Antena

Vești bune pentru profesori. Ce se va întâmpla cu veniturile lor începând cu luna următoare

Guvernul continuă seria veștilor bune. De data aceasta, cei vizați sunt profesorii, pe care îi așteaptă o schimbare începând cu data de 1 noiembrie. Iată anunțul care are legătură cu veniturile cadrelor didactice.

Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 25 Octombrie 2022, 19:49 | Actualizat: Miercuri, 26 Octombrie 2022, 17:23
Ce se va întâmpla cu veniturile profesorilor începând cu luna noiembrie. Sorin Cîmpeanu a făcut anunțul
Shutterstock

Ministrul Educației a făcut recent un anunț în legătură cu veniturile profesorilor. Din fericire, veștile sunt de această dată bune, în urma nemulțumirilor exprimate de-a lungul timpului de cadrele didactice, din cauza salariilor sau a altor beneficii pe care aceștia nu le primeau.

O nouă decizie a fost luată în acest sens, iar proiectul va intra în vigoare începând cu data de 1 noiembrie 2022. Ministerul Educației a reușit să rezolve aceasta problemă, iar profesorii vor urma să primească restanțele salariale, din sporuri sau majorări, începând încă din anul 2017.

Pe aceeași temă

Profesorii vor primi banii din restanțele salariale, încă din anul 2017

Această ordonanță de urgență a fost emisă și aprobată încă din luna aprilie, însă cu toate acestea profesorii din România încă nu au beneficiat de diferențele salariale care li s-au promis. Sorin Cîmpeanu a anunțat că profesorii își vor primi banii în termen de 3 luni, fiind vorba despre prima tranșă de 5%.

„Profesorii vor primi în termen de 3 luni prima tranșă de 5% pentru plata diferențelor salariale, pentru perioada 2017-2021”, declara atunci Sorin Cîmpeanu. Promisiunea nu a fost însă îndeplinită, iar Guvernul a revenit cu explicații, menționând că profesorii vor primi banii în urma lichidării din luna august. Banii nu au ajuns nici atunci în portofelele cadrelor didactice.

Pe aceeași temă

Sorin Cîmpeanu, noi precizări cu privire la ordonanța de urgență. Profesorii își vor primii banii începând cu luna noiembrie

Astfel, începând din luna noiembrie, profesorii ar urma să primească primii banii din diferențele salariale din perioada 2017-2021, Sorin Cîmpeanu revenind cu noi declarații și precizări în acest sens.

„Pentru aplicarea prevederilor OUG 48/2022 privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 - 31 august 2021, Ministerul Educației a dezvoltat, în cadrul aplicației informatice EDUSAL, un modul dedicat calculării tranșelor cuvenite. Pentru o corectă informare a beneficiarilor, precum și a publicului larg, precizăm următoarele:

- Nu există disfuncționalități în asigurarea salariilor personalului din învățământ. OUG 48/2022 se referă la diferențe salariale, iar în acest an se efectuează plata primei tranșe.

- Nu există personal în sistem pentru care, în urma prelucrării datelor, sumele rezultate să fie negative.

Recomandari A1

- Modulul informatic implementat este în concordanță cu prevederile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

- Deși au fost transmise instrucțiuni de utilizare a aplicației informatice și au fost organizate mai multe sesiuni de instruire în sistem videoconferință cu personalul responsabil la nivel de județ/municipiul București, au apărut unele erori de calcul privind diferențele aferente, rezultate din operarea programului informatic sau prin utilizarea acestuia în cazul unor categorii de persoane care nu făceau parte dintre beneficiarii ordonanței.

- Pentru ca personalul beneficiar să intre în posesia sumelor cât mai repede, Ministerul Educației a propus inițial termenul de 19 octombrie pentru introducerea datelor și prelucrarea acestora.

- Ca urmare a solicitărilor federațiilor sindicale reprezentative din învățământ, termenul a fost prelungit până la data de 28 octombrie.

- Ministerul Educației monitorizează permanent aplicarea prevederilor OUG 48/2002 și asigură suportul tehnic pentru inspectoratele școlare județene și unitățile de învățământ.

- La data de 1 noiembrie, Ministerul Educației va pune la dispoziția inspectoratelor școlare toate sumele necesare pentru a se efectua plățile către beneficiari", a transmis Sorin Cîmpeanu prin intermediul unui comunicat de presă.

Vezi mai multe ştiri de ultimă oră pe observatornews.ro

Whatsapp LinkedIn
profesori
🔥  Tot ce vrei e sa dai play  🔥 Situații-limită și investigații periculoase în sezonul 2 Hidden Assets. Vezi acțiunea în AntenaPLAY!
Stirile zilei Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion. ANM a emis prognoza meteo până pe 13 ianuarie 2025
Videoclipul zilei
Citește și
Ce este prima didactică. Câți bani vor primi profesorii și pe ce pot fi cheltuiți
O profesoară nu a mai vrut flori în prima zi de școală. Care a fost cerința acesteia și cum au...
Câte zile libere vor avea profesorii în anul școlar 2024-2025. Cum arată calendarul complet
Dascălii vor putea fi notați de elevi din toamnă. Cum au reacționat cadrele didactice la această veste
Video recomandate
Video
Citește și
Zodii norocoase în ziua de 14 decembrie 2024. Doi nativi vor avea parte de reușite Catine.ro
Care este, de fapt, legătura dintre Victoria Ruffo și Eugenio Derbez în prezent. Ce zvonuri au apărut despre cei... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Decizie CSM: Lucian Onea are de primit salarii restante pentru cinci ani. Venitul procurorului înainte să fie dat... Libertatea.ro
România în Schengen. Ce se schimbă pentru români de la 1 ianuarie 2025: „Potențialul va fi... Ziare.com
Datoria uriaşă pe care o plăteşte mama lui Cristi Borcea! Milionarul care a ieşit din afacerea plănuită în... AntenaSport
David Popovici, reacție în urma unei postări despre presupusa lui susținere pentru Călin Georgescu. Declarația... Elle
Declarațiile dureroase ale familiei lui Armando, unul dintre tinerii morți în accidentul din Ploiești: „Mama... Spynews.ro
Și-a făcut Klaus Iohannis operație estetică la față? Ce spun medicii esteticieni despre intervenție BZI
Cum se gătește acasă la Călin Georgescu? „Mâncarea este o relație autentică cu Dumnezeu!” BZI
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pancakes cu ciocolată și nuci în interior, perfecte pentru gustări dulci HelloTaste.ro
Oamenii de știință au cartografiat râurile lumii, în fiecare zi din ultimii 35 de ani. Ce au descoperit i-a șocat Antena3.ro
De ce întârzie Jeff Bezos la ședințe aproape tot timpul. Miliardarul a dezvăluit adevărul din spatele obiceiului useit
Horoscopul zilei de 14 decembrie 2024. Peștii se relaxează. Află ce se întâmplă cu zodia ta Catine
Pregătiți portofelele! Mâncare va fi mai scumpă de anul viitor Jurnalul
Doliu imens în sportul românesc: S-a stins din viață Dan Grecu, fostul mare gimnast supranumit Stăpânul inelelor Kudika
Incendiu devastator în Malibu, aproape de casa Monicăi Gabor! Ordin de evacuare Playtech
Ce e bine să ai pe masă AZI de Sfântul Spiridon pentru a avea parte de prosperitate și sănătate Redactia.ro
Cum va fi vremea de Crăciun și de Revelion. ANM a emis prognoza meteo până pe 13 ianuarie 2025 Observator
Cât de dăunător este frecatul la ochi. Când cauzează expunerea la curentul de aer rece inflamarea ochilor MediCOOL
Șuncă fiartă în zeamă de varză. Rețetă tradițională HelloTaste
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux ProSport
Fenomene meteo ciudate în București de Crăciun, potrivit meteorologilor EaseWeather Gandul
Alexia Eram se răzbună cum știe mai bine. Sărutări pasionale pe stradă cu noul iubit CanCan
Activități de iarnă care stimulează creativitatea și imaginația celor mici DeParinti
Taylor Swift și-a încheiat turneul „Eras Tour”. Cântăreața este „epuizată, dar evident foarte, foarte... ZUTV
Google Trends 2024. Care au fost cele mai căutate cuvinte, filme și vedete în acest an UseIT
Supă cremă de mazăre. Rețeta ideală pentru post Hello Taste