Antena

Răspuns uluitor!! Va circula metroul din Drumul Taberei, din toamnă? Șeful Metrorex: "Eu nu mă aştept la nimic. Vom vedea"

Constructorii implicaţi în proiectul Magistralei de metrou Drumul Taberei au termen până luni să pună la dispoziţia Metrorex graficul pentru probele de punere în funcţiune cu călători, a afirmat, vineri, directorul general al Metrorex, Gabriel Mocanu, într-o conferinţă de presă.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 24 Iulie 2020, 16:00 | Actualizat: Vineri, 24 Iulie 2020, 16:02
Răspuns uluitor!! Va circula metroul din Drumul Taberei, din toamnă? Șeful Metrorex: "Eu nu mă aştept la nimic. Vom vedea"

"Întotdeauna dumneavoastră (jurnaliştii - n. r.) întrebaţi beneficiarul, dar constructorul nu ştiu dacă a fost întrebat. Noi l-am întrebat. Ieri am avut la ora 10:30 şi o întâlnire de comandament chiar şi cu reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, şi am solicitat până luni să ne pună la dispoziţie graficul pentru probele de punere în funcţiune.

Aceste probe constau atât în verificări tehnice punctuale pe fiecare instalaţie, cât şi în probele tehnologice raportat la circulaţia efectivă a trenurilor de metrou.

Au acest termen până luni să ne pună la dispoziţie aceste grafice şi reprezentanţii din contractul de structură şi cei din contractul de finisaje şi cei din contractul de automatizare a traficului. În momentul în care probele tehnologice cu trenurile de metrou sunt validate şi sunt în regulă, poate pleca primul tren, coroborat cu probele aferente sistemului de siguranţă pe detecţie incendiu, stingere incendiu, efracţie", a susţinut Mocanu, potrivit Agerpres.

VIDEO | Lux la stația de metrou Constantin Brâncuși de pe Magistrala 5. Când se va deschide traficul

Potrivit acestuia, de obicei, durata probelor tehnologice variază între 4 şi 6 săptămâni.


El a precizat că joi au început săpăturile la puţul de la staţia Parc Drumul Taberei.


"De trei săptămâni de când am fost numit în funcţia de director, eu am fost la două zile în şantier. Azi noapte, la ora 23:00, eu eram la puţ şi se lucra. De ieri a început să se sape la vestitul puţ de la Parc Drumul Taberei, de la acea centrală de ventilaţie. S-a început să se spargă să se facă legătura cu tunelele de circulaţie", a spus acesta.

Reguli noi la metrou. Agenții de pază vor veghea alături de jandarmi și polițiști la respectarea măsurilor de protecție


Întrebat dacă circulă metroul în luna septembrie, Mocanu a răspuns: "Vom vedea".

La întrebarea dacă ne aşteptăm ca în luna luna octombrie să se întâmple acest lucru, şeful Metrorex a spus: "Eu nu mă aştept la nimic. Eu mă aştept ca fiecare să-şi facă treaba şi asta le-am spus ieri constructorilor că au un contract pe care nu i-a obligat nimeni să-l semneze. Ba, dimpotrivă, unii dintre ei chiar au mers în instanţă la momentul respectiv ca să câştige acest contract".


Chestionat de asemenea cu privire la cine răspunde dacă metroul din Drumul Taberei nu circulă nici în luna septembrie, Gabriel Mocanu a admis: "Ca de fiecare dată, directorul general".

Recomandari A1


La sfârşitul lunii iunie, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, anunţa că termenul asumat neforţat de către antreprenori, consultanţi şi beneficiari pentru darea în folosinţă cu călători a metroului din Drumul Taberei - şi anume 30 iunie 2020 - nu poate fi respectat, iar specialiştii vor fi cei care vor decide momentul în care magistrala M5 va fi dată în exploatare.


Totodată, ministrul a ţinut să sublinieze că a cunoscut o categorie de angajaţi ai ministerului pe care îl conduce, inclusiv ai Metrorex, pe care a denumit-o generic "promitaci", dar care ulterior se transformă în "explitaci", termeni care nu se regăsesc DEX.

Cum arată noua magistrală M5 a metroului din Drumul Taberei și când va fi dată în folosință - Galerie FOTO


Ministrul Transporturilor nu a mai avansat niciun termen pentru darea în exploatare cu călători a magistralei M5 şi a spus că acesta va fi stabilit de specialişti.


La câteva zile după vizita ministrului Transporturilor şi a premierului la Magistrala M5, Consiliul de Administraţie al Metrorex îl numea pe Gabriel Mocanu în funcţia de director general interimar, după ce Mariana

Miclăuş, cea care ocupase această poziţie din noiembrie anul trecut, şi-a dat demisia.

Secţiunea Râul Doamnei - Eroilor, de pe Magistrala 5 de metrou, inclusiv staţia şi depoul Valea Ialomiţei, este finanţată integral din fonduri externe nerambursabile în cadrul POS-T 2007 - 2013, POIM 2014 - 2020 (85%) şi de la bugetul de stat (15%). Valoarea proiectului aprobat prin HG nr. 374/2019 este de aproape 3,224 miliarde de lei.

Whatsapp LinkedIn
metrou drumul taberei sepembrie metrou drumușl taberei metrou metrou bucuresti
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Premiera Power Couple România | Sezonul 2 e în AntenaPLAY! Vezi cum a început cea mai incitantă competiție a cuplurilor. Primele episoade sunt disponibile acum.
Stirile zilei Influencerul Alin Borcan s-a filmat LIVE când agresează o femeie pe stradă pentru o provocare pe TikTok
Videoclipul zilei
Video recomandate
Video
Citește și
Stațiunea din România unde turiștii străini vin pentru distracție. Prețurile sunt destul de mici Catine.ro
Actrița Ludwika Paleta a primit amenințări din partea unor urmăritori. Vedeta a cerut ajutorul fanilor Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
VIDEO. El e bărbatul care a furat trei picioare amputate din Spitalul Cantacuzino. Mărturia medicului care a... Libertatea.ro
De ce vom fi evaluați mai devreme de agențiile de rating. Florin Cîțu: ”România nu mai este o... Ziare.com
Ion Ţiriac a dezvăluit care a fost marea lui obsesie: „Eram disperat după ea!”. Vis spulberat în doar... AntenaSport
Cum și-a sărbătorit Laura Cosoi ziua de naștere în Thailanda. Fiicele sale i-au pregătit o surpriză: „Mă... Elle
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor Spynews.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail BZI
Florin Piersic a ajuns la mănăstire! Ce dorinţă și-a pus în noaptea dintre ani BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Plăcintă cu mazăre și carne de pui, pentru o masă consistentă HelloTaste.ro
Mădălina Ghenea a fost hărţuită ani în şir de o altă femeie, tot româncă. „Am fost ameninţată şi... Antena3.ro
Cel mai subțire smartphone pliabil ajunge pe piață în februarie. Ce dimensiune impresionantă are useit
Horoscopul zilei de 15 ianuarie 2025. Gemenii au foarte multă energie. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
2025, anul de aur pentru două zodii norocoase Jurnalul
Ardei iuți la borcan cu apă și oțet - Rețetă simplă și delicioasă Kudika
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga Playtech
Biserica a canonizat noi sfinți. Au fost deja incluși în calendarul ortodox din 2025. Când vor fi sărbătoriți Redactia.ro
Turistă surprinsă pe o pârtie din Poiană cu cizme cu toc şi fustă mini, în timp ce se chinuia să urce. "Și... Observator
Ce înseamnă dacă te trezești obosit dimineața, deși dormi suficient MediCOOL
Tu cât de des schimbi tocătorul de plastic din bucătărie? Semnul care îți arată că e momentul să o faci HelloTaste
FOTO. Cum arată una dintre cele mai râvnite femei din lume ProSport
ANM a dat prognoza pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea până la 10 februarie 2025 Gandul
Irinel Columbeanu reacționează după ce a aflat că Monica Gabor are un băiețel: „Nu îi voi scrie niciun... CanCan
Ce să faci când prietenul copilului are o influență negativă asupra lui DeParinti
Megan Thee Stallion a obținut un ordin de restricție împotriva lui Tory Lanez. Vedeta a susținut că rapperul ar... ZUTV
Mâncarea care ar schimba forma mandibulei, potrivit cercetătorilor. Copii sunt cei mai afectați UseIT
Kugel de cartofi. Rețetă tradițională evreiască Hello Taste