Cum arăta Alina Eremia copil. A participat la Eurovision Junior
Alina Eremia a făcut senzație pe scenă încă de când era mică. Vedeta a știut că vrea să fie în lumina reflectoarelor și a cucerit o lume întreagă cu participarea la Eurovision Junior, în 2005.
Publicat: Vineri, 06 Noiembrie 2020, 15:44 | Actualizat: Vineri, 06 Noiembrie 2020, 17:42Alina Eremia avea doar 10 ani când a pășit pe o scenă internațională. Îmbrăcată în port popular și cu părul prins în două codițe împletite, copilul Alina Eremia reprezenta România la Eurovision Junior în anul 2005.
Atunci Belgia a fost gazda celui mai complex și popular concurs muzical din lume.
Micuța Alina Eremia a intrat a patra în concurs și a interpretat piesa intitulată ''Țurai!''. Pe lângă calitățile vocale excepționale, a dovedit că are talent și la dans. A pus în scenă o coregrafie de senzație alături de ceilalți 3 colegi ai săi.
Alina Eremia a reușit o performanță incredibilă, clasându-se în final pe locul 5 din 16 țări candidate, conform esctoday.com.
Imaginea vedetei s-a mai schimbat între timp. Alina Eremia, acum în vârstă de 26 de ani, este o divă în toată regula.
Ipostazele în care apare în fața fanilor sunt incendiare. Aceștia au văzut-o îmbrăcată într-un costum sexy din latex, pe care l-a purtat în cel mai recent videoclip muzical.