ești in vecii vecilor.

- Cine-i fără de păcat, ca să-i osândească pe frații săi? Și oare judecata nu este a lui Dumnezeu? Tu privește la fratele tău păcătos ca la un om bolnav, pen­tru că păcatul este o boală cu adevărat, ba chiar cea mai rea dintre toate bolile. Dar putem noi osândi un bolnav că este bolnav? Mai degrabă să-l înconjurăm cu mila noastră și să ne rugăm pentru el, binecuvântând pe Cel ce nu vrea moartea păcătosului, ci izbăvirea lui. Amin.

Sursă foto: pixabay.com