Jocurile Olimpice. Ce obiectiv are Simona Halep pentru JO 2020 Tokyo
Jocurile Olimpice. Ce obiectiv are Simona Halep pentru JO 2020 Tokyo
Publicat: Miercuri, 05 Decembrie 2018, 13:39 | Actualizat: Miercuri, 05 Decembrie 2018, 13:55Simona Halep este numărul 1 al tenisului feminin mondial. Aceasta a fost prezentă la Casa Olimpică împreună cu colegii săi din primul lot olimpic de tenis al României. Simona a declarat că își dorește să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Visul ei este să câștige o medalie la Jocurile Olimpice, să îi facă și mai mândrii pe români.
„Sunt onorată să fac parte din lotul olimpic al României. Mai este ceva timp până la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar eu sper să fiu aptă și să mă calific", a spus Simona Halep.
Simona a mai declarat: “Tenisul este un sport individual, dar atunci când am jucat la Jocurile Olimpice a fost cu totul și cu totul altceva. Au fost emoții cum nu am mai întâlnit și sper că acum să joc mult mai bine decât am făcut-o la Londra. Obiectivul meu principal la Tokyo este bineînțeles o medalie, nu contează ce medalie. Eu o să fac tot posibilul să fiu prezentă la Tokyo și să câștig”.
Mai mult decât atât, jucătoarea numărul 1 al tenisului feminin mondial a declarat că își dorește de a fi portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Aceasta își dorește să joace la Tokyo în proba de dublu mixt alături de Horia Tecău. Când a fost întrebată de ce și-ar dori să joace cu Horia, Simona a răspuns “Pentru că este constănțean, pentru că am mai jucat împreună, pentru că a fost numărul 1 la dublu și pentru că îmi e drag de el. Ne înțelegem bine și cred că o să facem echipă bună”.
Sursă foto: hepta.ro