Sora lui Edi Iordănescu, mesaj emoționant după meciul de debut al României la EURO 2024. Cum a apărut Maria Iordănescu în tribune
Maria Iordănescu a fost în tribună să își încurajeze fratele, pe Edi Iordănescu, la cel mai important ”examen” de până acum din cariera lui de antrenor. Iată ce mesaj a transmis tânăra în mediul online, dar și cum a apărut pe teren pentru a-și susține fratele!
Autor: Redacție a1.ro Publicat: Marti, 18 Iunie 2024, 13:39 | Actualizat: Marti, 18 Iunie 2024, 14:38Edi Iordănescu, selecționerul României, a fost susținut la Campionatul European din Germania inclusiv de familia lui, printre care tatăl său, Anghel Iordănescu, dar și sora lui, Maria Iordănescu. Familia antrenorului a dorit să îi fie cât mai aproape într-un moment atât de important pentru cariera lui, astfel că toți s-au îmbarcat în avion și au plecat spre Munchen.
Pe aceeași temăMaria Iordănescu a postat un singur cuvânt după victoria de răsunet în fața Ucrainei | FOTO
Maria Iordănescu nu a lipsit de la meciul de debut al României la EURO 2024. Urmărită de zeci de mii de persoane pe rețelele de socializare, sora lui Edi Iordănescu a făcut mai multe fotografii pe care le-a postat ulterior pe contul personal de Instagram. În una dintre ele apare chiar alături de Anghel Iordănescu, tatăl ei.
Naționala României s-a impus cu 3-0 în fața Ucrainei, în prima etapă din grupele EURO 2024, iar fericirea s-a putut citi pe chipul prezentatoarei TV care a ales să împărtășească momentul unic alături de fanii ei din mediul online.
„Mândră!”, a scris Maria Iordănescu pe contul personal de Instagram, după debutul fulminant al tricolorilor.
Cum s-au cunoscut Maria, fiica lui Anghel Iordănescu, și soțul ei, Teodor
Maria Iordănescu și Teodor Măgureanu și-au unit destinele în fața altarului în urmă cu aproape doi. Tânăra a fost cucerită iremediabil de soțul ei încă din prima lună de relație.
„Soțul meu m-a cucerit, în primul rând, prin caracterul frumos, prin educația pe care a primit-o din familie, prin inteligență și prin bunul simț, aspectele cele mai importante din punctul meu de vedere la o persoană. Așa mi-l și imaginam pe viitorul meu soț și iată că s-a și îndeplinit, ba chiar mai mult decât speram.”, a povestit fiica lui Anghel Iordănescu, într-un interviu pentru Ciao.
Prezentatoarea TV povestea, la un moment dat, și cum se înțelege cu soțul ei după câteva luni de căsnicie. Aceasta și-a păstrat și numele de familie, numindu-se acum Maria Iordănescu Măgureanu.
„Am simțit că este omul cu care voi rămâne toată viața după prima, a doua lună de relație. Și asta pentru că era departe de orice alt om întâlnit până în acel moment. Am păstrat numele meu de familie, dar l-am preluat și pe cel al soțului și nu, nu au existat discuții pe această temă. A fost ceva care a venit… firesc. Soțul meu mereu mă surprinde frumos, îmi cumpără flori frecvent fără vreo ocazie specială și zilnic îmi face complimente. Însă, cele mai frumoase gesturi romantice și momente frumoase le ținem pentru noi. Altfel, cred că și-ar pierde din farmec.”, a mai explicat Maria Iordănescu pentru sursa citată.