Andra Gogan, anunțul făcut cu privire la serialul „Sirenele”. Cum s-a pozat vedeta
Andra Gogan a făcut un anunț cu privire la serialul „Sirenele”. Ce a transmis vedeta pe rețelele de socializare.
Publicat: Miercuri, 28 Iulie 2021, 15:00 | Actualizat: Miercuri, 28 Iulie 2021, 15:48- Hai la masă, România! Noul sezon Chefi la Cuțite de vede duminica de la ora 20:00 și de luni până miercuri de la 20:30 numai pe Antena 1 și în AntenaPLAY
- Marele Premiu de Formula 1™ din Las Vegas e online exclusiv în AntenaPLAY! Vezi cursele în perioada 22 - 24 noiembrie 2024!
Andra Gogan își ține fanii la curent cu toate proiectele artistice pe care le demarează. Iată că, acum e vorba despre serialul Sirenele.
Andra Gogan, anunțul făcut cu privire la serialul „Sirenele”. Ce a transmis vedeta
Andra Gogan a făcut un anunț pe canalele ei media, acolo unde este foarte activă și de unde își ține la curent fanii cu privire la tot ce face ea de zi cu zi. Cântăreața și actrița a publicat o imagine pe rețelele de socializare, prin care a anunțat lansarea noului sezon din serialul „Sirenele”, serial care a fost deopotrivă ba ovaționat, ba criticat.
Pe aceeași temăCu toate acestea, fanii Andrei Gogan care au așteptat cu sufletul la gură vești proaspete despre noile episoade ale sezonului 2 din „Sirenele”, se bucură că această perioadă a luat sfârșit deoarece Andra a făcut marele anunț.
Andra Gogan și-a strâns o comunitate foarte mare de fani, în special copii, care o apreciază enorm și care o susțin în toate proiectele artistice pe care le demarează, indiferent dacă este vorba despre seriale sau muzică.
Pe aceeași temăDe curând, aceasta a publicat o imagine, iar în descrierea de pe rețelele de socializare ea a scris un mesaj care ne face să înțelegem că lansarea episoadelor noi va fi foarte curând.
Andra Gogan a scris un mesaj pe care l-a atașat imaginii: „Un capitol nou începe. Sirenele, în curând”, a fost anunțul făcut de ea.
Fanii ei au fost foarte fericiți când au văzut că serialul creat de Andra Gogan se va întoarce pe canalul de YouTube al vedetei. „În sfârșit”, „Abia aștept”, „super”, „wow”, au fost câteva dintre mesajele pe care le-a primit vedeta în secțiunea de comentarii a imaginii publicată.
Serialul Sirenele a făcut furori cu primul sezon lansat. Andra Gogan și fratele ei, Răzvan, au fost cei doi creatori ai acestui proiect. Povestea serialului este destul de complexă. Mai multe fete află că în copilărie au găsit câte un colier cu puteri magice, care s-au activat la vârsta de 16 ani. Acestea încearcă să țină ascuns secretul că sunt sirene, dar o grupare răufăcătoare vor să le răpească pe fete. Primul sezon s-a încheiat într-un punct culminant, iar Angra Gogan cu siguranță a pregătit ceva la înălțime și pentru noile episoade ale serialului.
Andra și Răzvan Gogan, în Cartea Recordurilor
Andra și fratele său, Răzvan Gogan, au cântat şi au dansat de mici şi au intrat de două ori în Cartea Recordurilor. Prima dată s-a întâmplat pentru „Cel mai lung concert live susţinut de un copil” (3 ore şi 20 de minute, 55 de melodii, 15 septembrie 2009), iar a doua oară pentru „Cele mai multe CD-uri lansate de un copil” (16 discuri).