Ce se poate întâmpla cu Selly după ce a fost prins cu 189 km/h pe autostradă. Vloggerul a pierdut primul proces cu Poliția română
Selly este unul dintre cei mai urmăriți vloggeri de la noi în țară în momentul de față.
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Vineri, 08 Ianuarie 2021, 17:35 | Actualizat: Vineri, 08 Ianuarie 2021, 17:54Acesta are milioane de urmăritori în social media, iar impactul pe care îl are este unul colosal. Selly este considerat purtătorul de cuvânt al tinerilor din țara noastră, după ce a dezbătut subiecte legate de educație și chiar a participat la întâlniri cu oficiali din guvern.
Acesta mai este renumit în mediul online și pentru mașina pe care o deține și care acum îi face probleme. Vloggerul Andrei Șelaru a pierdut primul termen al procesului cu Poliția Română. Acesta a contestat o amendă pe care a primit-o după ce a fost înregistrat de aparatul de radar cu 189 km/h pe autostradă.
Pe aceeași temăSelly a primit atunci o amendă și i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Potrivit virginradio.ro acesta a invocat în fața instanței faptul că nu avea cum să circule cu o viteză atât de mare pentru că era foarte aglomerat, dar și că scrisul agentului de poliție este ilizibil.
Magistrații de la Judecătoria Găești a dat acum verdictul și au spus că argumentele lui Selly nu îl ajută să demonstreze că e nevinovat pentru că Poliția a depus la dosar toate înregistrările radar, dar și procesul verbal.
Judecătorii au dat câștig de cauză Poliției Române, iar în acest moment Selly are doar două variante: fie contestă hotărârea, fie rămâne pieton pentru 90 de zile.
Selly, mai multe probleme cu mașina
În anul 2019, Selly și-a ținut fanii cu sufletul la gură după ce a fost implicat într-un accident, iar mașina sa, pe care abia o cumpărase a fost serios avariată.
Acesta a cumpărat la scurt timp după ce a obținut permisul o mașină puternică pentru care a plătit la vremea respectivă, în anul 2019, suma de 70 000 de euro.