Antena

O nouă schimbare pentru elevi. Programul ”cornul și laptele” ar putea fi desființat de la 15 septembrie. Medicii, semnal de alarmă: ”Trebuie să luăm măsuri drastice!”

Școlile din România urmează să-și deschidă porțile în doar câteva săptămâni, iar elevii vor avea parte de numeroase schimbări. Pe lângă numeroasele reguli pe care trebuie să le respecte pentru prevenirea infecțiilor cu noul coronavirus, aceștia ar putea să nu mai beneficieze de programul ”Lapte și corn”. 

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Joi, 20 August 2020, 08:56 | Actualizat: Joi, 20 August 2020, 10:23
O nouă schimbare pentru elevi. Programul ”cornul și laptele” ar putea fi desființat de la 15 septembrie. Medicii, semnal de alarmă: ”Trebuie să luăm măsuri drastice!”
piatapresei.ro/

Mai exact, medicii de familie au cerut desființarea acestui program odată cu începerea anului școlar și înlocuirea lui cu un altul, și anume ”masca și dezinfectantul”.

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) a făcut o analiză a principalelor probleme care pot să apară în această perioadă stabilind în acelaşi timp şi o serie de propuneri pentru a diminua riscurile infectării.

Iohannis, despre obligația părinților de a semna o declarație, înainte de a-și trimite copiii la școală. „Trebuie să își asume răspunderea”

Astfel, potrivit ziaruldeiasi.ro, una dintre măsurile propuse de medici este responsabilizarea şi implicarea familiei, pentru identifica încă de la domiciliu copiii cu semne de afecţiuni respiratorii acute.

„Toamna reprezintă sezonul cu o incidenţă crescută a virozelor respiratorii şi de debut a infecţiilor gripale. Suplimentar, în acest an ne confruntăm cu o transmitere comunitară crescută a infecţiei cu SARS-COV-2. Nu există criterii clinice validate ştiinţific de diferenţiere clinică certă între infecţia COVID-19, gripă şi virozele sezoniere. Prezenţa în şcoală şi ulterior în sălile de aşteptare de la cabinetele de medicină de familie, a elevilor cu oricare dintre afecţiunile enunţate reprezintă un risc semnificativ pentru răspândirea acestor boli, inclusiv a infecţiei cu SARS-COV-2”, au precizat reprezentanţii SNMF.

O nouă explozie a cazurilor de coronavirus în România. Câte persoane au fost infectate cu COVID-19 și câte se află internate la ATI

Astfel, părinţii ar fi instruiţi la şcoală, la cabinet sau prin alte mijloace cum să procedeze în cazul unor suspiciuni, atitudinea corectă fiind izolarea copilului la domiciliu chiar şi dacă prezintă semne minore de boală, moment în care medicul de familie va fi contactat telefonic. O altă propunere a specialiştilor este renunţarea la birocraţia specifică începutului de an şcolar, scopul fiind limitarea prezentării în cabinete pentru probleme care suportă amânare. Astfel, aceştia propun renunţarea la eliberarea adeverinţelor medicale care să ateste capacitatea copilului de a participa la ore de sport, a avizului epidemiologic pentru reintrarea în colectivitate, a fişei de vaccinări, precum şi a altor adeverinţe cum ar fi cele pentru înscrierea în colectivitate sau adeverinţe de boli cronice pentru părinţi, fiind anumite şcoli care solicită astfel de documente.

De asemenea, medicii recomandă utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă în situaţia în care şcoala solicită totuşi anumite documente, precum şi vaccinarea antigripală gratuită a copiilor de vârstă şcolară.

Cum se vor face orele de educație fizică, în noul an școlar. Ce se va întâmpla cu sportul, la iarnă, și cum vor arăta pauzele elevilor

„Propunem transformarea programului cornul şi laptele într-un program de tip «masca şi dezinfectantul», astfel încât fondurile deja prevăzute în buget să fie cheltuite mai eficient şi mai riguros, pe lângă fondurile necesare pentru investiţii specifice perioadei epidemiologice”, au mai precizat reprezentanţii SNMF.

De asemenea, medicii propun şi elaborarea unor proceduri mai clare pentru testarea copiilor suspecţi de infecţia cu SARS-COV-2, conform definiţiei de caz.

Klaus Iohannis îndeamnă părinții să-și trimită copiii la școală

Recomandari A1

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că elevii din România trebuie ă meargă la școală, în noul an școlar, din 14 septembrie, și că părinții vor trebui să își asume rolul pe care îl au, în contextul pandemiei de coronavirus.

Atunci când un elev acuză simptome trebuie trimis la medic pentru a verifica care este problema. În situația unei epidemii, cu atât mai mult. Este însă foarte clar că școala nu va începe ca de obicei, când lumea se aduna în curtea școlii. Nu se vor aduna. Școala totuși trebuie să înceapă, pentru că este inadmisibil să avem o generație pierdută. Copiii trebuie să meargă la școală, să învețe, să se întâlnească cu ați copii de vârsta lor. Este nevoie de regulamente, ordine, proceduri – speciale pentru contextul epidemiei.

Elevii vor fi primiți la școală doar cu declarație pe propria răspundere semnată de părinți. Ce responsabilități au aceștia după 15 septembrie

Există proiecte de regulamente, ele se discută și într-un timp foarte scurt vor fi aprobate și făcute publice. Măsurile nu sunt complicate. Regulile de bază sunt aceleași – masca, distanța, igiena. Restul sunt chestiuni de specialitate – ce se face când un elev este bolnav, ce se face când în școală apar cazuri de boală, care școală se închide și care nu… ”, a declarat Klaus Iohannis, într-o conferință de presă.

Whatsapp LinkedIn
program lapte si corn elevi medici semnal de alarma responsabilizare parinti
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor. Primele episoade sunt disponibile acum.
Stirile zilei Lamborghini Huracan, cu parbrizul crăpat şi doar 27.800 km la bord, scos la licitaţie pentru a treia oară. Preţul a fost redus la jumătate
Videoclipul zilei
Citește și
Încep înscrierile în programul Casa Verde Fotovoltaice 2024. Ce schimbări apar anul acesta
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al...
Program magazine de Florii 2024. Când e deschis la Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Selgros și...
Programul magazinelor de Crăciun 2023. Când e deschis la Lidl, Mega Image, Kaufland, Auchan, Carrefour...
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
De ce au unii oameni păr cârlionțat. Experții au aflat în sfârșit răspunsul useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
O cometă rară va putea fi văzută pentru prima dată în 160.000 de ani. Când apare pe cer UseIT
Aluat pentru eclere. Rețeta clasică de aluat opărit Hello Taste