Ce mesaj a transmis Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, la 11 ani de la moartea ei. Artista ar fi împlinit 54 de ani
Astăzi, 14 iulie 2021, se împlinesc 11 ani de la moartea Mădălinei Manole. Artista ar fi împlinit 54 de ani chiar în ziua în care a murit, iar fratele său nu a uitat de acest eveniment și a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale
Publicat: Miercuri, 14 Iulie 2021, 13:48 | Actualizat: Miercuri, 14 Iulie 2021, 15:15Ziua de 14 iulie este una extrem de tristă pentru familia Mădălinei Manole, dar și pentru industria muzicală. Artista ar fi împlinit astăzi 54 de ani, iar tot pe data de 14 iulie 2010 a fost găsită fără viața în vila sa din Otopeni, acolo unde locuia alături de soțul ei, Petru Mircea, dar și cu fiul său.
Moartea artistei a venit ca o veste neașteptată pentru toți cei care au iubit-o și au apreciat-o. Chiar dacă timpul a trecut, se pare că românii nu au uitat-o pe ”fata cu părul de foc”, dar nici fratele său, Marian Manole, care a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
Ce a publicat Marian Manole, fratele Mădălinei Manole, la 11 ani de la moartea artistei
Marian Manole își amintește cu drag de sora lui, iar moartea Mădălinei Manole a reprezentat unul dintre cele mai grele momente din viața lui. De asemenea, fratele artiste nu vrea ca vocea și chipul cântăreței să fie uitate de public, motiv pentru care publică des imagini și videoclipuri cu ea.
Pe aceeași temăÎn ziua în care ar fi împlinit 54 de ani, aceasta fiind și ziua în care a împlinit 11 ani de când s-a stins din viață, Marian Manole a transmis un mesaj impresionant care a înduioșat inima prietenilor virtuali. Acesta a postat și câteva imagini cu artista, care era de o frumusețe răpitoare.
"Azi ar fi împlinit 54 de ani! La mulți ani, sora mea, acolo unde ești! Dumnezeu să te odihnească în pace!", a scris fratele artistei.
Comentariile postării ne demonstrează faptul că oamenii nu au uitat-o pe cea care le-a încântat inima cu vocea sa și privirea cu frumusețea deosebită. Toți își amintesc de zâmbetul său larg și talentul memorabil.
Cine e Mădălina Manole
Anca Magdalena Mircea, cunoscută pe numele de scenă Mădălina Manole, s-a născut pe data de 14 iulie 1967 în Vălenii de Munte, România. Artista a moștenit pasiunea pentru muzică de la mama sa, care cânta muzică populară.
În 1989 cântăreața urcă pe scena festivalului de la Amara, iar în anul 1990, Mădălina Manole a început să susțină recitaluri în diferite regiuni din România. La începutul anilor `90, artista a început să cânte și în fața diasporei române din Statele Unite ale Americii, Canda, Austria, Belgia, Germania și Franța.
Printre cele mai îndrăgite piese ale sale se numără: „Fată dragă", „Ei, și ce?”, „Trăiesc pentru tine”, „Cântă cu mine”, „Dulce de tot”, „A fost (va fi) iubire” și „Lină, lină Mădălină”.